Autor: Girmacea Gabriela

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„În Bucureștii interbelici se construia mult, moda fiind a vilelor în stilul numit „florentin”, dar și a blocurilor de tip americănesc, a locuințelor cubiste și – mai departe – a caselor în stil românesc, după anumite detalii arhitectonice preluate din moștenirea lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, așa-numitul stil național. Încetase construcția de case-vagon, ce nu necesitau planurile unui arhitect, dar pe care meșterii italieni le zideau robuste și încăpătoare, desigur cu ornamente exterioare. […]

Continuă lectura „Testul 11”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Colegii de pe atunci ai lui Eminescu îşi mai aminteau însă de cealaltă locuinţă. Casa se afla peste drum de bisericuţa de lemn „Sf. Treime” şi era a bisericii. Odăile ei slujiseră ca chilii pentru călugări şi erau, dar, foarte bune pentru a ţine lume în gazdă, mai ales că o mare grădină cu plopi şi pomi roditori o înconjura. Uluci năpădite de viţă-de-vie despărţeau grădina cu plopi de locul unei fierării. Azi toate acestea au dispărut, şi pe aproape trece strada ce s-a numit apoi Eminescu. Şi-ar fi închipuit oare Ţirţec şi micii săi clienţi că acel băieţaş fricos avea să dea numele uliţii lor? […] Odaia în care şedea Mihai – nici vorbă împreună cu alţii – dădea în grădină şi avea la fereastră gratii de fier. Lăsat aci de Gh. Eminovici, cu amintirea recomandaţiilor duioase ale mamei, care îi dăduse un şal turcesc să nu răcească peste iarnă, Eminescu îşi începu activitatea de licean. […] Micul Eminovici se înfăţişă colegilor săi ca un băieţel mărunt şi îndesat, pârlit la faţă de aerul de ţară şi foarte curăţel. Părul mare dat peste ceafă, fruntea lată şi ochii mari, umerii obrajilor puţin ieşiţi îi dăduseră încă de pe atunci acel aer tipic al poetului.

Continuă lectura „Testul 10”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Printre persoanele pe care le-am cunoscut în copilăria mea a fost cineva care a avut o mare înrâurire asupra formării sufletului meu. Acest cineva era nenea Alexandru Voinescu, fratele mamei, fost căpitan de geniu* cel mai extraordinar povestitor pe care l-am întâlnit în viața mea. Am mai cunoscut și alți povestitori minunați: pe Titu Maiorescu, în povestirile căruia mă încremeneau claritatea, corectitudinea impecabilă a frazei, vasta cultură. Dar eram, când l-am cunoscut, om în toată firea; înrâurirea pe care a avut-o el asupra mea și de care vă voi vorbi mai târziu, era de altă natură. Am cunoscut pe Caragiale, care era un povestitor scânteietor. Dacă m-aș încerca să vă povestesc, așa cum le-am auzit povestite de el, unele bucăți pe care nu le-a scris, v-ați prăpădi de râs. Scurtul timp de care dispunem nu-mi îngăduie să o fac. Dar și pe Caragiale l-am cunoscut la o vârstă la care lucrurile cele mai miraculoase nu mai pot avea o înrâurire decisivă asupra sufletului deja format. Pe nenea Alexandru l-am cunoscut de copil mic și modul lui de a povesti nu semăna cu al nimănui. Citise și citea mii de romane și de piese de teatru, ale căror subiecte ni le povestea. Am încercat să-l descriu în bucata Scrisorile lui Mișu Gerescu. El e nenea Antonache. Avea o figură foarte impresionantă: o frunte enormă cu părul lung dat pe spate. Sub niște sprâncene stufoase, niște ochi scânteietori și o mustață de pandur*. În sute de feluri știa să-și moduleze glasul, în sute de feluri putea să-și schimbe figura, care devenea diabolică spre a înfățișa pe Iago*; angelică spre a înfățișa pe Desdemona* și fioroasă ca să arate pe Othello*.[…] Dintre toți cei care mă înconjurau la vârsta aceea, mi-am ales ca model pe nenea Alexandru și râvneam să ajung să pot povesti cum povestea el. Și deși un fleac de copil, aveam ce povesti fraților mei și altor copii care veneau pe la noi: anumite lucruri pe care ei nu le puteau vedea ca mine. Căci pe când ei se dădeau la alte jocuri, mie îmi plăcea să urmăresc pe tatăl meu în seră și în grădină. Nu mă dezlipeam de el și-l ajutam, aducându-i ghivecele de pământ, grebla, săpăliga ori firicelele de tei. Și plecat spre pământul pe care-l răscolea, vedeam fel de fel de gângănii: gândaci de toate culorile, râme, păianjeni, coropișnițe, cârtițe, șopârle. Surprindeam lupte înverșunate între viespi și păianjeni, fel de fel de minunății. Apoi, cum de mic, încă de la vârsta de șapte ani, îmi plăcea pescuitul cu undița, pe marginea heleșteului de la moșia noastră, pe atunci, Brăteștii, aveam prilejul să văd lucruri miraculoase: izbucniri scânteietoare dintre trestii, știuci care urmăreau un alt pește, broaște care ieșind din apă se urcau pe o frunză de nufăr, pândeau cu ochii bulbucați zborul libelulelor și, când le venea bine, haț! săreau, le îmbucau, se dădeau la fund și iar ieșeau și se așezau la pândă pe frunza de nufăr. Minunile astea văzute de mine mă sileam să le povestesc cu înfocare, cu gesturi care încercau să imite mimica lui nenea Alexandru, care mă încuraja.

