Titlul constituie o trimitere la cartea lui Dan Brown. Clements îşi propune şi reuşeşte să copieze schema narativă din Codul lui daVinci, însă de data aceasta personajele nu sunt implicate în căutarea urmaşilor lui Isus, ci vor să deţină secretul datorită căruia autorii pot avea succes. Fiecare personaj implicat în căutarea secretului speră să scrie cartea cărţilor. Evident, romanul lui Clements este o parodie construită atent pe regulile suspansului tipice romanelor poliţiste, se citeşte usor şi se încadrează în categoria „Cartea de vacanţă”.
Continuă lectura „„Codul lui daVino” de Toby Clements”„Howards End” de E. M. Forster
Acest roman a fost ecranizat cu succes. Nu-mi aduc aminte dacă filmul a fost nominalizat la Oscar, însă distribuţia a fost una de excepţie: Anthony Hopkins, Emma Thompson. Filmul mi-a plăcut pentru atmosfera pe care o reconstituia, pentru costume şi jocul actorilor. Apoi am citit şi cartea cu teama că voi fi dezamagită, că nu voi regăsi aspectele care mi-au plăcut în film. N-a fost aşa. Am selectat nişte pasaje care mi-au plăcut din carte şi sper să-i încânte pe cei care-mi citesc observaţiile astfel încât să caute cartea.
Continuă lectura „„Howards End” de E. M. Forster”„Un an în Provence” de Peter Mayle
Cartea prezintă povestea unui cuplu de britanici, care vine să-şi petreacă vacanţa într-o zonă preferată de artişti. Cuplul se îndrăgosteşte de loc şi se gândeşte la mutare. Viaţa într-un spaţiu cultural nou este plină de neprevăzut, iar adaptarea la stilul de viaţă francez nu se face uşor. Personajele reuşesc să treacă de asaltul prietenilor, care vin să-şi petreacă vacanţele neanunţaţi, şi de ciudăţeniile ritmului cotidian. Autorul foloseşte aceeaşi schemă epică dintr-un alt roman, Un an în merde. Umorul fin, uşor ironic, e cel care reuşeşte să dea savoare cărţii.
Continuă lectura „„Un an în Provence” de Peter Mayle”„Stăvilar la Pacific” de Marguerite Duras
Cartea a apărut în 1950, a fost nominalizată la Premiul Goncourt şi adaptată pentru micul ecran. S-ar mai fi putut numi În absenţa stăpânilor. Autoarea franceză şi-a plasat eroii pe malul Pacificului, unde se luptă pentru a supravieţui. Personajul central, Mama, duce o luptă de Sisif cu mareele. Toată energia ei se consumă în lupta cu natura. Deşi este învăţătoare şi ştie să cânte foarte bine la pian, Mama neglijează relaţiile cu cei doi copii.
Continuă lectura „„Stăvilar la Pacific” de Marguerite Duras”„De ce iubim femeile?” de Mircea Cărtărescu
Iată o întrebare interesantă la care îşi propune să răspunda Mircea Cărtărescu. Cartea a înregistrat un tiraj record fapt care dovedeşte că autorul este unul de notorietate, iar subiectul atrage marele public.
Continuă lectura „„De ce iubim femeile?” de Mircea Cărtărescu”„Micile ironii ale vieţii” de Thomas Hardy
Cărţile lui Thomas Hardy impresionează prin analiza profundă a sentimentelor. Micile ironii ale vieţii este un volum de povestiri interesante prin atmosfera pe care o evocă, prin observarea atentă a relaţiilor interumane, dar şi prin temă: ironia destinului. În unele povestiri, este evidentă ideea că destinului nu i te poţi sustrage indiferent ce ai face, dar tema nu cunoaşte de fiecare dată abordarea tragică a scriitorilor antici, deşi, în unele povestiri, destinele personajelor au o astfel de nuanţă.
Continuă lectura „„Micile ironii ale vieţii” de Thomas Hardy”„Familia Watson” de Jane Austen
Romanul are o poveste interesantă. Se pare că autoarea britanică l-a început în 1804, însă nu l-a terminat. A scris doar cinci capitole, pe care le-a păstrat sora sa, Casandra. Aceasta l-a dat unei nepoate şi i-a povestit intenţia surorii sale de a continua romanul, pe care obişnuia să-l citească membrilor familiei pe măsură ce lucra la el. Nepoata lui Jane Austen, Catherine Hubback, a continuat romanul. Aceeaşi intenţie a avut şi Merryn Williams. Cele două versiuni sunt asemănătoare.
Continuă lectura „„Familia Watson” de Jane Austen”„Cameră cu vedere” de E. M. Forster
Este o carte pentru vacanţă, o lectură uşoară pentru o persoană care are timp să mediteze. Da, eu am meditat. La ce? La relaţiile interumane. Autorul reconstituie o epocă în care oamenii erau foarte atenţi cu semenii lor, îşi gândeau prudent ieşirile în lume, erau foarte atenţi la aparenţe, la maniere, la vestimentaţie, la sensul cuvintelor etc. Mentalul colectiv a evoluat mult.
Continuă lectura „„Cameră cu vedere” de E. M. Forster”„Mă numesc Roşu” de Orhan Pamuk
Este o carte pentru cei interesaţi să descopere spaţiul oriental plin de capcane. Autorul este un bun cunoscător al istoriei Imperiului Otoman, iar cărţile sale trădează minuţioasa documentare în vederea reconstituirii atmosferei de la curtea sultanilor.
Continuă lectura „„Mă numesc Roşu” de Orhan Pamuk”„La vânătoare de Cezanne” de Peter Mayle
De multe ori m-am întrebat care sunt criteriile de lectură ale americanilor, iar acum m-am lămurit. Cartea lui Pater Mayle nu pune probleme deosebite de tehnică narativă. Autorul stăpâneşte foarte bine modalitatea de construcţie a subiectului, îndeosebi a intrigii şi a suspansului.
Continuă lectura „„La vânătoare de Cezanne” de Peter Mayle”