Autor: Girmacea Gabriela

Despre Eminescu

Volumul a apărut în colecţia Biografii. Urmează Viaţa şi opera lui Ion Luca Caragiale.

Apărută la DHP, cartea este o biografie de atmosferă şi se adresează unui cititor în formare care doreşte să fie informat cu privire la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. Informaţiile sunt prezentate atractiv, într-un limbaj accesibil şi dublate de fotografii de epocă, preluate din arhiva Muzeului Literaturii din Iaşi. La sfârşitul volumului, într-un plic, se află o broşură cu poezii accesibile din creaţia lui Mihai Eminescu.

Anacolutul

Este o construcţie sintactică greşită care caracterizează un personaj. Aceasta ilustrează lipsa de logică a unei idei.

Exemplu:

DANDANACHE (îndemnat de Zoe și Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mână) : În sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism si mi-au acordat… (nu nemerește) asta… cum să zic de!… zi-i pe nume de!… a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt în Cameră, si eu ca rumânul imparțial, care va să zica… cum am zițe… în sfârsit să trăiască! (urale și ciocniri)

„O scrisoare pierdută” de Ion-Luca Caragiale

SPECIA LITERARĂ

Comedia este o specie a genului dramatic care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii cu final fericit. Specia este scrisă cu gândul de a fi reprezentată pe scenă.

FORMELE COMICULUI: de limbaj, de caracter, de situaţie, de moravuri, onomastic.

APARIŢIE

Reprezentată pe scenă în 1884, O scrisoare pierdută de Ion-Luca Caragiale este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, alegerile parlamentare din 1883.

Continuă lectura „„O scrisoare pierdută” de Ion-Luca Caragiale”

Eseul 26

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi relaţiile dintre două personaje dintr-un roman scris de Camil Petrescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

  • evidenţierea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se încadrează;
  • relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin raportare la două episoade/secvenţe narative ale romanului ales;
  • analiza a două elemente de structură, de compoziţie sau de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, modalităţi de caracterizare, construcţia subiectului, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Testul 30

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

În anul acela am avut un alt profesor de română, pe Mazilu. Ne-a plăcut de la început tuturor pentru că era mucalit*, îi plăcea să citească tare compozițiile noastre, comentându-le cu mult haz și ne vorbea neîncetat de literatură, ne îndemna să citim pe Odobescu, pe Slavici, pe Hogaș, „ca să ne îmbogățim mintea și vocabularul”, cum obișnuia să ne spună. În martie ne-a dat acest subiect pentru compoziția de scris acasă: Cum am simțit că se face primăvară?

De data aceasta, n-am mai amânat compoziția până în ultimul moment. Am început să scriu la începutul după-amiezii și n-am încheiat-o decât când m-a strigat mama de jos, din capul scării, să vin la masă. Vreo 20 de pagini de caiet, pe care le-am scris cu o stranie, necunoscută bucurie; parcă m-aș fi trezit deodată într-una din lumile cărților pe care le citisem, singurele lumi reale și cu sens pentru mine; parcă aș fi scris și eu ca unii din autorii aceștia adevărați – cei pe care nu-i învățam încă la școală – și aș fi scris ca să fiu citit de unul ca mine, iar nu de un profesor, pentru notă. Mazilu avea obiceiul să ne privească zâmbind, în ochi, încercând parcă să ghicească autorul textului celui mai pitoresc, textul care i-ar fi dat lui prilejul să ne corecteze făcând o sumă de glume, cutremurând întreaga clasă într-o cascadă de hohote. Alegea câteva caiete, apoi se întorcea la catedră și începea să citească. Nu înțeleg cum am știut că, de data aceasta, va alege și caietul meu. Îl priveam cu un zâmbet complice și probabil că gestul acesta cutezător mă făcuse să roșesc pentru că, după ce a șovăit o clipă în dreptul băncii de alături, Mazilu s-a întors și mi-a cerut caietul. […]

Continuă lectura „Testul 30”

Afişul

Afişul este un gen de artă grafică cu funcție mobilizatoare, de informare, de reclamă, de instructaj etc. Prin intermediul acestuia, deoarece este expus public, se anunță ceva, se dau informații în legătură cu viața politică și culturală etc.

Afișul are un impact vizual mare. Este expus în locuri vizibile, strategice (în staţii de metrou sau de autobuz, la aviziere special amenajate etc.) unde circulă multe persoane. Dimensiunea unui afiş variază în funcţie de locul unde apare expus. Prin imagine şi cuvinte puţine, afişul transmite un mesaj unidirecţional care poate fi citit repede şi care are impact.

Continuă lectura „Afişul”

Personajul Ştefan Gheorghidiu

Idei de caracterizare:

