Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Aud tot mai des o formulă care mă contrariază: „a citi cărţi”. „Ce faceţi în timpul liber?” „Citesc cărţi.” „Mai citeşte şi tu cărţi, că nu strică!” „Am auzit ca X citeşte cărţi.” Până mai ieri, cititul îşi subînţelegea complementul direct. Puteai, desigur, să citeşti şi gazete sau scrisori sau inscripţii, dar, în genere, a spune despre cineva că „citeşte”, că e „un tip citit”, că e „un mare cititor” implică, necesarmente, obiectul numit „carte”. Citim cărţi, ce altceva? Există, e drept, formula celebră a lui Miron Costin despre „cetitul cărţilor”. Dar ea se referea la o ocupaţie încă minoritară, care trebuia definită precis. În plus, cronicarul folosea pluralul având în minte, inevitabil, Cartea, pe care multiplicitatea „cărţilor” nu face decât să o reflecteze edificator. („Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditorul nostru, Dumnezeu…”).
Reapariţia, într-un context cu totul nou, a expresiei cronicăreşti sugerează reintrarea lecturii în condiţia minoratului. „A citi” nu mai e, astăzi, o ocupaţie atât de răspândită încât să fie enunţată ca atare, fără detalii. De citit, mai citim câte ceva. Dar cărţi nu prea mai citim. Pe de altă parte, cărţile continuă să apară, să se înmulţească epidemic, să alimenteze galopant librariile şi bibliotecile. Se scrie imens. De aceea, a vorbi numai de „declinul lecturii” e a neglija un straniu fenomen complementar: „inflaţia textului”.
În ziua de azi, pierdem contactul cu universul cărţii, nu doar pentru că nu mai avem timp, nu doar pentru că preferăm computerul şi televizorul, ci şi pentru că suntem înconjuraţi de prea multe cărţi. Abandonam, uneori, mai degrabă din cauza saţietăţii, decât din cauza subţierii apetitului. Dacă nu mai citim nu este pentru că nu avem ce, nu pentru că bibliotecile s-au golit, nu pentru că avem alte tentaţii, ci, dimpotrivă, pentru că bibliotecile stau să pocnească, pentru că oferta e inhibitorie. […]
Apar, trimestrial, mii de pagini noi: reorganizări ale informaţiei, reformulări, descoperiri de detaliu sau de anvergură. Efectul e descurajant: dacă eşti cât de cât realist, ştii, de la bun început, că n-ai să poţi acoperi niciodată materia care se revarsă, asfixiant, asupra ta. Scrupulul investigaţiei exhaustive e condamnat la utopie şi ridicol. Rişti să mori în preliminarii sau să cazi într-un soi de diletantism eroic. Cantitatea te demobilizează. […] Mulţimea cărţilor provoacă, necesarmente, criza criteriilor. E din ce în ce mai greu să alegi, să te orientezi, să desparţi apele: devii fie un consumator lacom şi decerebrat, fie umbră, inactuală, a propriilor idiosincrazii.”
(Andrei Pleşu, Cititul cărţilor în Dilema veche)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?