Categorie: PREZENTĂRI DE CARTE

Bastarda Istanbulului este cartea pentru care lui Elif Shafak i s-a intentat un proces pentru anumite replici. Mărturiseşte acest aspect în volumul Lapte negru, dar şi în o serie de interviuri, în care califică procesul ca fiind oarecum suprarealist, căci pentru prima dată în istorie vorbele unui personaj fictiv au fost folosite ca probe în instanţă. Scriitoarea aduce în discuţie prin acest roman un subiect delicat cu privire la minoritatea armeană, despre care personajul Aram afirmă: Armenii aparţin Istanbulului, la fel ca şi turcii, kurzii, grecii şi evreii de aici. Mai întâi am reuşi să trăim împreună şi apoi am eşuat lamentabil.

Continuă lectura „„Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak”

Personajul acestui roman se numeşte Antoine şi are 25 de ani. El se gândeşte cã proştii sunt fericiţi, duc o existenţã confortabilã şi vrea sã profite de acest avantaj. De data aceasta, autorul mânuieşte cu pricepere un comic al situaţiilor care face lectura plãcutã şi care m-a dus spre o altã carte, de data aceasta un volum colectiv, coordonat de Jean-François Marmion: Psihologia prostiei. Nu este o lucrare de ficţiune, ci un demers ştiinţific fãcut de psihologi, sociologi, filosofi şi scriitori, prin intermediul cãrora cititorul se poate familiariza cu tipologia proştilor, cu teoria tâmpiţilor, cu prostia în cunoştinţã de cauzã, cu limbajul prostiei etc. Cartea este editatã frumos şi ne anunţã cã nu avem nicio şansã de a învinge prostia dacã ne propunem sã o combatem.

Cuvinte-cheie: prostie, existenţă, relaţii, situaţii, stil de viaţă.

Toată lumea ştie că nu există perfecţiune şi că viaţa are suişuri şi coborâşuri. Personajul pe care îl propune Martin Page este lipsit de imaginaţie şi de înţelegere a lumii din jurul său. El încearcă să se conecteze la ritmul vieţii exterioare. Poate părea stupid, dar personajul nu înţelege ce se petrece în jurul său: de ce circulă multe maşini pe drum, de ce lumea crede în ceea ce există, cum se nasc teoriile, cum ar fi să ducă o viaţă de laş etc. Gândindu-se să devină un om ca toţi ceilalţi, apelează la şedinţele de teleterapie şi constată cu uimire: Îmi lipsea curajul pentru a duce o viaţă de laş. Voiam doar să mă ameliorez ca fiinţă umană.

Cuvinte-cheie: viaţă, aspiraţii, perspective, viziune, adaptare.

Autorul aduce în discuţie înstrăinarea. Bloch, personajul principal, este un fost sportiv care ajunge sã ucidă. Este interesant că romanul a fost construit nu pe analiza stărilor interioare ale personajului, ci pe determinarea acestuia de a-şi construi în continuare o viaţă printre oameni normali şi anonimi, preocupaţi doar de lucruri mărunte şi lipsite de semnificaţii, care nu conştientizează alienarea lui Bloch.

Cuvinte-cheie: alienare, viaţă, anxietate, rememorare, stări de conştiinţă.

Romanul are ca temă călătoria, o soluţie la încercarea de împăcare cu trecutul sau de recuperare a acestuia. Personajul principal este Wilhelm, un tânăr care încearcă să se detaşeze de povestea de iubire, pierdută printr-un divorţ dureros. Călătorind prin America, el încearcă să-şi găsească un reper solid în realitate, să defineascã relaţiile cu cei din jur şi constată că se aseamănă cu un actor care-şi asumă un rol şi trăieşte, pentru scurt timp, un vis. Astfel, el observã că, dorindu-şi mereu o relaţie unică, profundă şi fără compromisuri, a ajuns să simtă constrângerea de a aparţine celuilalt printr-o dragoste forţată şi mincinoasă.

Cuvinte-cheie: călătorie, frustrări, stări de conştiinţă, trecut, relaţii.

Cu romanul Fiica papei, Dario Fo aduce publicului o altã poveste, cea a Lucreţiei Borgia, care este privitã cu înţelegere în raport cu epoca şi cu cei care o înconjoarã şi care îi impun diferite relaţii pentru a-şi satisface anumite interese. Aşadar, tema romanului se contureazã în jurul statutului femeii în dorinţa bãrbaţilor de a deţine puterea sau de a domina. Aceasta este doar o piesã de joc şi într-un joc impus de frate sau de tatã. Ei o cunosc foarte bine şi, chiar dacã Lucreţia îndrãzneşte sã se revolte împotriva lor, manevreazã lucrurile în aşa fel încât sã nu aibã de ales altã cale decât cea impusã de ei.

Continuă lectura „„Fiica papei” de Dario Fo”

Ajunsã reginã la doar şase ani, Cristina a fost crescutã la curtea Suediei într-o manierã nonconformistã, însã, când împlineşte vârsta consideratã de cancelar şi de înalţii demnitari potrivitã de a se cãsãtori, ea rosteşte un discurs surprinzãtor pentru secolul al XVII-lea, în care îşi afirmã dorinţa de a-şi trãi viaţa cu riscul de a greşi, de a provoca neînţelegeri, disperare şi poate şi fericire, dar cu convingerea cã este stãpânã pe destinul ei. Este o primã manifestare a libertãţii de a-şi alege un stil de viaţã, de a lupta pentru propriile convingeri, de a înfrunta jocurile politice sau alianţele fãcute pe seama sa de diplomaţi sau de slujbaşi care îşi motiveazã acţiunile sau aranjamentele meschine prin scuza cã sunt în folosul ţãrii. În plus, toţi cei din anturajul reginei îi subestimeazã inteligenţa, fãrã sã ştie cã aceasta fusese educatã aparte, într-un stil liber: fãrã nicio interdicţie de a învãţa limbi strãine şi de a citi chiar cele mai controversate cãrţi ale momentului în contextul în care educaţia femeilor nu era o prioritate pentru societate. Astfel, Cristina refuzã sã facã jocurile de la curte, sã se conformeze regulilor şi vrea sã fie liberã.

Cuvinte-cheie: libertate, feminitate, putere, convingeri, încredere.

Acţiunea romanului E un rege nebun în Danemarca porneşte, cum însuşi autorul mãrturiseşte, de la o documentare fãcutã de fiul sãu, Jacopo, cu privire la regii din secolul al XVIII-lea. În prolog, Dario Fo menţioneazã cã sursele de inspiraţie au fost jurnalele, corespondenţa şi ziarele epocii. Pornind de la acestea, el reconstituie evenimente, gesturi, atmosfera de la curte, face portrete cu scopul de a prezenta lupta pentru putere, circulaţia ideilor iluministe la nivel european sau începuturile modernizãrii unui stat.

Continuă lectura „„E un rege nebun în Danemarca” de Dario Fo”

Romanul lui John Grisham are în centrul său traficul de cărţi. Negustorul de manuscrise este un roman plin de farmec ce frapează îndeosebi prin scenele create cu puternic impact vizual. Povestea este simplă, scrisă cu lejeritate, dar şi suspans. Nu lipseşte ingredientul spionaj, care dă întâmplărilor un anumit dinamism. Însă urmăritul, Bruce Cable, este versat, anticipează mişcărilor urmăritorilor. În ochii locuitorilor de pe insula Camino, el apare ca un profesionist în comerţul cu manuscrise. Bruce Cable organizează lansări de carte unde vânzările decurg bine, procură celor interesaţi cărţi cu autografe, ţine casa deschisă prietenilor care se adună la el pentru a afla noutăţile.

Continuă lectura „„Negustorul de manuscrise” de John Grisham”

Există mai multe romane în literatura universală în care personajul principal este un hoţ sau în care este prezentată imaginea hoţului de cărţi. Nu voi insista asupra subiectului acum, însă Allison Hoover Bartlett propune prin intermediul acestui roman un hoţ care fură din pasiune, nu neapărat pentru a face profit din vânzarea cărţilor. El este pasionat de cărţile rare pe care le urmăreşte atent, asemeni unui vântător încordat asupra prăzii. Gilkey, cunoscut în lumea librarilor şi a anticarilor pentru furtul de cărţi, ajunge să fie urmărit de Ken Sanders, un detectiv autodidact, prezent la marile târguri de carte.

Continuă lectura „„Omul obsedat de cărţi” de Allison Hoover Bartlett”