  • Este protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,de profesie filosof, un intelectual introvertit, lucid, care trăieşte o dramă de conştiinţă evidenţiată prin două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.
  • Ştefan Gheorghidiu este personajul narator al romanului, un spirit analitic. Iubirea pentru Ela, o fată frumoasă care atrage privirile colegilor săi, este trăită sub semnul incertitudinii şi acest aspect îl chinuie, deoarece personajul face un absolut dintr-un sentiment uman efemer.
  • Începutul capitolului Diagonalele unui testament conturează suspiciunea personajului cu privire la fidelitatea soţiei sale şi deschide o retrospectivă cu privire la povestea de dragoste dintre Ştefan şi Ela, generată de o discuţie la popota ofiţerilor.
  • Rememorând trecutul, Ştefan constată că iubirea lui a fost mai mult un proces de autosugestie. Sentimentul s-a născut din duioşie, s-a transformat în orgoliu şi în dorinţa de a o modela pe Ela potrivit viziunii sale despre lume şi viaţă.
  • Cuplul trăieşte, la început, modest şi izolat. Moştenirea de la unchiul Tache i-a schimbat statutul social şi a dezvăluit că Ştefan era incapabil să se adapteze la un alt stil de viaţă. Acest aspect îl înţelege şi unchiul său, Nae Gheorghidiu, care îl ironizează: N-ai spirit practic […] Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant ăla al dumitale şi cu Schopenhauer nu faci în afaceri nicio brânză. Eu sunt mai deştept ca ei când e vorba de parale.
  • Ştefan analizează orice gest al soţiei sale şi acest aspect evidenţiază un chin permanent, deoarece el nu se regăseşte în societatea meschină din care făceau parte şi rudele sale. Excursia la Odobeşti cu prietenii declanşează criza matrimonială. Ştefan observă că Ela îi acorda mai multă atenţie lui Grigoriade, că îi plăcea să danseze şi să flirteze. Cei doi se despart pentru o scurtă perioadă, însă Ştefan nu poate să stea departe de Ela şi merge prin diferite locuri doar pentru ca să o vadă.
  • Izbucnirea războiului îl va duce departe de soţie şi îl va determina să lase averea în seama unchiului Nae, care îl înşală.
  • Pe front, personajul a descoperit sentimentul de solidaritate cu oamenii din unitatea sa. A văzut că realitatea războiului diferă de ceea ce învăţase la şcoală, la orele de istorie, de ceea ce scriau ziarele, de ceea ce se discuta în parlament. Experienţa războiului l-a ajutat să se detaşeze de povestea lui de iubire. Drama iubirii i se pare infimă în comparaţie cu tema de moarte, foamea, frica, mutilarea: Nu mai e nimic omenesc în noi. Analiza sentimentelor se face prin intermediul introspecţiei: Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede.
  • Finalul romanului îl prezintă pregătit să o ia de la capăt după ce i-a lăsat Elei tot trecutul.
Continuă lectura „Personajul Ştefan Gheorghidiu”

William Shakespeare (1564-1616)

Poetul

  • Pornind de la lucrarea Metamorfoze de Ovidiu, a scris poemul Venus şi Adonis.
  • A compus 154 de sonete în trei ani. Sunt poezii de dragoste în care apar trei personaje: poetul, prietenul său şi iubita infidelă. Toate sonetele cuprind variate emoţii cu privire la tema iubirii: deziluzia, dezamăgirea, speranţa, bucuria, exaltarea etc. Se poate observa că Shakespeare ilustrează şi viciile societăţii sale.

Dramaturgul

În 21 de ani, Shakespeare a scris 37 de piese: 10 drame cu subiectul inspirat din  istoria Angliei, 7 drame inspirate din istoria greco-romană, 5 tragedii (Au fost scrise având ca punct de plecare dezamăgirea.) şi 15 comedii (Tema predominantă este iubirea care învinge mereu.).

  • Drame inspirate din istoria Angliei: Richard al III-lea, Henric al IV-lea, Henric al V-lea, Regele Lear.
  • Drame inspirate din istoria greco-romană: Iuliu Caesar, Coriolan.
  • Tragedii: Hamlet, Romeo şi Julieta, Antoniu şi Cleopatra, Macbeth, Othello.
  • Comedii: Nevestele vesele din Windsor, Comedia erorilor, Visul unei nopţi de vară, Mult zgomot pentru nimic, Cymbeline, Furtuna, Poveste de iarnă.

„Don Quijote” de Cervantes

Apariţia: 1605 (vol. I), 1615 (vol. II).

Idei:

  • Este capodopera lui Cervantes.
  • Ovidiu Drîmba afirma că este cartea dezamăgirii unui om. Când afirmă acest aspect, are în vedere că autorul şi-a ratat idealul militar, dar şi dorinţa de a face bani.
  • Autorul prezintă o multitudine de tipuri umane, de situaţii şi de aspecte specifice Spaniei din secolul al XVII-lea.
  • Este un roman în care apare satirizată preferinţa pentru romanele cavalereşti. Se considera că acestea sunt construite pe o structură stereotipă, cultivă minciuna şi imoralitatea, iar personajele nu sunt consecvente în urmărirea idealului. Aşadar, Cervantes îşi propune să respingă tot ceea ce este fals, imoral, vulgar.
  • Alonso Quijano este un pasionat de romane cavalereşti. Însă mintea lui este zdruncinată rău de acest tip de lectură. Îşi ia o nouă identitate, Don Quijote, şi îşi propune să reînvie cavalerismul. Pentru a-şi atinge visul, va căuta o femeie căreia să-i dedice toate izbânzile sale, Dulcineea, şi îşi va lua un scutier, Sancho Panza.
  • Don Quijote trăieşte cu obsesia dragostei şi înlăturarea asupririi; el vrea faimă, iar Sancho Panza îşi doreşte câştiguri şi să parvină.
  • Don Quijote trăieşte pentru ceilalţi, luptă cu gândul că va stârpi răul şi că va triumfa dreptatea. Faptele pe care le săvârşeşte sunt ridicole şi, de cele mai multe ori, personajul acţionează în detrimentul celor pe care ar dori să-i protejeze.
  • Donquijotism – atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare.