Categorie: PERIOADA INTERBELICĂ

Apariţie: 1930

Specia: roman psihologic, realist, subiectiv (unicitatea perspectivei narative, fluxul conştiinţei, memoria involuntară)

Orientare tematică: literatura autenticităţii şi a experienţei, anticalofilismul

Teme: iubirea şi războiul

Continuă lectura „„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu”

Apariţie: 1922

Specia literară: roman psihologic

Sursa de inspiraţie: Un episod din biografia lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului, care era ofiţer în armata austro-ungară, în timpul Primului Război Mondial. Acesta s-a distins în război, pe frontul de vest, şi a fost decorat de generalul Karg, pe care Liviu Rebreanu îl include ca personaj în roman. Când compania sa a ajuns pe frontul de est, Emil Rebreanu a dezertat, deoarece nu a putut să lupte împotriva românilor. A încercat să dezerteze, a fost prins, judecat de curtea marţială şi condamnat la spânzurătoare. A fost înmormântat la Ghimeş. După terminarea războiului, Liviu Rebreanu a căutat mormântul fratelui său şi l-a mutat la Palanca, aşa cum îşi dorise Emil.

O altă sursă de inspiraţie a fost o fotografie cu o pădure în care erau spânzuraţi mai mulţi cehi. Autorul a mărturisit că acesta a fost momentul în care a decis să scrie romanul şi să amintească de tragedia fratelui său.

Continuă lectura „„Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu”

Idei de caracterizare:

• Este protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,de profesie filosof, un intelectual introvertit, lucid, care trăieşte o dramă de conştiinţă evidenţiată prin două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul.
• Ştefan Gheorghidiu este personajul narator al romanului, un spirit analitic. Iubirea pentru Ela, o fată frumoasă care atrage privirile colegilor săi, este trăită sub semnul incertitudinii şi acest aspect îl chinuie, deoarece personajul face un absolut dintr-un sentiment uman efemer.
• Începutul capitolului Diagonalele unui testament conturează suspiciunea personajului cu privire la fidelitatea soţiei sale şi deschide o retrospectivă cu privire la povestea de dragoste dintre Ştefan şi Ela, generată de o discuţie la popota ofiţerilor.
• Rememorând trecutul, Ştefan constată că iubirea lui a fost mai mult un proces de autosugestie. Sentimentul s-a născut din duioşie, s-a transformat în orgoliu şi în dorinţa de a o modela pe Ela potrivit viziunii sale despre lume şi viaţă.
• Cuplul trăieşte, la început, modest şi izolat. Moştenirea de la unchiul Tache i-a schimbat statutul social şi a dezvăluit că Ştefan era incapabil să se adapteze la un alt stil de viaţă. Acest aspect îl înţelege şi unchiul său, Nae Gheorghidiu, care îl ironizează: N-ai spirit practic […] Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant ăla al dumitale şi cu Schopenhauer nu faci în afaceri nicio brânză. Eu sunt mai deştept ca ei când e vorba de parale.
• Ştefan analizează orice gest al soţiei sale şi acest aspect evidenţiază un chin permanent, deoarece el nu se regăseşte în societatea meschină din care făceau parte şi rudele sale. Excursia la Odobeşti cu prietenii declanşează criza matrimonială. Ştefan observă că Ela îi acorda mai multă atenţie lui Grigoriade, că îi plăcea să danseze şi să flirteze. Cei doi se despart pentru o scurtă perioadă, însă Ştefan nu poate să stea departe de Ela şi merge prin diferite locuri doar pentru ca să o vadă.
• Izbucnirea războiului îl va duce departe de soţie şi îl va determina să lase averea în seama unchiului Nae, care îl înşală.
• Pe front, personajul a descoperit sentimentul de solidaritate cu oamenii din unitatea sa. A văzut că realitatea războiului diferă de ceea ce învăţase la şcoală, la orele de istorie, de ceea ce scriau ziarele, de ceea ce se discuta în parlament. Experienţa războiului l-a ajutat să se detaşeze de povestea lui de iubire. Drama iubirii i se pare infimă în comparaţie cu tema de moarte, foamea, frica, mutilarea: Nu mai e nimic omenesc în noi. Analiza sentimentelor se face prin intermediul introspecţiei: Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede.
• Finalul romanului îl prezintă pregătit să o ia de la capăt după ce i-a lăsat Elei tot trecutul.

Continuă lectura „Personajul Ştefan Gheorghidiu”

Criticii literari au opinii diferite cu privire la personajul Ion:

Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane: Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă: nimic nu-i rezistă. […] Suflet unitar, simplu, frust şi masiv, el pare crescut din pământul iubit cu frenezie.

