Exerciţiul 7

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Art. 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale

1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau/şi a corespondenţei sale.

2.Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Art. 9. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2.Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Art. 10. Libertatea de exprimare

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

(Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:

  1. Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
  2. Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
  3. Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
  4. Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
  5. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *