Gîrmacea Gabriela – Ora de Limba şi literatura română

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„A concepe doar o Istorie a literaturii române de detenţie sub comunism îi frustra pe unii înaintaşi glorioşi de dreptul de a fi prezenţi în ea – prin excludere cronologică şi politică – deşi ei sunt aceia care au început a hrăni cu lucrările lor acest gen literar aparte. […] Aceasta a iscat o altă dificultate, provenind din opţiunea între tehnicile expunerii posibile mie. Capitolele se cuvenea să propuna portrete ale memorialiştilor, biografii şi prezentarea lucrărilor prin rezumări comentate, tocmite de mine? Sau trebuia să adopt un stil cvasididactic, acela al ilustrării prin citate exemplare?

Continuă lectura „Exerciţiul 14 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Nu demult, în gheţurile siberiene s-au descoperit câţiva mamuţi bine congelaţi în burta cărora, spre stupoarea cercetătorilor, se găseau flori de muşeţel. N-o să discut aici despre făţărnicia naturii, nici despre destinul tragic al acestor blânde ierbivore, ci despre o jignitoare comparaţie din titlul unui articol apărut în presa occidentală „În România, ultimul regim stalinist”. Stalinist desigur, dar de ce mamut? Fiindcă tare mă tem că, în loc de muşeţel, la o eventuală mutaţie a climei sociale, în pântecul încăpător al stalinistului nostru vom descoperi câteva duzini de cadavre. Din Valea Jiului, Braşov, Timişoara, Cluj, Iaşi, Tg. Mureş, Bucureşti, au fost şi sunt încă „păscuţi” oamenii vii, prea puţin cunoscuţi sau de-a dreptul anonimi, ce au avut curajul să-şi strige exasperarea fie şi între patru pereţi. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 13– Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Era o închisoare subterană – „acoperişul” celulelor se afla cu câţiva metri sub nivelul pământului, al câmpiei, iar nişte şanţuri concentrice deveniseră curţile închisorii. Aceste „curţi” erau largi de vreo zece metri, adânci de vreo şapte, poate şi mai adânci, pentru că, de acolo de unde se termină căptuşeala de cărămidă, începea un taluz de pământ, de încă vreo doi-trei metri. Da, pereţii „curţilor” erau placaţi cu o cărămidă foarte dură, sticloasă.

Continuă lectura „Exerciţiul 12 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„De la un mai vechi scheci al lui Toma Caragiu, s-a popularizat termenul de „şopârlă”, în sensul unei întâmplari sau situaţii banale, povestite cu un aer aparent nevinovat, dar care, datorită ambiguitaţii create prin mijloace artistice, dă naştere unor subînţelesuri subversive”. În condiţiile tot mai severe ale cenzurii comuniste, „şopârlele” se „strecurau” cu dibăcie în spectacole, având grijă să nu fie observate de autorităţi, în schimb publicul să le guste din plin. Şi astfel, într-o sală plină-ochi de tineri, Alexandru Andrieş cânta câte o melodie al cărei text exprimă satisfacţia autorului: „Aseară la Telejurnal/Am văzut caşcaval!”. Sau dilema miliţianului dacă trebuie sau nu să aresteze un bolnav de pneumonie: „Se dă puşcărie/Pentru pneumonie?”. Pe o temă în stil blues autentic, interpretată la muzicuţă, acelaşi Andrieş surprindea prin intercalarea unui text scurt şi percutant, compus exclusiv din sintagma „Fabrici şi uzine/Ce oraş frumos!”, repetat stupid, obsedant şi inutil. Se potrivea ca nuca-n perete…