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent: Ion nu e însă decât o brută, căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune. […] Lăcomia lui de zestre e centrul lumii şi el cere cu inocenţă sfaturi, dovedind o ingratitudine calmă. Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii Anei, ci idn viclenie instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse.

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe: A vedea în Ion viclenia ambiţioasă (un erou stendhalian, spune E. Lovinescu) sau brutalitatea condamnabilă e la fel de greşit, căci implică un criteriu moral. Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă.

Continuă lectura „Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu – dezbatere”

Idei:

• Personaj principal şi eponim al romanului Ion de Liviu Rebreanu;
• Destinul său este conturat în jurul a două femei, Ana şi Florica, prezentate antitetic, dar şi complementar. Cele două ilustrează obsesiile personajului: dorinţa de a avea avere şi statut social, respect în sat, dar şi iubirea.
• Personaj complex, caracterizat prin trăsături contradictorii: viclean şi naiv, brutal şi tandru.
• Este prezentat în manieră realistă, fiind tipic pentru categoria socială a ţăranului sărac.
• Are un destin tragic, deoarece, obsedat de a-şi atinge scopul, nu respectă legile scrise şi nescrise.
• Portretul făcut de autor: iute şi harnic ca mă-sa; munca îi era dragă, oricât ar fi fost de aspră, ca o râvnă ispititoare.
• Era binevenit în casa învăţătorului Herdelea, deoarece acesta îl aprecia pentru isteţime şi cuminţenie.
• Din punct de vedere temperamental, este coleric şi flegmatic. Se comportă impulsiv şi violent faţă de Ana, dar şi faţă de George. Hotărăşte să se răzbune pe Vasile Baciu, deoarece l-a umilit public.
• Este viclean. O seduce pe Ana şi se căsătoreşte cu ea, doar după ce aceasta ajunge de râsul satului. Din viclenie se apropie şi de Florica, soţia lui George.
• Este un personaj dominat de instincte. Nu se controlează în relaţiile cu cei din jur, deoarece i-a lipsit un model moral în familie şi nu şi-a desăvârşit educaţia.

Apariţie: 1920, la începutul perioadei interbelice.

Specia literară: roman realist de tip obiectiv, de inspiraţie rurală, cu narator obiectiv, omniscient şi omniprezent. Evenimentele sunt verosimile, iar efectul acestora asupra cititorului este de iluzie a vieţii (veridicitate). Romanul are caracter monografic, deoarece surprinde anumite momente din viaţa satului: obiceiuri ale ritualului de trecere (naşterea, nunta, înmormântarea), stratificarea socială, relaţiile de familie, momente etnografice (hora), relaţiile oamenilor cu autorităţile.

Continuă lectura „„Ion” de Liviu Rebreanu”

Apariţie: 1924 în Revista română şi inclusă în volumul Joc secund (1930).

Specia literară: baladă modernistă în care se îmbină povestirea în ramă cu liricul. Poate fi interpretată ca o legendă despre naşterea ciupercilor otrăvitoare, dar şi ca o alegorie despre condiţia omului de geniu, poetul însuşi declarând că este un Luceafăr întors, adică un poem despre două lumi incompatibile.

Titlul: referire la numele protagoniştilor în manieră clasică, la statutul social al personajelor şi trimite la tema iubirii. Crypto provine de la cryptogamă, un grup de plante inferioare care se înmulţesc prin spori, dar poate fi şi o trimitere la adjectivul criptic – ascuns, încifrat. Enigel ar putea fi asociat cu latinescul angelus – înger.

Continuă lectura „„Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu”

Apariţie: volumul Poemele luminii (1919)

Specia literară: artă poetică

Tema: rolul poeziei şi misiunea poetului, atitudinea poetului în faţa misterelor lumii. Poezia înseamnă cunoaştere în viziunea lui Lucian Blaga.

Continuă lectura „„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga”

Apariţie: volumul Cuvinte potrivite (1927)

Specia literară: artă poetică. Autorul îşi exprimă concepţia despre despre menirea poeziei şi misiunea artistului. Problematica abordată: „estetica urâtului” (preluată de la Ch. Baudelaire), transfigurarea aspectelor de viaţă socială în obiect estetic, analiza raportului dintre sursa de inspiraţie şi mijloacele artistice.

Continuă lectura „„Testament” de Tudor Arghezi”

Apariţie: 1916, dând titlul volumului de debut.

Structura compoziţională:

• două catrene construite simetric;
• monolog tragic, construit pe alternanţa dintre realitatea citadină şi suferinţa interioară cauzată de dispariţia persoanei iubite (dormea întors amorul meu de plumb);
• universul ideatic este organizat în jurul a trei cuvinte-cheie: plumb-singur-cavou.

Continuă lectura „„Plumb” de George Bacovia”