Continuă lectura „Testul 9”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Tatăl meu fiind, cum spuneam, învățător, a trebuit să cutreiere multe sate, până să se fixeze undeva. […] Astfel se face că eu m-am născut într-un sat, anume Târlișiua, pe care nici pe hartă nu l-am descoperit niciodată și care totuși există, de vreme ce tatăl meu a dăscălit acolo un an de zile, iar eu însumi tot acolo mi-am petrecut primele luni de viață.

Continuă lectura „Testul 8”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Totdeauna am evocat cu sfială amintirile despre Camil Petrescu. Nici în gândurile cele mai intime nu eram în largul meu alături de acest om puțintel la trup, neastâmpărat […], care simțeam că îmi domină judecata ori de câte ori încercam un dialog, fie chiar imaginar. Mă covârșea personalitatea lui intelectuală perfect închegată și omenia lui de o incomensurabilă* arie de cuprindere. Când, în străduința cercetătorilor de a restabili datele exacte, mergând în ordinea certificatelor de primărie, nu se ajungea la o concluzie, – mă bucuram. Pentru că așa se reflectă Camil Petrescu în conștiința mea: venit de peste tot, – nu dintr-un loc anumit cu zi și oră […].

Continuă lectura „Testul 7”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Bucureşti 31 Oct. [1]879

Draga şi dulcea mea amică,

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea, ci şi liniştea şi sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simţi în picioare, însoţite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum două săptămâni şi între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit şi mulţumit, acum sunt singur, nemulţumit, rău dispus prin singurătate şi boală, obosit de viaţă.

Continuă lectura „Testul 6”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Târziu de tot, ameţit de mirosul fânului cosit peste care îmi aşternusem o foaie de cort, înţepat de gânduri şi de regrete, nu-mi găseam astâmpăr.

Noaptea era limpede.

Continuă lectura „Testul 5”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Marmelada, care dincoace de munte e populară sub numele turcesc de magiun, e bună pentru copii și pentru clienții hotelurilor, servită dimineața la micul dejun. Dar există în Transilvania una cu totul excepțională prin finețea gustului, aceea de măceșe. N-o cunoscusem până la noua mea gazdă. E greu de pregătit, mă lămuresc ei, dar tocmai acum e anotimpul. Cum mă prinsese pasiunea gastronomică, pentru a mai uita de grijile mele, m-am oferit s-o pregătesc eu, după indicații, firește. Într-o duminică după-amiază, am pornit toți cu două coșuri. Pe coasta dinspre apus a satului, o pădurică de fag lăsa pasul agriculturii cu laturi parcelate încă tradiționale. Răzoarele dintre loturi erau alcătuite din perdele înalte de măceși, care le împrejmuiau ca adevărate garduri vii. Atâția măceși nu mai văzusem nicăieri. Căzuse bruma și doborâse frunzișurile. Pe ramuri n-au mai rămas decât stropiturile roșii ale fructelor în elegantă formă miniaturală de amfore grecești, păzite de puzderia zbârlită a ghimpilor. Pătrunse de brumă, măceșile se muiaseră și deveniseră cleioase, cum erau tocmai bune de marmeladă. Le culegeam cu mănuși de piele, dar ghimpii se îndârjeau, treceau prin ele și mușcau degetele, pătrundeau prin haină, prin pantaloni și prin ciorapi și lăsau numai înțepături cu ascuțimea lor ca de os. Măceșele ne atrăgeau cu mulțimea și frumusețea lor, dar apărarea ghimpoasă era cu atât mai usturătoare. Eram o înțepătură de sus până jos, dar culesesem două coșuri mari cu vârf. Acasă le-am curățat de cozi și de vârfurile ca niște flori lemnoase, să rămână numai fructele roșii. Ar fi trebuit să le spargem în două, că sunt umflate de semințe păroase, și să le fierbem golite, dar această muncă prea migăloasă se poate înlocui printr-o strecurătoare specială. Le-am pus la fiert în apă simplă și le-am fiert până s-au făcut terci. Apoi, cu zeama lor cu tot, le-am trecut prin strecurătoarea specială și le-am stors prin ea, până n-a mai rămas nimic în partea alcătuită din coji. Zeama obținută am pus-o la fiert din nou. Trebuie fiartă continuu, zi și noapte, mestecând fără întrerupere cu linguroiul, la foc egal, dozând zeama cu cantitatea de zahăr necesară. Operația aceasta am făcut-o schimbându-ne cu rândul. Zeama o scazi și o îngroși prin fiert după cât vrei să obții de păstoasă marmelada. E cu mult mai fină pe limbă decât oricare altă marmeladă. Carnea de măceșe, fiartă și strecurată, se pulverizează lichid ca un fel de mălai, când faci o mămăligă pripită. N-aduce cu niciun alt gust de marmeladă. În această privință, măceașa ghimpoasă și dificilă cum este poate bate orice fruct, fie el oricât de nobil. Pornisem cu ambiția s-o fac eu singur, dar a ieșit din colaborarea tuturor. Chiar băiețașul a curățat la coji. Iar eu, care nu sunt mâncăcios, entuziasmat de finețea acestui aliment, care îți cere o îndelungă răbdare, am devenit propagandistul lui. ”

Continuă lectura „Testul 4”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„L-am cunoscut pe Arghezi în iarna lui 1965.

Eram studentă la Facultatea de Limbă și Literatură Română în anul al patrulea.

Țin minte că într-o joi, citeam Gazeta literară când, pe ultima pagină am ajuns la un text prin care cititorii erau informați că – pentru prima oară – se acordă unui artist român Premiul Herder.

Continuă lectura „Testul 3”