Autor: Girmacea Gabriela

Eseul 26

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi relaţiile dintre două personaje dintr-un roman scris de Camil Petrescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

  • evidenţierea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se încadrează;
  • relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin raportare la două episoade/secvenţe narative ale romanului ales;
  • analiza a două elemente de structură, de compoziţie sau de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, modalităţi de caracterizare, construcţia subiectului, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Testul 30

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

În anul acela am avut un alt profesor de română, pe Mazilu. Ne-a plăcut de la început tuturor pentru că era mucalit*, îi plăcea să citească tare compozițiile noastre, comentându-le cu mult haz și ne vorbea neîncetat de literatură, ne îndemna să citim pe Odobescu, pe Slavici, pe Hogaș, „ca să ne îmbogățim mintea și vocabularul”, cum obișnuia să ne spună. În martie ne-a dat acest subiect pentru compoziția de scris acasă: Cum am simțit că se face primăvară?

De data aceasta, n-am mai amânat compoziția până în ultimul moment. Am început să scriu la începutul după-amiezii și n-am încheiat-o decât când m-a strigat mama de jos, din capul scării, să vin la masă. Vreo 20 de pagini de caiet, pe care le-am scris cu o stranie, necunoscută bucurie; parcă m-aș fi trezit deodată într-una din lumile cărților pe care le citisem, singurele lumi reale și cu sens pentru mine; parcă aș fi scris și eu ca unii din autorii aceștia adevărați – cei pe care nu-i învățam încă la școală – și aș fi scris ca să fiu citit de unul ca mine, iar nu de un profesor, pentru notă. Mazilu avea obiceiul să ne privească zâmbind, în ochi, încercând parcă să ghicească autorul textului celui mai pitoresc, textul care i-ar fi dat lui prilejul să ne corecteze făcând o sumă de glume, cutremurând întreaga clasă într-o cascadă de hohote. Alegea câteva caiete, apoi se întorcea la catedră și începea să citească. Nu înțeleg cum am știut că, de data aceasta, va alege și caietul meu. Îl priveam cu un zâmbet complice și probabil că gestul acesta cutezător mă făcuse să roșesc pentru că, după ce a șovăit o clipă în dreptul băncii de alături, Mazilu s-a întors și mi-a cerut caietul. […]

Continuă lectura „Testul 30”

Afişul

Afişul este un gen de artă grafică cu funcție mobilizatoare, de informare, de reclamă, de instructaj etc. Prin intermediul acestuia, deoarece este expus public, se anunță ceva, se dau informații în legătură cu viața politică și culturală etc.

Afișul are un impact vizual mare. Este expus în locuri vizibile, strategice (în staţii de metrou sau de autobuz, la aviziere special amenajate etc.) unde circulă multe persoane. Dimensiunea unui afiş variază în funcţie de locul unde apare expus. Prin imagine şi cuvinte puţine, afişul transmite un mesaj unidirecţional care poate fi citit repede şi care are impact.

Continuă lectura „Afişul”

Personajul Ştefan Gheorghidiu

Idei de caracterizare:

