Categorie: LITERATURĂ UNIVERSALĂ

Raportându-ne la definiţia dată de DEX, enciclopedia se defineşte drept un tip de lucrare lexicografică de proporții diferite care tratează sistematic termeni de bază (nume comune și proprii), noțiuni din toate domeniile sau dintr-un singur domeniu, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri.

Enciclopediile conţin articole din diferite domenii de activitate sau pot fi specializate pe domenii: muzică, literatură, ştiinţă etc. Acestea se pot adresa unui public specializat, în curs de specializare sau nespecializat şi răspund unei nevoi de cunoaştere.

Există enciclopedii care se adresează copiilor. În acest caz, informaţia este însoţită de imagini care-i oferă cititorului posibilitatea de a accede într-o epocă sau în intimitatea gândirii umane, pentru a înţelege cum s-a născut o idee şi cum a evoluat aceasta, diversitatea şi unicitatea lumii în care trăieşte. Enciclopedia de popularizare conţine informaţii de interes larg şi contribuie la formarea unei culturi generale.

• Prezintă întoarcerea lui Ulise în Itaca, după terminarea Războiului Troian.
• Călătoria pe mare durează foarte mult şi este plină de peripeţii.
• Personajul este prezentat din perspectiva dorului de casă şi de ţară.
• Penelopa, soţia lui Ulise, a devenit simbolul femeii înţelepte şi fidele soţului.
• Ovidiu Drimba afirmă: Valoarea artistică a „Odiseei” este de alt ordin decât aceea a „Iliadei”. Dintru început, Homer nu pare că ţine să istorisească fapte petrecute realmente. Intenţia lui pare a fi acum să stârnească mai degrabă curiozitatea cititorului decât să-i provoace emoţia admiraţiei marilor idealuri umane.

Temă: Prezintă, într-un discurs de zece minute, experienţele prin care trece Ulise la întoarcere spre casă.

• Sursa principală este Războiul Troian.
• Epopeea elogiază curajul, gloria, onoarea eroilor, idealuri ale omului antic.
• Sunt evidenţiate idei ca: demnitatea omului, prietenia, spiritul de sacrificiu, orgoliul comandanţilor militari, egoismul, trufia, laşitatea, părtinirea, eroismul.
• Opera începe sub semnul mâniei lui Ahile şi autorul conturează faptul că aceasta constituie firul director al întregii acţiuni. Mânia are nişte consecinţe tragice şi este dublată de orgoliu.
• Principala trăsătură a personajelor este eroismul, însă sunt adăugate: prietenia, emoţiile în faţa pierderii persoanelor dragi, tragismul existenţei.
• Zeii apar alături de eroi şi sunt părtinitori.
• Viaţa şi trăirile personajelor sunt prezentate cu realism.
• Ovidiu Drimba afirmă: Fiecare personaj devine o individualitate puternic reliefată, dar nu numai prin evidenţierea trăsăturii dominante de caracter, ci şi prin redarea complexă a caracterului său.

• Este cea mai veche scriere literară din lume şi aparţine literaturii sumero-babiloniene.
• A fost scrisă pe tăbliţe de lut care s-au păstrat în biblioteca regelui Assurbanipal din Ninive.
• Personajul principal este regele din Uruk, Ghilgameş.
• Teme abordate sunt: prietenia, eroismul, curajul, moartea, nemurirea, relaţia omului cu divinitatea.
• Fiecare secvenţă narativă prezintă faptele prin care trece personajul principal.

Temă: Citeşte Epopeea lui Ghilgameş şi prezintă, într-un discurs de zece minute, faptele săvârşite de protagonist.

Poetul

• Pornind de la lucrarea Metamorfoze de Ovidiu, a scris poemul Venus şi Adonis.
• A compus 154 de sonete în trei ani. Sunt poezii de dragoste în care apar trei personaje: poetul, prietenul său şi iubita infidelă. Toate sonetele cuprind variate emoţii cu privire la tema iubirii: deziluzia, dezamăgirea, speranţa, bucuria, exaltarea etc. Se poate observa că Shakespeare ilustrează şi viciile societăţii sale.

Dramaturgul

În 21 de ani, Shakespeare a scris 37 de piese: 10 drame cu subiectul inspirat din  istoria Angliei, 7 drame inspirate din istoria greco-romană, 5 tragedii (Au fost scrise având ca punct de plecare dezamăgirea.) şi 15 comedii (Tema predominantă este iubirea care învinge mereu.).

• Drame inspirate din istoria Angliei: Richard al III-lea, Henric al IV-lea, Henric al V-lea, Regele Lear.
• Drame inspirate din istoria greco-romană: Iuliu Caesar, Coriolan.
• Tragedii: Hamlet, Romeo şi Julieta, Antoniu şi Cleopatra, Macbeth, Othello.
• Comedii: Nevestele vesele din Windsor, Comedia erorilor, Visul unei nopţi de vară, Mult zgomot pentru nimic, Cymbeline, Furtuna, Poveste de iarnă.

