Autor: Girmacea Gabriela

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În literatura sa, Marin Preda a impus o altă imagine a omului. ÎI preocupă bezmeticii, îl neliniştesc spiritele primare agresive, dar nu le acordă un loc prea mare în spaţiul literar. Nu ticăloşii, bezmeticii, nesăbuiţii, spiritele primare agresive populează spaţiul moromeţian. Scriind – mărturiseşte Marin Preda – am avut totdeauna în faţă un model preexistent, o măsură a vieţii morale: tatăl meu. El este Ilie Moromete! Simbolul unei „eterne lumi de vară”. Iubirea faţă de acest model poate fi o explicaţie, una foarte puternică, totuşi nu poate fi singura.

Continuă lectura „Exerciţiul 3 – Marin Preda”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Decât să omit detaliile, prefer să le exagerez, să le pun sub lupă. Este metoda cea mai simplă de a călători în timp, de a te întoarce cu zeci de ani în urmă. […] Scriitorii îşi încercau norocul la edituri, iar cărţile lor nu aveau încă titluri bine stabilite şi se aflau scrise pe jumătate sau pe sfert, în timp ce nimeni, nici măcar ei, nu ştiau cum, dacă şi când le vor încheia, câţi le vor citi şi care din confraţi va scrie […] despre noua apariţie. Pe atunci, personajele marilor romane aveau încă toate drumurile deschise, Felix mai putea spera să se însoare cu Otilia în ciuda lui Pascalopol, Fred ar fi putut să evite încă, în ziua fatală, să se urce în carlingă, iar Adela mai avea o şansă de a descoperi jurnalul doctorului Codrescu. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 48 – Literatura interbelică”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„O lectură în ordine cronologică a poeziei lui Blaga arată că, în calitate de adevărat motiv liric, cuvântul nu apare la el decât relativ târziu, şi într-un moment determinat de logica internă a mitului poetic în ansamblul său. Ipostaza cea mai definitorie a omului blagian este, în primele două cărţi, aceea de fiinţă tăcută ce se dispensează cu uşurinţă de rostire, lăsând mai degrabă lumea să se rostească în ea.

Continuă lectura „Exerciţiul 2 – Lucian Blaga”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Desigur, nimic nu rodeşte din nimic, nu există creaţie ex nihilo, totul are un temei în realitatea universală. După cum sămânţa se naşte din moartea fructului, cuvintele potrivite îşi au sorgintea în arhaicele îndemnuri pentru vite. Orice germinare e o metaforă, un salt. Robia îndurată, osânda tui Adam şi Sisif, sudoarea muncii sutelor de ani, suferinţa în întuneric, a celor smeriţi, chiar osemintele uscate ale bătrânilor, întreg rodul durerii de vecii întregi poate fi izvor de poezie, tocmai pentru că e rod. Căci, după cum sterilitatea desfigurează şi descompune în haos, fecunditatea transfigurează, alcătuieşte noi ordine.

Continuă lectura „Exerciţiul 1 – Tudor Arghezi”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Acest orgoliu al latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor, care cu orice preţ ne voiau subjugaţi. Azi e lipsit de bun-simţ. Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem să fim numai atât: latini – limpezi, raţionali, cumpătaţi, iubitori de formă, clasici – dar vrând-nevrând suntem mai mult. Însemnatul procent de sânge slav şi trac, ce clocoteşte în fiinţa noastră, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusă cu mai multă îndrăzneală.

Continuă lectura „Exerciţiul 47 – Latinitate şi dacism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Sincronismul înseamnă, după cum am spus, acţiunea uniformizatoare a timpului asupra vieţii sociale şi culturale a diferitelor popoare legate între ele printr-o interdependenţă materială şi morală. Există, cu alte cuvinte, un spirit al veacului sau ceea ce numea Tacit un saeculum, adică o totalitate de condiţii configuratoare a vieţii omenirii. Spiritul Evului Mediu, de pildă, se manifestă sub două forme: credinţa religioasă care-i determină întreaga activitate sufletească (literatura, arta, filosofia etc.) şi provoacă în domeniul politic cruciadele, adică expansiunea Occidentului spre Orient; iar pe de alta parte, în domeniul social, forma specifică a feudalităţii, de origine germanică sau nu, în orice caz, expresie a individualismului social, după cum stilul ogival este o expresie a misticismului.

Continuă lectura „Exerciţiul 46 – Modernismul”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întâi. […] Dar, fiindcă sunt întrebat, îndrăznesc a spune că scrisul nu mi se pare deloc o jucărie agreabilă şi nici mai cu seamă o jonglerie cu fraze. Pentru mine arta – zic „artă” şi mă gândesc mereu numai la literatură – înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă.

Continuă lectura „Exerciţiul 1 – Liviu Rebreanu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Deşi mult mai complexă şi înglobând în ea principii contradictorii şi fenomene ce nu se pot explica uniform, mişcarea modernistă se confundă adesea şi cu simbolismul, care, în realitate, nu e decât una din formele ei, pe care ne rămâne să o studiem în nota sa diferenţiată. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 45 – Modernismul”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Sub diferite variaţii de detaliu, omul care locuieşte astăzi continentul nostru se prezintă sub două tipuri bine definite: occidentalul şi orientalul.

Continuă lectura „Exerciţiul 44 – Dezbatere”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Pentru tradiţionalişti, eterna chestiune a occidentalizării sau a raporturilor cu Occidentul, care încurcă şi dezorientează atâtea inteligenţe româneşti, se reduce la un proces firesc de asimilare. Dar dincolo de această asimilare, ţinta înaltă rămâne creaţia proprie. Un Nicolae Bălcescu, un Mihail Kogălniceanu, un B.P. Haşdeu, un Mihai Eminescu, un George Coşbuc, un Vasile Pârvan sau Nicolae Iorga ni se înfăţişează sub îndoitul aspect de vastă asimilare a culturilor străine şi de monumentală creaţie autohtonă. Tradiţionalismul vede în ei revelaţii istorice ale substanţei de viaţă permanentă ce zace în adâncul acestui popor.

Continuă lectura „Exerciţiul 43 – Tradiţionalismul”