Caracterizarea personajului Ion

Idei:

  • Personaj principal şi eponim al romanului Ion de Liviu Rebreanu;
  • Destinul său este conturat în jurul a două femei, Ana şi Florica, prezentate antitetic, dar şi complementar. Cele două ilustrează obsesiile personajului: dorinţa de a avea avere şi statut social, respect în sat, dar şi iubirea.
  • Personaj complex, caracterizat prin trăsături contradictorii: viclean şi naiv, brutal şi tandru.
  • Este prezentat în manieră realistă, fiind tipic pentru categoria socială a ţăranului sărac.
  • Are un destin tragic, deoarece, obsedat de a-şi atinge scopul, nu respectă legile scrise şi nescrise.
  • Portretul făcut de autor: iute şi harnic ca mă-sa; munca îi era dragă, oricât ar fi fost de aspră, ca o râvnă ispititoare.
  • Era binevenit în casa învăţătorului Herdelea, deoarece acesta îl aprecia pentru isteţime şi cuminţenie.
  • Din punct de vedere temperamental, este coleric şi flegmatic. Se comportă impulsiv şi violent faţă de Ana, dar şi faţă de George. Hotărăşte să se răzbune pe Vasile Baciu, deoarece l-a umilit public.
  • Este viclean. O seduce pe Ana şi se căsătoreşte cu ea, doar după ce aceasta ajunge de râsul satului. Din viclenie se apropie şi de Florica, soţia lui George.
  • Este un personaj dominat de instincte. Nu se controlează în relaţiile cu cei din jur, deoarece i-a lipsit un model moral în familie şi nu şi-a desăvârşit educaţia.

„Ion” de Liviu Rebreanu

Apariţie: 1920, la începutul perioadei interbelice.

Specia literară: roman realist de tip obiectiv, de inspiraţie rurală, cu narator obiectiv, omniscient şi omniprezent. Evenimentele sunt verosimile, iar efectul acestora asupra cititorului este de iluzie a vieţii (veridicitate). Romanul are caracter monografic, deoarece surprinde anumite momente din viaţa satului: obiceiuri ale ritualului de trecere (naşterea, nunta, înmormântarea), stratificarea socială, relaţiile de familie, momente etnografice (hora), relaţiile oamenilor cu autorităţile.

Continuă lectura „„Ion” de Liviu Rebreanu”

Testul 29

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citește următorul fragment:

Venind întunericul, m-am oprit la Norsingen, un sat pe drumul spre Freiburg, într-un moment când ploaia contenise și îmi recăpătasem destul optimismul ca să mă pot bucura de odihnă. Un han modest în mijlocul satului, numit „Bören”; nu mai încape îndoială, sunt de-a binelea în Germania! […] Ultimul gând înainte de a stinge lampa: ca lumea să fie frumoasă, ar trebui să aparțină numai oamenilor frumoși. Iar dacă are să mi se spună că nu sunt destui oameni frumoși pentru câte lucruri frumoase se fac, am să răspund că frumusețea omului se poate și ea face, așa cum se fac lucrurile frumoase. M-am culcat la ora opt și jumătate, pe o ploaie demoralizantă. Oare n-ar fi fost mai bine dacă treceam în Franța? Schimb planul, pe neașteptate: în loc să merg drept la Rin, voi lua-o spre Stuttgart […]. Am plecat la opt dimineața, fără entuziasm și negru la față. Deși ploua, m-am simțit îmbărbătat în mașină, cu caloriferul puțin deschis, cu spații înainte. Să fi vrut, puteam să merg fără oprire până la Hamburg. Și mai departe. Îmi era bine la drum, îmi trecuseră toate îndoielile, toate temerile […]. Deși indicatoarele de drum erau bune, de câteva ori am luat direcții greșite, poate fiindcă ținta etapei nu mi se părea convingătoare; parcă eram pornit să mă rătăcesc. M-am întors din drum fără să-mi fac inimă rea pentru ocolurile inutile. Toată ziua va fi inutilă. Am ajuns la Donaueschingen prin inspirație și abia acolo mi-am adus aminte și mi-am dat seama că mă aflam la izvoarele Dunării. Nu putea să fie fără emoție, și astfel, dintr-odată, ziua căpătă un sens din cele mai bogate. Ploaia contenise pentru un timp, și-am mers în liniște în curtea palatului, cunoscut din fotografii, unde s-a hotărât că izvorăște Dunărea. Am descoperit locul, cunoscut și el din fotografii, un bazin circular, betonat, de vreo opt metri în diametru, cu pietriș pe fund, colorat în tonuri verzui, cenușii, brune și albastre. Sub ele se ascunde izvorul a cărui apă, desăvârșit de clară, pare colorată într-o nuanță născută din toate. De-aici sunt două mii opt sute patruzeci de kilometri până la Sulina și pe această distanță Dunărea coboară șase sute șaptezeci și opt de metri. Cifrele, cunoscute din copilărie, acum mă emoționau, fiindcă mă legau de tot ce înseamnă viața mea lăsată în urmă. Dunărea face parte din mine. Am aruncat un ban în bazinul cu apă limpede și mi-am pus în gând ca vara viitoare să merg la Sulina, măcar pentru o oră, ca să mă regăsesc la nivelul mării, punctul meu principal de referire. Accept cu ușurință simbolurile; avem nevoie de ele. Izvoarele Dunării sunt multe, și la mari depărtări de bazinul care le simbolizează pe toate. La o sută de metri curge o Dunăre gata formată. Am aruncat un trandafir în apă, întrebându-mă cât timp va face până la Marea Neagră.

