Autor: Girmacea Gabriela

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește următorul fragment:

„Mi-aş dori o chilie goală, cu un scaun şi o masă rustică, să mă pot aduna, să-mi recapitulez viaţa […] în pragul vârstei de 70 de ani. Dar nu e cu putință. Am un program zilnic de îndeplinit. Mă aşteaptă soroacele* de tot felul, trăiesc coșmarul fiecărui termen ce mi-am luat singur, nebănuind că ele se strâng în jurul meu, mă leagă fedeleş şi nu mă lasă în voia visării și a hoinărelii. Dacă aş fi liber, cum mi-aş mai lua lumea în cap! Aş porni în voia întâmplării, prin Bucureștii aceștia în care m-am născut, dar nu-i cunosc îndeajuns, să le străbat străzile vechi, cu colţuroase caldarâmuri de piatră, cu aspecte provinciale, cu colţişoare de grădină, să-mi deştept amintirile în ritmul pasului şi să mă trezesc la o altă vârstă, când am mai trecut pe lângă acelaşi gard vechi şi mi-a furat privirea o muşcată în fereastră, cu farmecul ei vetust*.

Continuă lectura „Testul 16”

„La examen materiile erau împărțite pe chestiuni numerotate. La fiecare număr corespundea o bilă pe care o trăgeam la noroc din urna așezată pe catedră în fața profesorului. Urcându-mă pe scările care duceau la litografie* unde mă preparam, am găsit o bilă, o bilă ca de loton*, cu numărul 17 scos în relief într-un cerc roșu. Am sărit în sus de bucurie, socotindu-l așezat acolo anume pentru mine de mâna providenței. N-am mai citit nimic. Am plecat să răspândesc minunea, reușind ușor să-i conving, atât vorbeam de convins eu singur, că la examen îmi va cădea, cum ziceam noi, biletul 17. Nu-mi închipuiam că s-ar fi putut întâmpla altfel. În orice caz, ar fi fost de vină soarta că nu s-a ținut de vorbă, nu eu, care abia așteptam prilejul să pun cartea în cui.

Continuă lectura „Testul 15”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Costache Negri era unul din bărbaţii cei mai frumoşi ai ţării. De o statură de urieş, avea corpul unui Hercule şi un cap de o rară şi bărbătească frumuseţă. Părul îi era negru, bogat şi ondulat, fruntea puternică, ochii mari, negri, luminoşi, vii, dar de nespusă blândeţă, cu o expresiune de mare bunătate, sprâncene negre, lungi şi bine hrănite, un nas puţin încovoiat şi o gură frumoasă cu buze rumene şi pline: purta barba întreagă, lungă şi lată. Înfăţoşarea lui era impunătoare, dar te simţeai atras spre el prin impresiunea de blândeţă şi de bunătate ce o făcea de la primul aspect. […]

Continuă lectura „Testul 14”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Una dintre cele mai insuportabile plictiseli ale călătoriei este inevitabila conversație a tovarășului de drum, care îți vorbește despre locuri mult mai frumoase decât acestea pe care le străbați acum sau despre locurile acestea văzute în condiții mult mai bune (cu mașina, într-o companie interesantă, în timpul festivităților, în luna mai, pe noapte cu lună etc). În păcatul acesta, de altfel, cad cei mai mulți dintre noi; chiar și cei mai sobri, chiar și cei mai generoși. Foarte puțini rezistă ispitei, foarte puțini au tăria să fie prezenți în peisajul pe care-l străbat. În Delta Dunării, cineva îți vorbește despre Riviera, întocmai după cum tovarășul „umblat” de lângă d-ta îți temperează entuziasmul și emoția unei nopți pe Mediterană, spunându-ți că nicăieri marea nu e mai frumoasă ca în Golful Mexicului. De bună seamă că același tovarăș, dacă v-ați afla amândoi în Golful Mexicului, ți-ar vorbi despre Egee sau Marea Nordului.

Continuă lectura „Testul 13”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Spre sfârșitul verii aceleia am primit o mare bucurie. Mi-o trimiteau de acasă pe Ducky, sora mea scumpă! N-am să uit niciodată imensitatea fericirii de atunci. Era o zi minunată de început de septembrie. Am plecat cu Nando* s-o întâmpinăm pe Ducky la Predeal, unde e frontiera țării noastre. Pe atunci nu aveam automobile, iar drumul era lung, într-o trăsură trasă de patru ponei norvegieni, adorabili, crem, cu cozi și coame negre. […] În starea în care mă aflam, toate simpatiile și aversiunile căpătau proporții ample, așa că afecțiunea mea față de căluții cei ridicoli a sporit până a devenit o satisfacție aproape fizică, mi-au fost o adevărată consolare în zilele acelea grele!