  • Este protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,de profesie filosof, un intelectual introvertit, lucid, care trăieşte o dramă de conştiinţă evidenţiată prin două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.
  • Ştefan Gheorghidiu este personajul narator al romanului, un spirit analitic. Iubirea pentru Ela, o fată frumoasă care atrage privirile colegilor săi, este trăită sub semnul incertitudinii şi acest aspect îl chinuie, deoarece personajul face un absolut dintr-un sentiment uman efemer.
  • Începutul capitolului Diagonalele unui testament conturează suspiciunea personajului cu privire la fidelitatea soţiei sale şi deschide o retrospectivă cu privire la povestea de dragoste dintre Ştefan şi Ela, generată de o discuţie la popota ofiţerilor.
  • Rememorând trecutul, Ştefan constată că iubirea lui a fost mai mult un proces de autosugestie. Sentimentul s-a născut din duioşie, s-a transformat în orgoliu şi în dorinţa de a o modela pe Ela potrivit viziunii sale despre lume şi viaţă.
  • Cuplul trăieşte, la început, modest şi izolat. Moştenirea de la unchiul Tache i-a schimbat statutul social şi a dezvăluit că Ştefan era incapabil să se adapteze la un alt stil de viaţă. Acest aspect îl înţelege şi unchiul său, Nae Gheorghidiu, care îl ironizează: N-ai spirit practic […] Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant ăla al dumitale şi cu Schopenhauer nu faci în afaceri nicio brânză. Eu sunt mai deştept ca ei când e vorba de parale.
  • Ştefan analizează orice gest al soţiei sale şi acest aspect evidenţiază un chin permanent, deoarece el nu se regăseşte în societatea meschină din care făceau parte şi rudele sale. Excursia la Odobeşti cu prietenii declanşează criza matrimonială. Ştefan observă că Ela îi acorda mai multă atenţie lui Grigoriade, că îi plăcea să danseze şi să flirteze. Cei doi se despart pentru o scurtă perioadă, însă Ştefan nu poate să stea departe de Ela şi merge prin diferite locuri doar pentru ca să o vadă.
  • Izbucnirea războiului îl va duce departe de soţie şi îl va determina să lase averea în seama unchiului Nae, care îl înşală.
  • Pe front, personajul a descoperit sentimentul de solidaritate cu oamenii din unitatea sa. A văzut că realitatea războiului diferă de ceea ce învăţase la şcoală, la orele de istorie, de ceea ce scriau ziarele, de ceea ce se discuta în parlament. Experienţa războiului l-a ajutat să se detaşeze de povestea lui de iubire. Drama iubirii i se pare infimă în comparaţie cu tema de moarte, foamea, frica, mutilarea: Nu mai e nimic omenesc în noi. Analiza sentimentelor se face prin intermediul introspecţiei: Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede.
  • Finalul romanului îl prezintă pregătit să o ia de la capăt după ce i-a lăsat Elei tot trecutul.
Continuă lectura „Personajul Ştefan Gheorghidiu”

William Shakespeare (1564-1616)

Poetul

  • Pornind de la lucrarea Metamorfoze de Ovidiu, a scris poemul Venus şi Adonis.
  • A compus 154 de sonete în trei ani. Sunt poezii de dragoste în care apar trei personaje: poetul, prietenul său şi iubita infidelă. Toate sonetele cuprind variate emoţii cu privire la tema iubirii: deziluzia, dezamăgirea, speranţa, bucuria, exaltarea etc. Se poate observa că Shakespeare ilustrează şi viciile societăţii sale.

Dramaturgul

În 21 de ani, Shakespeare a scris 37 de piese: 10 drame cu subiectul inspirat din  istoria Angliei, 7 drame inspirate din istoria greco-romană, 5 tragedii (Au fost scrise având ca punct de plecare dezamăgirea.) şi 15 comedii (Tema predominantă este iubirea care învinge mereu.).

  • Drame inspirate din istoria Angliei: Richard al III-lea, Henric al IV-lea, Henric al V-lea, Regele Lear.
  • Drame inspirate din istoria greco-romană: Iuliu Caesar, Coriolan.
  • Tragedii: Hamlet, Romeo şi Julieta, Antoniu şi Cleopatra, Macbeth, Othello.
  • Comedii: Nevestele vesele din Windsor, Comedia erorilor, Visul unei nopţi de vară, Mult zgomot pentru nimic, Cymbeline, Furtuna, Poveste de iarnă.

„Don Quijote” de Cervantes

Apariţia: 1605 (vol. I), 1615 (vol. II).

Idei:

  • Este capodopera lui Cervantes.
  • Ovidiu Drîmba afirma că este cartea dezamăgirii unui om. Când afirmă acest aspect, are în vedere că autorul şi-a ratat idealul militar, dar şi dorinţa de a face bani.
  • Autorul prezintă o multitudine de tipuri umane, de situaţii şi de aspecte specifice Spaniei din secolul al XVII-lea.
  • Este un roman în care apare satirizată preferinţa pentru romanele cavalereşti. Se considera că acestea sunt construite pe o structură stereotipă, cultivă minciuna şi imoralitatea, iar personajele nu sunt consecvente în urmărirea idealului. Aşadar, Cervantes îşi propune să respingă tot ceea ce este fals, imoral, vulgar.
  • Alonso Quijano este un pasionat de romane cavalereşti. Însă mintea lui este zdruncinată rău de acest tip de lectură. Îşi ia o nouă identitate, Don Quijote, şi îşi propune să reînvie cavalerismul. Pentru a-şi atinge visul, va căuta o femeie căreia să-i dedice toate izbânzile sale, Dulcineea, şi îşi va lua un scutier, Sancho Panza.
  • Don Quijote trăieşte cu obsesia dragostei şi înlăturarea asupririi; el vrea faimă, iar Sancho Panza îşi doreşte câştiguri şi să parvină.
  • Don Quijote trăieşte pentru ceilalţi, luptă cu gândul că va stârpi răul şi că va triumfa dreptatea. Faptele pe care le săvârşeşte sunt ridicole şi, de cele mai multe ori, personajul acţionează în detrimentul celor pe care ar dori să-i protejeze.
  • Donquijotism – atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare.

