Autor: Girmacea Gabriela

Exerciţiul 33 – Maiorescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Direcţia cea nouă – ni se zice – nu putea să se introducă în conlucrare paşnică pe lângă cea veche? Trebuia oare o critică aşa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme şi autorităţi de astăzi? Admiţând chiar că transilvănenii scriu rău, că Barnuţiu nu e om de ştiinţă, că Şincai nu e istoric, că Societatea Academică Română e stearpă, că cele mai multe ziare şi poezii nici nu merită acest nume; de ce să fie totuşi aşa de amar combătute? Tot sunt creaţiuni de cultură, forme fie şi goale pentru primirea cuprinsului viitor, tot sunt ceva, sunt un semn de viaţă şi sunt mai bine decât nimic. La aceasta răspundem: Puterile unui popor, fie morale, fie materiale, au în orice moment dat o cantitate mărginită.

Continuă lectura „Exerciţiul 33 – Maiorescu”

Exerciţiul 32 – Maiorescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Este dar, iubite coleg, îndoită mulţumirea cu care viu să te felicit pentru introducerea criteriului latin în cercetarea poeziei populare şi pentru vioiciunea stilului cu care ştii să ne împărtăşeşti convingerea d-tale. În această parte a discursului, ne putem uni nu numai voia cu cel ce are plăcerea de a-ţi răspunde în acest moment, dar probabil toţi colegii noştri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate ştiinţifică şi pot conduce la câteva dovezi convingătoare.

Continuă lectura „Exerciţiul 32 – Maiorescu”

Exerciţiul 31 – Maiorescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Spirit mai mult empiric decât speculativ, Maiorescu trase imediat concluziile practice ale poziţiei lui estetice: arta îşi are scopul în sine, adică în emoţia estetică, si nu în altceva; arta este pentru artă. Şi, cum piesele lui Caragiale erau acuzate de imoraliate, greutatea apărării trebuia să cadă în această direcţie, adică asupra raporturilor dintre artă şi morală. Are arta vreo misiune morală? Se întreabă el: Da, arta a avut totdeauna misiune morală şi orice adevărată operă artistică o îndeplineşte. Rămâne însă de văzut în ce constă moralitatea artei… Morala rezidă în însăşi esenţa artei; din moment ce egoismul este principiul oricărui rău şi natura emoţiei estetice e de a ne ridica prin uitare de sine deasupra lui în lumea ficţiunii ideale, măcar pentru o clipă, atât cât ţine emoţia estetică, urmează de la sine că arta este morală prin însăşi definiţie.

Continuă lectura „Exerciţiul 31 – Maiorescu”

Exerciţiul 30– Perioada paşoptistă

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Adeseori, posteritatea este ingrată, iar formatorii de opinie, când nu sunt rătăciţi, par teleghidaţi. Desigur, receptarea operelor culturale, în general, şi a celor de artă, în special, cunoaşte o permanentă dinamică. Traiectoria este una ondulatorie, cu suişuri şi coborâşuri. Dar, valorile artistice şi culturale se află în raport cu destinatarii lor într-o relaţie complexă. O operă este asemeni unei ecuaţii ale cărei rezultate apar din jocul între o constantă şi o variabilă. Constanta este opera, variabila este destinatarul, contemplatorul, receptorul, o realitate practic infinită în succesiunea generaţiilor omeneşti. De aici rezultă, pe de o parte, convergenţa esenţială a tuturor asumărilor, dar şi variabilitatea lor fără de sfârşit.

Continuă lectura „Exerciţiul 30– Perioada paşoptistă”

Exerciţiul 29 – Dezbatere

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dacă observăm bine, cu toată atenţia, moravurile, instituţiile, felul de a reacţiona al poporului nostru, vom ajunge uşor la concluzia că psihologia sa intra în acest fel de comportare echidistantă între voluntarismul activist al Apusului şi pasivitatea fatalistă a Orientului. Aşezaţi geograficeşte şi sufleteşte între influenţe care ne vin dintr-o parte şi din alta, sufletul nostru şi-a alcătuit un echilibru din caractere luate şi dintr-o parte, şi din alta. Aceste influenţe duble n-au rămas însă între ele în conflict, în dualism. În sufletul nostru ele s-au topit formând o sinteză nouă, un echilibru. Echilibrul nostru sufletesc se cheamă adaptabilitate.

Continuă lectura „Exerciţiul 29 – Dezbatere”

Exerciţiul 28– Perioada paşoptistă

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Presa periodică, care în ţările libere, se numeşte o a patra putere în stat şi care pretutindene, până şi în părţile pământului cele mai despotic ocârmuite, a agiuns a fi o necesitate şi pentru guvernare, şi pentru popoare; cariia şi unele, şi altele îi fac complimente şi-i solicitează aplauzele, acestă presă la români este o inovaţie a căria origină datează de-abia de ieri. Nu sunt cincizeci de ani de când în Principate nu străbăteau poate cinci jurnaluri franceze şi doa germane; şi aceste încă de-abia se cetea în casele a câţiva boieri şi cu deosebire în cabinetul domnilor, carii erau îndatoriţi de cătră Poarta Otomană de a aduna ştiri din toate părţile Europei şi de a le împărtăşi la Constantinopol.

Continuă lectura „Exerciţiul 28– Perioada paşoptistă”

Exerciţiul 27 – Perioada paşoptistă

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dacă generaţiile dintre 1780-1830 se străduiau să proclame originea latină şi să susţină în contra grecismului necesitatea unei culturi naţionale, paşoptiştii demonstrează valoarea acestei culturi prin istorie, folclor şi filologie şi indică drumul de urmat pentru a o duce la înflorire.

Continuă lectura „Exerciţiul 27 – Perioada paşoptistă”

Exerciţiul 26– Perioada paşoptistă

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dacia, afară de compunerile originale a redacţiei şi a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri româneşti. Aşadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei româneşti, în carele, ca într-o oglindă, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banăţeni, bucovineni. Fieştecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 26– Perioada paşoptistă”

Exerciţiul 24 – Perioada paşoptistă

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Ghergani, ghenarie 1881

Iubite amice,

Îţi aduci aminte de întâia noastră întâlnire? Sunt acum vreo 45 de ani, la Paris, cam pe la anul 1835. Cinci sau şase români munteni din Valahia, cum se zicea pe-atunci, locuiam în rue St. Hyacinthe cu Niculae Cantacuzino-Paşcanu şi cu Iancu Filipescu-Vulpache.

Continuă lectura „Exerciţiul 24 – Perioada paşoptistă”