Mijloacele de caracterizare a personajului

Caracterizarea directă:

  • Autocaracterizarea;
  • Caracterizarea făcută de alte personaje (descrieri sau mărturii);
  • Caracterizarea făcută de narator.

Caracterizarea indirectă:

  • Prin modul în care acţionează personajul (fapte);
  • Prin modul în care gândeşte (se vor analiza circumstanţele);
  • Limbajul arată apartenenţa la o clasă socială;
  • Mediul în care trăieşte (casa, camera, oraşul).

Personajul

Este un tip uman care apare într-o operă literară. Asemeni unei persoane, personajul literar are trăsături fizice şi de caracter, temperament, îşi conturează personalitatea pe parcursul acţiunii, dobândeşte trăsături morale.

Apare în operele epice şi dramatice.

Poate fi definit din mai multe puncte de vedere: moral (în raport cu sine), sociologic (este urmărit raportul dintre acesta şi colectivitate), estetic (în funcţie de principiile enunţate de un curent literar), filosofic (legătura dintre personaj şi univers).

Clasificare:

  1. În funcţie de rolul ocupat în acţiune: principal (protagonist), secundar, episodic.
  2. Din punct de vedere sociologic: individual, colectiv.
  3. Din punct de vedere moral: pozitiv, negativ.
  4. În funcţie de gradul de transfigurare a realităţii: personaj cu atestare istorică, personaj fictiv;
  5. După curentul literar: clasic, romantic, realist, naturalist.

GENUL DRAMATIC

Trăsături:

  • Operele sunt scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă.
  • Apar personaje care rostesc replici. Moduri de expunere folosite: dialogul şi monologul.
  • Textul este structurat în acte, scene, tablouri.
  • Autorul este prezent în didascalii.
  • Didascaliile prezintă: aspecte cu privire la scenografie (locul şi timpul acţiunii), detalii cu privire la vestimentaţie şi interpretare (limbajul nonverbal şi paraverbal).
  • Acţiunea este construită pe baza unui conflict dramatic.
Continuă lectura „GENUL DRAMATIC”

GENUL EPIC

Trăsături:

  • Acţiunea se poate realiza printr-o succesiune de episoade narative. Aceasta poate fi prezentată cronologic (pe momentele subiectului). În romanul modern se remarcă preferinţa pentru acronie (episoadele prezentate nu mai au o înşiruire cronologică). Acţiunea este plasată în spaţiu şi timp.
  • Naratorul poate fi: obiectiv şi subiectiv.
  • Personajele sunt conturate în funcţie de rolul pe care îl au în acţiune (principale, secundare, episodice), de trăsăturile morale (pozitive şi negative), de evoluţie (plate şi rotunde), de curentul literar (clasice, romantice, realiste, naturaliste etc.)
  • Prezenţa modurilor de expunere: naraţiune, descriere, dialog.
Continuă lectura „GENUL EPIC”

Personificarea

Este o figură de stil care presupune atribuirea unor însuşiri omeneşti unui obiect, fenomen din natură, animal etc.

Exemplu:

Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește

Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,

El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,

Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. (Vasile Alecsandri)

Exerciţiu: Citeşte poezia Rapsodii de toamnă de George Topîrceanu, selectează o personificare şi comentează-i semnificaţia.

STILUL ŞTIINŢIFIC

Trăsături generale:

  • Este specific lucrărilor ştiinţifice (tratate, manuale de specialitate, referate şi comunicări ştiinţifice etc.).
  • Limbajul este denotativ, precis, lipsit de expresivitate. Se folosesc termeni neologici, specifici unui domeniu (matematică, chimie, biologie, istorie, geografie etc.), monosemantici.
  • Prezintă noţiuni, raţionamente sau rezultatele unor experimente.
  • Poate fi semnat de un singur autor sau de un colectiv de autori.
  • Scopul comunicării poate fi informativ sau educativ.
  • Mesajul se poate exprima prin cuvinte, semne, simboluri, abrevieri, grafice etc.
Continuă lectura „STILUL ŞTIINŢIFIC”

STILUL BELETRISTIC

Trăsături generale:

  • Este specific operelor literare.
  • Genul epic: în versuri (specii: balada, epopeea, poemul, legenda, fabula) şi în proză (specii: basmul, schiţa, nuvela, povestirea, romanul).
  • Genul liric (oda, imnul, pastelul, elegia, meditaţia).
  • Genul dramatic (comedia, drama, tragedia, farsa, feeria)
  • Limbajul este conotativ, expresiv.
  • În acest stil se prezintă o realitate imaginată de autor, iar cititorul cunoaşte că, prin lectură, intră în ficţiune.
  • Stilul este specific fiecărui autor care poate alege un registru stilistic în funcţie de tema tratată sau de tipul de personaj pe care îl creează.
  • Are o funcţie estetică şi emotivă.
Continuă lectura „STILUL BELETRISTIC”

STILUL OFICIAL

I se mai spune stilul juridico-administrativ.

Trăsături generale:

  • Este specific instituţiilor oficiale ale statului.
  • Specii: adeverinţa, cererea, procesul-verbal, legi, hotărâri de guvern, decizii, protocoale, parteneriate, curriculum vitae, rapoarte, instrucţiuni, prospecte etc.
  • Limbajul este neologic, denotativ, lipsit de expresivitate.
  • În acest stil sunt prezentate informaţii legislative.
  • Textele sunt structurate în articole, paragrafe, alineate.
  • Scopul comunicării poate fi: informativ, legislativ.
  • Informaţia este construită cu formule convenţionale şi stereotipe; clişee.
  • Informaţiile sunt clare, concise, obiective.
Continuă lectura „STILUL OFICIAL”

Sinestezia

Sinestezia este un procedeu prin care sunt asociate diferite senzaţii. Un sinonim pentru acest termen este corespondenţă.

Exemplu:

Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,

Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund. (Charles Baudelaire)

Exerciţiu: Citeşte, la alegere, o poezie din creaţia lui George Bacovia sau Alexandru Macedonski, selectează o sinestezie şi comentează-i semnificaţia.