Continuă lectura „Exerciţiul 11 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În viziunea (de sorginte leninistă) a partidelor comuniste (aflate în subordinea Moscovei), literatura, ca şi cultura în general, intră în categoria instrumentelor eficace de cucerire şi de consolidare a puterii. Când ţările au fost ocupate de armata roşie, conducătorii acestor partide – monitorizate de Moscova – au considerat că a venit momentul să controleze întreaga producţie artistică a timpului lor şi să permită un singur fel de artă: aceea pusă în slujba cauzei comuniste. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 10 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Analiza regimurilor comuniste nu a recurs până acum la utilizarea sistematică a categoriei de persecuţie […] avem de-a face, în cazul comunismului, cu un tip de regim (totalitar) care se instaurează şi se menţine prin teroare şi în care abuzul de putere se manifestă cel mai adesea tocmai prin lansarea de persecuţii abuzive şi arbitrare împotriva unor persoane sau grupuri. În arhivele comuniste există o serie întreagă de documente ce pot fi integrate categoriei textului-persecutor, texte redactate de persecutor (care poate fi o instituţie sau un ansamblu de instituţii), cu scopul de a lansa persecuţii şi de a le justifica.

Continuă lectura „Exerciţiul 9 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În 1978, s-a hotărât ca, în conformitate cu sloganul Învăţământ-Cercetare-Producţie, să se generalizeze învăţământul industrial – industrializarea forţată a liceelor îşi urma neabătut cursul. Chiar şi Liceul de Filologie-Istorie Zoia Kosmodemianskaia primise sarcina înfiinţării unei secţii de industrie uşoară. Liceele de Matematică-Fizică introduseseră secţii de Electrotehnică şi, mai ales, Mecanică; asta presupunea multă practică în producţie şi materii tehnice de profil. Numărul claselor de mate-fizică fusese drastic redus, intrau acolo numai „vârfurile”, iar „cultura generală” umanistă care se facea la adăpostul firmei „reale” fusese marginalizată suplimentar. Egalizarea liceelor de elită cu cele industriale urma să aibă loc prin nivelarea în jos a celor dintâi. Ce ieşea din liceele industriale era un dezastru, mulţi dintre tinerii absolvenţi erau abrutizaţi, abia ştiau să scrie (cu litere de tipar, fără ortografie şi punctuaţie) şi să socotească. […] Făceam meditaţii la matematică unde rămâneam însă mediocru, iar o notă insuficientă la româna putea avea consecinţe dezastruoase, ajungeam naibii la vreun liceu industrial… […] Adevărul e că liceele industriale erau şcoli profesionale deghizate în licee, aşa cum liceele de mate-fizică erau licee de cultură generală camuflate industrial. Oricum, chiar în liceele industriale ceva mai bune, viitorul mi-ar fi fost ca şi blocat, nu mă simţeam destul de puternic pentru a „recupera”. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 2 – Şcoala”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Ce este mai greu de suportat pentru cei care au trăit nemijlocit trecutul comunist este un fel de cinism, de răceală în studierea acelei epoci, văzute astăzi ca o perioadă interesantă şi ofertantă ca obiect de studiu. Acest tip de atitudine câştigă din ce în ce mai mult teren. Pentru că, dincolo de frustrări, orgolii, nedreptăţi, literatura scrisă în comunism, în acest sistem infernal şi nenorocit, care a distrus talente şi a produs drame de neînchipuit, devine tot mai mult o provocare academică, un teritoriu interesant pentru exotismul şi stranietatea lui. Nici nu e de mirare că majoritatea tezelor de doctorat recente se ocupă exact de acest interval istoric.

Continuă lectura „Exerciţiul 8 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„A citi într-o lume totalitară e aproape acelaşi lucru cu a citi în închisoare – atunci când paznicii o îngăduie. Lectura care rezultă e în acelaşi timp riguroasă, atentă (cărţile demne de citit, relativ puţine, sunt supuse unei lecturi profunde, intensive) şi proiectivă – în sensul că cititorul proiectează în text propriile aspiraţii, secrete, dorinţe, gânduri, teorii.

Continuă lectura „Exerciţiul 7 – Literatura în regimul comunist”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În realitate, cenzura comunistă este una de tip nou, ca să folosim o expresie uzuală din lexicul marxist-leninist. Are câteva caracteristici pe care merită să le trecem rapid în revistă. Înainte de orice, se înfăptuieşte printr-o instituţie specializată a partidului-stat. La noi, instituţia ia fiinţă printr-un decret al Consiliului de Miniştri din 1949 sub titulatura Direcţia Generală a Tipăriturilor Statului.

Continuă lectura „Exerciţiul 6 – Literatura în regimul comunist”