Idila

Definiţie: Specia genului liric în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic; poezie bucolică.

Trăsături:

  • Prezenţa unui peisaj rustic şi feeric;
  • Ilustrarea unor obiceiuri câmpeneşti;
  • Imaginarea unui ritual al gesturilor de iubire;
  • Atmosferă optimistă.

Opere:

Rodica de Vasile Alecsandri; Iarna pe uliţă de George Coşbuc.

Exerciţiul 26

Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidenţiind două trăsături romantice:

„ Când însuşi glasul gândurilor tace,

Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,

Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?

Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei

Cu ochii mari şi purtători de pace?

Răsai din umbra vremilor încoace

Ca să te văd venind … ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet… aproape, mai aproape,

Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,

A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape

Să simt fiorii strângerii în braţe,

Pe veci pierduto, vecinic adorato!”

(Mihai Eminescu – Când însuşi glasul)

Notă

Pentru conţinut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Exerciţiul 25

Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidenţiind două trăsături romantice:

„- Hai în codrul cu verdeață,

Und-izvoare plâng în vale,

Stânca stă să se prăvale

În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă balta cea senină

Și sub trestia cea lină

Vom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci povești

Și minciuni cu-a ta guriță,

Eu pe-un fir de romaniță

Voi cerca de mă iubești.”

(Mihai Eminescu – Floare albastră)

Notă

Pentru conţinut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănţuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Model

Fragmentul face parte din poezia Floare albastră şi aparţine romantismului prin intermediul temei unice iubirea şi natura, dar şi a motivelor care o evidenţiază: codrul, izvorul, balta. Cadrul natural este feeric şi apare prezentat prin imagini vizuale (Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreaţă), dar şi auditive: Und-izvoare plâng în vale. Se remarcă prezenţa verbelor la viitor care ilustrează un vis de iubire: vom şedea, voi cerca, mi-i spune. Verbele şi pronumele persoanle la persoana I conturează un eu liric subiectiv care se exprimă într-un limbaj popular ce evidenţiază dorinţa unei relaţii profund afective.

„Iona” de Marin Sorescu

Apariţie: 1968 în revista Luceafărul. Face parte din trilogia Setea muntelui de sare, alături de Paracliserul şi Matca.

Teme: autocunoaşterea, destinul, libertatea, singurătatea, absenţa comunicării.

Titlul aminteşte de personajul biblic Iona, un proroc revoltat care este înghiţit de un chit şi pe care Dumnezeu îl eliberează după trei zile.

Specia literară: Autorul a subintitulat-o tragedie în patru tablouri, însă, fiind structurată ca un monolog alegoric, piesa iese din canon şi devine o parabolă dramatică.

Structura: patru tablouri. Didascaliile au o pondere foarte mare în text, ajutând la descifrarea simbolurilor.

Personajul întruchipează imaginea omului prins capcanele vieţii din care nu poate scăpa. Aflat în burta peştelui, Iona se zbate să scape, însă efortul său este inutil, pentru că, de fiecare dată când sapă, el află că este captiv într-un alt peşte. Marin Sorescu introduce ideea ce cercuri concentrice pentru a sugera că omul nu are nevoie doar de voinţă pentru a scăpa dintr-o situaţie-limită. În absenţa lui Dumnezeu, viaţa nu are sens. Personajul îşi uită identitatea, însă, când îşi aminteşte cine este, conştientizează ratarea existenţei sale. Gestul lui Iona de a-şi spinteca burta sugerează că drumul fiecăruia se află în sine, în interior.