Apariţia: 1605 (vol. I), 1615 (vol. II).

Idei:

• Este capodopera lui Cervantes.
• Ovidiu Drîmba afirma că este cartea dezamăgirii unui om. Când afirmă acest aspect, are în vedere că autorul şi-a ratat idealul militar, dar şi dorinţa de a face bani.
• Autorul prezintă o multitudine de tipuri umane, de situaţii şi de aspecte specifice Spaniei din secolul al XVII-lea.
• Este un roman în care apare satirizată preferinţa pentru romanele cavalereşti. Se considera că acestea sunt construite pe o structură stereotipă, cultivă minciuna şi imoralitatea, iar personajele nu sunt consecvente în urmărirea idealului. Aşadar, Cervantes îşi propune să respingă tot ceea ce este fals, imoral, vulgar.
• Alonso Quijano este un pasionat de romane cavalereşti. Însă mintea lui este zdruncinată rău de acest tip de lectură. Îşi ia o nouă identitate, Don Quijote, şi îşi propune să reînvie cavalerismul. Pentru a-şi atinge visul, va căuta o femeie căreia să-i dedice toate izbânzile sale, Dulcineea, şi îşi va lua un scutier, Sancho Panza.
• Don Quijote trăieşte cu obsesia dragostei şi înlăturarea asupririi; el vrea faimă, iar Sancho Panza îşi doreşte câştiguri şi să parvină.
• Don Quijote trăieşte pentru ceilalţi, luptă cu gândul că va stârpi răul şi că va triumfa dreptatea. Faptele pe care le săvârşeşte sunt ridicole şi, de cele mai multe ori, personajul acţionează în detrimentul celor pe care ar dori să-i protejeze.
• Donquijotism – atitudine sau purtare caracteristică omului lipsit de simțul realității, care urmărește scopuri fantastice și irealizabile, manifestând eroism în lupta cu obstacole imaginare.

Periodizare

Evul Mediu se întinde între căderea Imperiului Roman de Apus (476) şi căderea Constantinopolului (1453).

Cultura

• Cultura claselor dominante: divizată într-o literatură cu caracter religios şi în alta cu carcater laic, de inspiraţie cavalerească.
• Cultura poporului: de factură orală.

Continuă lectura „Omul Evului Mediu”

Literatura antică greacă

Literatura vechilor greci s-a dezvoltat în funcţie de aspectele economice, istorice, sociale şi politice ale Antichităţii.

Epoca homerică (secolele XII-VIII î. d. Cr.):

• Se desăvârşeşte formarea poporului grec;
• Genul epic a cunoscut cea mai mare dezvoltare: Iliada şi Odiseea de Homer, poemele Teogonia şi Munci şi zile de Hesiod;
• Se afirmă poezia lirică prin: Alceu, Safo, Anacreon, Pindar.
• Fabula apare graţie lui Esop.

Continuă lectura „Omul antic”

OMUL ROMANTIC – minimum două texte

Sugestii de texte:

• Johann Wolfgang Goethe, Suferinţele tânărului Werther;
• Novalis, Imnuri către noapte;
• E. T. A. Hoffmann, Spărgătorul de nuci, Ulciorul de aur;
• Samuel Taylor Coleridge, Balada bătrânului marinar;
• George Gordon Byron, Poemele orientale;
• Victor Hugo, Legenda secolelor, Prefaţa la Cromwell, Mizerabilii;
• Alfred de Musset, Nopţile;
• Edgar Allan Poe, Aventurile lui Arthur Gordon Pym, Povestiri groteşti şi extraordinare, Corbul;
• Mihail Lermontov, Demonul.

Studiu de caz (la alegere):

Triumful sensibilităţii sau Evaziunea din cotidian (în vis, istorie sau exotism)

Continuă lectura „Literatură universală – clasa a XII-a”

OMUL ANTIC – minimum două texte

Sugestii de texte:

• Epopeea lui Ghilgameş;
• Homer – Iliada, Odiseea;
• Eschil – Orestia;
• Sofocle – Oedip rege, Antigona;
• Euripide – Medeea;
• Aristotel – Poetica;
• Vergiliu – Eneida.

Studiu de caz (la alegere):

Omul şi destinul (se pot avea în vedere şi alte literaturi sau culturi decât cele cărora le aparţin textele enumerate mai sus; de exemplu: chineză, sanscrită, egipteană etc.) sau Oameni şi zei umanizaţi (Influenţa mitologiei)

Continuă lectura „Literatură universală – clasa a XI-a”