- Se dau următoarele abrevieri: CEC, CAS, CNSAS, CFR, CNP. Caută în DOOM3, pentru fiecare abreviere, forma articulată, de singular. Ce observi?
- Cum se numesc locuitorii următoarelor oraşe: Câmpulung, Chişinău, Moscova, Madrid, Ploieşti, Baia Mare, Satu Mare?
- Identifică trei formule de adresare la casa regală şi scrie-le. Apoi, verifică în DOOM3 dacă le-ai scris corect.
- Caută semnificaţia cuvintelor următoare, intrate recent în limba română, şi construieşte contexte corecte: antidumping, all-inclusive, box-office, brunch, coffe-break.
Vocabular 13
- Caută semnificaţia cuvintelor următoare, intrate recent în limba română, şi construieşte contexte corecte: bullying, backup, beachbar, blogger, babysitter.
- Subliniază forma corectă:
bună dimineaţa / bună-dimineaţa;
bun-găsit / bungăsit;
bunăstare / bună stare;
bunăoară / bună-oară;
bun-găsit / bungăsit.
3. Caută în DEX semnificaţia cuvântului calup şi construieşte o propoziţie cu forma de plural a acestui substantiv.
4. Canadiancă / canadiană. Cele două cuvinte se numesc ________________.
5. Când se scrie cuvântul balanţă cu literă mare? Exemplifică!
6. Ce înseamnă captatio benevolentiae?
Bara oblică [/]
- Ca semn ortografic, se foloseşte:
- în simbolurile unităţilor de măsură: hm/h (kilometri pe oră), m/s (metri pe secundă).
- în abrevieri tradiţionale: c/val (contravaloare).
- în abrevierile unor unităţi monetare raportate la o suprafaţă: EUR/mp (euro pe metru pătrat).
Ce este şi cum se redactează un eseu?
Eseul este un studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. Termenul provine din limba franceză (essai) şi înseamnă încercare.
Pentru redactarea unui eseu, este nevoie de organizarea materialului cu privire la subiectul propus.
Continuă lectura „Ce este şi cum se redactează un eseu?”„Floare albastră” de Mihai Eminescu
Apariţie: 1873, în revista Convorbiri literare.
Specia literară: eglogă (idilă cu dialog) şi elegie.
Curentul literar: romantism.
Tema: poezia iubirii şi a naturii, condiţia omului de geniu.
Sursa de inspiraţie: romanul neterminat Heinrich von Ofterdingen de Novalis, unde apare motivul florii albastre care simbolizează dorul nemărginit.
Continuă lectura „„Floare albastră” de Mihai Eminescu”Cum se organizează o dezbatere?
Dezbaterea este o discuție amplă pe o temă de interes general, uneori controversată, cu caracter polemic, urmărindu-se prezentarea unor convingeri, atitudini și a unei conduite a participanților.
Condiţiile pentru organizarea unei dezbateri:
- participanții trebuie să cunoască foarte bine teme supusă dezbaterii şi să înțeleagă opiniile celorlalți;
- să existe o atmosferă calmă pe durata dezbaterii, deoarece aceasta are efect constructiv în derularea dezbaterii;
- numărul participanţilor să nu fie foarte mare;
- să existe un moderator al dezbaterii.
Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu – dezbatere
Criticii literari au opinii diferite cu privire la personajul Ion:
Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane: Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă: nimic nu-i rezistă. […] Suflet unitar, simplu, frust şi masiv, el pare crescut din pământul iubit cu frenezie.
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent: Ion nu e însă decât o brută, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune. […] Lăcomia lui de zestre e centrul lumii şi el cere cu inocenţă sfaturi, dovedind o ingratitudine calmă. Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii Anei, ci idn viclenie instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse.
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe: A vedea în Ion viclenia ambiţioasă (un erou stendhalian, spune E. Lovinescu) sau brutalitatea condamnabilă e la fel de greşit, căci implică un criteriu moral. Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă.
Continuă lectura „Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu – dezbatere”Caracterizarea personajului Ion
Idei:
- Personaj principal şi eponim al romanului Ion de Liviu Rebreanu;
- Destinul său este conturat în jurul a două femei, Ana şi Florica, prezentate antitetic, dar şi complementar. Cele două ilustrează obsesiile personajului: dorinţa de a avea avere şi statut social, respect în sat, dar şi iubirea.
- Personaj complex, caracterizat prin trăsături contradictorii: viclean şi naiv, brutal şi tandru.
- Este prezentat în manieră realistă, fiind tipic pentru categoria socială a ţăranului sărac.
- Are un destin tragic, deoarece, obsedat de a-şi atinge scopul, nu respectă legile scrise şi nescrise.
- Portretul făcut de autor: iute şi harnic ca mă-sa; munca îi era dragă, oricât ar fi fost de aspră, ca o râvnă ispititoare.