Continuă lectura „Testul 12”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„În Bucureștii interbelici se construia mult, moda fiind a vilelor în stilul numit „florentin”, dar și a blocurilor de tip americănesc, a locuințelor cubiste și – mai departe – a caselor în stil românesc, după anumite detalii arhitectonice preluate din moștenirea lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, așa-numitul stil național. Încetase construcția de case-vagon, ce nu necesitau planurile unui arhitect, dar pe care meșterii italieni le zideau robuste și încăpătoare, desigur cu ornamente exterioare. […]

Continuă lectura „Testul 11”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Colegii de pe atunci ai lui Eminescu îşi mai aminteau însă de cealaltă locuinţă. Casa se afla peste drum de bisericuţa de lemn „Sf. Treime” şi era a bisericii. Odăile ei slujiseră ca chilii pentru călugări şi erau, dar, foarte bune pentru a ţine lume în gazdă, mai ales că o mare grădină cu plopi şi pomi roditori o înconjura. Uluci năpădite de viţă-de-vie despărţeau grădina cu plopi de locul unei fierării. Azi toate acestea au dispărut, şi pe aproape trece strada ce s-a numit apoi Eminescu. Şi-ar fi închipuit oare Ţirţec şi micii săi clienţi că acel băieţaş fricos avea să dea numele uliţii lor? […] Odaia în care şedea Mihai – nici vorbă împreună cu alţii – dădea în grădină şi avea la fereastră gratii de fier. Lăsat aci de Gh. Eminovici, cu amintirea recomandaţiilor duioase ale mamei, care îi dăduse un şal turcesc să nu răcească peste iarnă, Eminescu îşi începu activitatea de licean. […] Micul Eminovici se înfăţişă colegilor săi ca un băieţel mărunt şi îndesat, pârlit la faţă de aerul de ţară şi foarte curăţel. Părul mare dat peste ceafă, fruntea lată şi ochii mari, umerii obrajilor puţin ieşiţi îi dăduseră încă de pe atunci acel aer tipic al poetului.

Continuă lectura „Testul 10”

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

„Printre persoanele pe care le-am cunoscut în copilăria mea a fost cineva care a avut o mare înrâurire asupra formării sufletului meu. Acest cineva era nenea Alexandru Voinescu, fratele mamei, fost căpitan de geniu* cel mai extraordinar povestitor pe care l-am întâlnit în viața mea. Am mai cunoscut și alți povestitori minunați: pe Titu Maiorescu, în povestirile căruia mă încremeneau claritatea, corectitudinea impecabilă a frazei, vasta cultură. Dar eram, când l-am cunoscut, om în toată firea; înrâurirea pe care a avut-o el asupra mea și de care vă voi vorbi mai târziu, era de altă natură. Am cunoscut pe Caragiale, care era un povestitor scânteietor. Dacă m-aș încerca să vă povestesc, așa cum le-am auzit povestite de el, unele bucăți pe care nu le-a scris, v-ați prăpădi de râs. Scurtul timp de care dispunem nu-mi îngăduie să o fac. Dar și pe Caragiale l-am cunoscut la o vârstă la care lucrurile cele mai miraculoase nu mai pot avea o înrâurire decisivă asupra sufletului deja format. Pe nenea Alexandru l-am cunoscut de copil mic și modul lui de a povesti nu semăna cu al nimănui. Citise și citea mii de romane și de piese de teatru, ale căror subiecte ni le povestea. Am încercat să-l descriu în bucata Scrisorile lui Mișu Gerescu. El e nenea Antonache. Avea o figură foarte impresionantă: o frunte enormă cu părul lung dat pe spate. Sub niște sprâncene stufoase, niște ochi scânteietori și o mustață de pandur*. În sute de feluri știa să-și moduleze glasul, în sute de feluri putea să-și schimbe figura, care devenea diabolică spre a înfățișa pe Iago*; angelică spre a înfățișa pe Desdemona* și fioroasă ca să arate pe Othello*.[…] Dintre toți cei care mă înconjurau la vârsta aceea, mi-am ales ca model pe nenea Alexandru și râvneam să ajung să pot povesti cum povestea el. Și deși un fleac de copil, aveam ce povesti fraților mei și altor copii care veneau pe la noi: anumite lucruri pe care ei nu le puteau vedea ca mine. Căci pe când ei se dădeau la alte jocuri, mie îmi plăcea să urmăresc pe tatăl meu în seră și în grădină. Nu mă dezlipeam de el și-l ajutam, aducându-i ghivecele de pământ, grebla, săpăliga ori firicelele de tei. Și plecat spre pământul pe care-l răscolea, vedeam fel de fel de gângănii: gândaci de toate culorile, râme, păianjeni, coropișnițe, cârtițe, șopârle. Surprindeam lupte înverșunate între viespi și păianjeni, fel de fel de minunății. Apoi, cum de mic, încă de la vârsta de șapte ani, îmi plăcea pescuitul cu undița, pe marginea heleșteului de la moșia noastră, pe atunci, Brăteștii, aveam prilejul să văd lucruri miraculoase: izbucniri scânteietoare dintre trestii, știuci care urmăreau un alt pește, broaște care ieșind din apă se urcau pe o frunză de nufăr, pândeau cu ochii bulbucați zborul libelulelor și, când le venea bine, haț! săreau, le îmbucau, se dădeau la fund și iar ieșeau și se așezau la pândă pe frunza de nufăr. Minunile astea văzute de mine mă sileam să le povestesc cu înfocare, cu gesturi care încercau să imite mimica lui nenea Alexandru, care mă încuraja.

Continuă lectura „Testul 9”