Lună: iulie 2020

Exerciţiul 4

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Aud tot mai des o formulă care mă contrariază: „a citi cărţi”. „Ce faceţi în timpul liber?” „Citesc cărţi.” „Mai citeşte şi tu cărţi, că nu strică!” „Am auzit ca X citeşte cărţi.” Până mai ieri, cititul îşi subînţelegea complementul direct. Puteai, desigur, să citeşti şi gazete sau scrisori sau inscripţii, dar, în genere, a spune despre cineva că „citeşte”, că e „un tip citit”, că e „un mare cititor” implică, necesarmente, obiectul numit „carte”. Citim cărţi, ce altceva? Există, e drept, formula celebră a lui Miron Costin despre „cetitul cărţilor”. Dar ea se referea la o ocupaţie încă minoritară, care trebuia definită precis. În plus, cronicarul folosea pluralul având în minte, inevitabil, Cartea, pe care multiplicitatea „cărţilor” nu face decât să o reflecteze edificator.  („Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditorul nostru, Dumnezeu…”).

Continuă lectura „Exerciţiul 4”

Exerciţiul 3

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„1.Modernizarea educaţiei în perioada 2008-2013, astfel încât în 2014, atunci când un nou buget al UE va intra în vigoare, şcoala românească să fie perfect sincronizată cu realităţile şcolilor europene. Ne angajăm să refuzăm improvizaţiile determinate de motive politicianiste şi să modernizăm sistemul de educaţie cu migală şi cu moderaţie, pentru a da coerenţă parcursurilor şi opţiunilor individuale, în particular printr-o revizuire curriculară substanţială, care să fie orientată de competenţele cheie ce trebuie dobândite în şcoală.

Continuă lectura „Exerciţiul 3”

Exerciţiul 2

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Diferenţa esenţială dintre Est şi Vest este – cred – diferenţa dintre mânie şi calm, dintre tensiune şi destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul sufletesc al vieţii zilnice. Există şi în Occident enervări, insatisfacţii, răsteli şi chiar atacuri de furie. […] În genere însă, strada, magazinele, instituţiile, mijloacele de transport, scena politică, ziarele nu sunt locuri ale conflictului. Nu se vociferează, nu se schimbă injurii şi îmbrânceli, nu se caută harţagul cu orice preţ. În Răsărit, dimpotrivă, aerul e apăsător, ca deasupra unui câmp de luptă. S-ar zice că toată lumea urăşte pe toată lumea. Cearta este un mod de viaţă. Trăim din resentiment. Lupta politică vizează exterminarea adversarului, gazetăria e un apogeu al nervozităţii ofensive. Intelectualii se ceartă între ei, societatea civilă e o simplă manufactură a protestului, guvernul, preşedinţia şi parlamentul se epuizează în purulente manevre de gherilă. Clienţii îi detestă pe comersanţi şi comersanţii, pe clienţi, poporul s-a săturat de politicieni şi politicienii de popor, cultele religioase se excomunică reciproc. La volan te înfurii, în staţia de autobuz, la gară şi la aeroport te înfurii, la slujbă te înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiţie, mânios. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 2”

Exerciţiul 1

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dintre puterile exercitate social, singura care doreşte stabilirea unei mai mari puteri asupra celuilalt, singura care nu aspiră să se sporească pe ea în detrimentul celui asupra căruia se exercită, este puterea medicală. […] Că este aşa o dovedeşte acea particularitate a voinţei de-a îngriji, anume că reuşeşte să depăşească aspectele dezagreabile, uneori repulsive, ale activităţilor medicale. Tot aşa cum unei mame nu-i e silă să schimbe scutecele unui copil, nici medicului sau infirmierei nu-i repugnă cele mai dificile şi mai dezgustătoare aspecte ale profesiei. Fireşte, realitatea aduce multe corective acestei scheme ideale. Înainte de toate, profesiunile de îngrijire, şi mai cu seamă cariera de medic, aduc reputaţie şi sunt relativ bine plătite. „Doctorii fără arginţi” – Cosma şi Damian – au fost canonizaţi, ceea ce este o dovadă că nu-i găseşti pe toate drumurile.

Continuă lectura „Exerciţiul 1”

Exerciţiul 26 – Literatura contemporană

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„La întrebarea dacă un scriitor trebuie să aibă cultură ştiinţifică răspund, nu foarte decis, dar măcar audibil: nu. La fel răspund la întrebarea dacă el trebuie să fie un erudit sau, dimpotrivă, un ignorant, un intelectual sau un barbar, poate chiar şi la întrebarea dacă trebuie să fie talentat sau farseur. Cuvântul care mă incomodează în toată această serie e „trebuie”. Voronca avea dreptate în observaţia lui (pe care n-a pus-o totuşi în practică, pentru că întreaga sa poezie decurge dintr-un şir incredibil de constrângeri, uneori absurde): „Poezia nu trebuie nimic.” A fost o vreme când am crezut şi eu, ca o bună parte din generaţia mea, că scriitorul trebuie să fie un om de o vastă cultură, plin de conştiinţă de sine, preocupat de aspectele teoretice ale artei sale. Dar am supravieţuit vreun sfert de veac acelei epoci, iar azi, privind înapoi, observ că alaturi de „trebuie”, foloseam pe-atunci încă un cuvânt: „scriitor”.

Continuă lectura „Exerciţiul 26 – Literatura contemporană”

Exerciţiul 25 – Literatura contemporană

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poezia celor mai mulţi scriitori din generaţia mea [n.n. generaţia ‘ 80] pierde la lectura cu „ochii”. Ea este produsul cenaclurilor, al unei anumite strategii orale, care o marchează în cele mai intime resorturi ale ei. Este un tip de poezie care ţine cont enorm de public şi mai ales de cea mai ignorată trăsătură a poeziei în modernism: o voce, de vocea celui care a creat poezia. Nimeni nu ar putea scoate mai mult dintr-o poezie de-a mea decât scot eu, într-o lectură publică (fireşte, folosesc un „eu” generic). Un volum de versuri al unui poet din generaţia mea îşi atinge scopul când îşi determină cititorul să recite cu voce tare. Elementul vizual nu lipseşte, desigur, dar el încearcă să se armonizeze cu vocea, să o ajute să se înalţe.

Continuă lectura „Exerciţiul 25 – Literatura contemporană”

Exerciţiul 24 – Literatura contemporană

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Scriitorul postmodern scrie într-o epocă în care mass-media produce propria cultură, o cultură în care realul nu poate fi deosebit de imaginar, adevărul de ficţiune. O cultură a simulacrului, repet formula. O cultură – în cea mai mare parte – de consum, o cultură a imaginii înghiţită a doua zi de alt rând de imagini.

Continuă lectura „Exerciţiul 24 – Literatura contemporană”

Exerciţiul 4 – Literatura memorialistică

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În ceea ce priveşte relaţia autor-narator-personaj, esenţială în orice naraţiune, putem spune că în naraţiunea memorialistică autorul încheie un pact autobiografic şi un pact istoric; el îşi scrie viaţa după cum o trăieşte şi, din această pricină, viziunea scriitorului poate schimba sensul faptelor trăite. […] Apoi, sinceritatea, adevărul sunt noţiuni care trăiesc independent de naraţiune şi de puterea ei de a da imaginea verosimilă a unei vieţi în istorie.

Continuă lectura „Exerciţiul 4 – Literatura memorialistică”