(Radu Tudoran, Acea fată frumoasă)

Continuă lectura „Testul 29”

„Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu

Apariţie: 1924 în Revista română şi inclusă în volumul Joc secund (1930).

Specia literară: baladă modernistă în care se îmbină povestirea în ramă cu liricul. Poate fi interpretată ca o legendă despre naşterea ciupercilor otrăvitoare, dar şi ca o alegorie despre condiţia omului de geniu, poetul însuşi declarând că este un Luceafăr întors, adică un poem despre două lumi incompatibile.

Titlul: referire la numele protagoniştilor în manieră clasică, la statutul social al personajelor şi trimite la tema iubirii. Crypto provine de la cryptogamă, un grup de plante inferioare care se înmulţesc prin spori, dar poate fi şi o trimitere la adjectivul criptic – ascuns, încifrat. Enigel ar putea fi asociat cu latinescul angelus – înger.

Continuă lectura „„Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu”

Testul 28

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

Până la venirea lui Creangă la Junimea, culegătorii și povestitorii de povești erau domnii Slavici și Pompiliu, amândoi transilvăneni. Poveștile lor se resimțeau de această origine; scrise într-o limbă grea, de multe ori orășenească, poveștile lor trădau un fel de combinații literare care le stricau farmecul.

Marele merit al lui Creangă a fost că el a scris poveștile întocmai sau aproape întocmai cum ele se spun la țară.

Când a venit Creangă la „Junimea” și și-a citit el singur poveștile, a fost o adevărată sărbătoare. Mi se pare că a început seria sa de povești cu „Soacra cu trei nurori”.

Toți au început atunci a-l ruga pe Creangă să aducă și altele și cât mai curând. A urmat seria „Capra cu trei iezi, Pungulița cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Moș Nichifor Coțcariu” etc.

Continuă lectura „Testul 28”

Testul 27

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

Și azi… minunată îmi apare în memorie mahalaua copilăriei…

Din curtea noastră lungă și plină de flori alese, cu pomi roditori și boltă bogată de viță, se auzea vara vocea duioasă și cristalină a mamei:… „Dă fuga, Emilică, până în Capul Podului, că îmi trebuie o… lămâie!” Și cât ai clipi din ochi eram înapoi.

Deși încă de pe vremea copilăriei mele era oficial înlocuită cu aceea de Piața Victoriei, denumirea veche de Capul Podului era încă pe buzele tuturor, chiar și ale copiilor: „Ce tramvai (cu cai, bineînțeles) trebuie să iau să ajung la Capul Podului?” sau: „Birjar! Vrei să mă duci până la Capul Podului?”. Îmi amintesc bine, la numai câteva case de aceea a părinților, curtea enormă cu fântână mare la mijloc, cu grajduri adăpostind cai frumoși trăpași*, ce-i înhămau la trăsuri elegante cu roți de cauciuc sau la cupeuri scumpe; iar în timpul iernii, la sănii, îmbrăcați în valtrapuri* dantelate și împodobite cu zurgălăi, care alunecau pe luciul zăpezii pe tot întinsul Șoselei Kiseleff, într-o goană nebună, ce făcea să te crezi într-o lume de basm… Basmul acesta ținea cam cinci luni, căci pe atunci numai soarele primăverii topea zăpada. […]

Continuă lectura „Testul 27”

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

Apariţie: volumul Poemele luminii (1919)

Specia literară: artă poetică

Tema: rolul poeziei şi misiunea poetului, atitudinea poetului în faţa misterelor lumii. Poezia înseamnă cunoaştere în viziunea lui Lucian Blaga.

Continuă lectura „„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga”

Structura semantică a vocabularului

  1. Polisemia

Definiţie: însuşirea unor cuvinte sau unităţi frazeologice de a avea mai multe sensuri.

Cuvintele polisemantice au multiple sensuri şi un element comun. Într-un context, există un singur înţeles al cuvântului.

Exemple:

carte: volum, învăţătură, scrisoare, carnet.

masă: mobilă, mâncare, ospăţ, banchet, una din mesele zilnice (micul dejun, dejunul, cina).

Continuă lectura „Structura semantică a vocabularului”