Gîrmacea Gabriela – Ora de Limba şi literatura română

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poezia nu va reuşi niciodată, ea singură, să aducă nici pace şi nici mai multă prosperitate în lumea contemporană. Ea nu va rezolva niciuna dintre problemele politice sau economice ale lumii noastre şi nu va conta ca argument pentru aşezarea pe un nou fundament a relaţiilor dintre pisici şi soareci, dintre câini şi pisici, dintre oameni şi câini. Singurul loc în care poezia poate semnifica ceva este lumea contemporană individuală.

Continuă lectura „Exerciţiul 3 – Şcoala”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poetul modern spune ceea ce spune literal şi în toate sensurile. Aceasta presupune, credem, o mare răsturnare, dacă nu chiar o revoluţie în imaginaţia lecturii. De aici – cel puţin statistic vorbind – complicata problemă a receptării poeziei moderne. Cititorul este obişnuit (educaţia literară predominant clasică a şcolii contribuind nu puţin în această privinţă) să creadă că un text spune totdeauna şi altceva decât spune în mod direct; iar acest altceva i se pare esenţial. El poate, eventual, accepta ca accesul la acest altceva să fie dificil ca, spre a ajunge la el, să facă eforturi, să-şi însuşească o cantitate mare de informaţii (istorice, biografice, literare), să înveţe a folosi coduri care-i erau, până atunci, necunoscute.

Continuă lectura „Exerciţiul 21 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Revenind pe meleagurile natale, să inventariem pentru început substituenţii terminologici ai postmodernismului, propuşi de literaţii români. O facem cu tristeţea lucidă a celui care îşi vede bietele fise strânse de-a lungul anilor anulate de acelaşi spirit sintetic şi ordonat până la pedanterie care este Corin Braga: „o nouă sensibilitate” (lon- Bogdan Lefter), „antropologism” (Mircea Nedelciu), „nou antropocentrism” (Alexandru Muşina), „romantism întors” (Radu G. Ţeposu), „antimodernism” (Simona Popescu) sau „epistema culturală” (Gheorghe Crăciun). Lista nu s-a terminat, căci Mihaela Ursa reaminteşte despre „nou-hermetism ” (Corin Braga) şi „psiheism ” (Călin Vlasie).

Continuă lectura „Exerciţiul 20 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Am fost într-o vreme, pe când viaţa începuse să mi se pară atât de cenuşie încât nu mai merită trăită, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de vreun an, am avut nevoie de doza zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunţasem la mâncare şi la somn şi îmi tremurau mâinile după claviatură şi mouse. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 19 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Simptome ale atitudinii postmoderne detectabile în literatura română a anilor ’80-’90: „întoarcerea autorului” în text, rebiografizarea persoanelor gramaticale printr-o nouă angajare existenţială, implicarea mai acută în realitatea cotidiană, de aici şi acum, evitarea capcanelor „naivităţii” confesive prin deconspirarea mecanismelor textuale şi atingerea – prin atare deconspirare – a unui patetism mai profund.

Continuă lectura „Exerciţiul 18 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 apare, mai întâi în cenaclurile şi cercurile literare studenţeşti, apoi sporadic în reviste, o nouă generaţie de poeţi, prozatori şi critici care încep să pună în discuţie modelele literaturii.

Continuă lectura „Exerciţiul 17 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dincolo de orice revista sau de cenaclul „matcă”, importantă este realizarea unei individualităţi poetice, capacitatea fiecaruia de a-şi construi un univers propriu, o retorică specifică (în interiorul noii paradigme pe care o aduce generaţia sa). Generaţia ’80 e bogată în personăliţăti poetice ireductibile. Ce uneşte însă această generaţie, ce dă specificul ei?

Continuă lectura „Exerciţiul 16 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Comunismul nu e doar o ideologie, este o lume. Ea nu poate fi nici pur şi simplu demonizată, nici pur şi simplu uitată. […] În fond, privit ca o epocă încheiată, închisă definitiv, comunismul poate avea farmecul lui: un sclavagism „suprarealist” – cu sclavi făcând cozi la cinemateci, la cărţi (cumpărate „la pachet”, bune şi proaste laolaltă), cu familii puternice, unite, care păstrau vechi tradiţii şi în care bătrânii făceau cozi de ore în şir (pensionari fiind) ca să „prindă” ceva hrană pentru trib, în care cultul prieteniei crea forme de agregare socială voluptuoasă – o nemărginită fericire intelectuală (şi afectivă) dată de discuţii nesfârşite în jurul ceştilor cu ceai. Era o epocă în care timpul curgea altfel, în volute care dădeau lumii o nesfârşită, superbă, uneori, melancolie…

Continuă lectura „Exerciţiul 15 – Literatura în regimul comunist”