- Era binevenit în casa învăţătorului Herdelea, deoarece acesta îl aprecia pentru isteţime şi cuminţenie.
- Din punct de vedere temperamental, este coleric şi flegmatic. Se comportă impulsiv şi violent faţă de Ana, dar şi faţă de George. Hotărăşte să se răzbune pe Vasile Baciu, deoarece l-a umilit public.
- Este viclean. O seduce pe Ana şi se căsătoreşte cu ea, doar după ce aceasta ajunge de râsul satului. Din viclenie se apropie şi de Florica, soţia lui George.
- Este un personaj dominat de instincte. Nu se controlează în relaţiile cu cei din jur, deoarece i-a lipsit un model moral în familie şi nu şi-a desăvârşit educaţia.
„Ion” de Liviu Rebreanu
Apariţie: 1920, la începutul perioadei interbelice.
Specia literară: roman realist de tip obiectiv, de inspiraţie rurală, cu narator obiectiv, omniscient şi omniprezent. Evenimentele sunt verosimile, iar efectul acestora asupra cititorului este de iluzie a vieţii (veridicitate). Romanul are caracter monografic, deoarece surprinde anumite momente din viaţa satului: obiceiuri ale ritualului de trecere (naşterea, nunta, înmormântarea), stratificarea socială, relaţiile de familie, momente etnografice (hora), relaţiile oamenilor cu autorităţile.
Continuă lectura „„Ion” de Liviu Rebreanu”Testul 29
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citește următorul fragment:
Venind întunericul, m-am oprit la Norsingen, un sat pe drumul spre Freiburg, într-un moment când ploaia contenise și îmi recăpătasem destul optimismul ca să mă pot bucura de odihnă. Un han modest în mijlocul satului, numit „Bören”; nu mai încape îndoială, sunt de-a binelea în Germania! […] Ultimul gând înainte de a stinge lampa: ca lumea să fie frumoasă, ar trebui să aparțină numai oamenilor frumoși. Iar dacă are să mi se spună că nu sunt destui oameni frumoși pentru câte lucruri frumoase se fac, am să răspund că frumusețea omului se poate și ea face, așa cum se fac lucrurile frumoase. M-am culcat la ora opt și jumătate, pe o ploaie demoralizantă. Oare n-ar fi fost mai bine dacă treceam în Franța? Schimb planul, pe neașteptate: în loc să merg drept la Rin, voi lua-o spre Stuttgart […]. Am plecat la opt dimineața, fără entuziasm și negru la față. Deși ploua, m-am simțit îmbărbătat în mașină, cu caloriferul puțin deschis, cu spații înainte. Să fi vrut, puteam să merg fără oprire până la Hamburg. Și mai departe. Îmi era bine la drum, îmi trecuseră toate îndoielile, toate temerile […]. Deși indicatoarele de drum erau bune, de câteva ori am luat direcții greșite, poate fiindcă ținta etapei nu mi se părea convingătoare; parcă eram pornit să mă rătăcesc. M-am întors din drum fără să-mi fac inimă rea pentru ocolurile inutile. Toată ziua va fi inutilă. Am ajuns la Donaueschingen prin inspirație și abia acolo mi-am adus aminte și mi-am dat seama că mă aflam la izvoarele Dunării. Nu putea să fie fără emoție, și astfel, dintr-odată, ziua căpătă un sens din cele mai bogate. Ploaia contenise pentru un timp, și-am mers în liniște în curtea palatului, cunoscut din fotografii, unde s-a hotărât că izvorăște Dunărea. Am descoperit locul, cunoscut și el din fotografii, un bazin circular, betonat, de vreo opt metri în diametru, cu pietriș pe fund, colorat în tonuri verzui, cenușii, brune și albastre. Sub ele se ascunde izvorul a cărui apă, desăvârșit de clară, pare colorată într-o nuanță născută din toate. De-aici sunt două mii opt sute patruzeci de kilometri până la Sulina și pe această distanță Dunărea coboară șase sute șaptezeci și opt de metri. Cifrele, cunoscute din copilărie, acum mă emoționau, fiindcă mă legau de tot ce înseamnă viața mea lăsată în urmă. Dunărea face parte din mine. Am aruncat un ban în bazinul cu apă limpede și mi-am pus în gând ca vara viitoare să merg la Sulina, măcar pentru o oră, ca să mă regăsesc la nivelul mării, punctul meu principal de referire. Accept cu ușurință simbolurile; avem nevoie de ele. Izvoarele Dunării sunt multe, și la mari depărtări de bazinul care le simbolizează pe toate. La o sută de metri curge o Dunăre gata formată. Am aruncat un trandafir în apă, întrebându-mă cât timp va face până la Marea Neagră.
(Radu Tudoran, Acea fată frumoasă)
Continuă lectura „Testul 29”