Categorie: EXERCIŢII – 12

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„La întrebarea dacă un scriitor trebuie să aibă cultură ştiinţifică răspund, nu foarte decis, dar măcar audibil: nu. La fel răspund la întrebarea dacă el trebuie să fie un erudit sau, dimpotrivă, un ignorant, un intelectual sau un barbar, poate chiar şi la întrebarea dacă trebuie să fie talentat sau farseur. Cuvântul care mă incomodează în toată această serie e „trebuie”. Voronca avea dreptate în observaţia lui (pe care n-a pus-o totuşi în practică, pentru că întreaga sa poezie decurge dintr-un şir incredibil de constrângeri, uneori absurde): „Poezia nu trebuie nimic.” A fost o vreme când am crezut şi eu, ca o bună parte din generaţia mea, că scriitorul trebuie să fie un om de o vastă cultură, plin de conştiinţă de sine, preocupat de aspectele teoretice ale artei sale. Dar am supravieţuit vreun sfert de veac acelei epoci, iar azi, privind înapoi, observ că alaturi de „trebuie”, foloseam pe-atunci încă un cuvânt: „scriitor”.

Continuă lectura „Exerciţiul 26 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poezia celor mai mulţi scriitori din generaţia mea [n.n. generaţia ‘ 80] pierde la lectura cu „ochii”. Ea este produsul cenaclurilor, al unei anumite strategii orale, care o marchează în cele mai intime resorturi ale ei. Este un tip de poezie care ţine cont enorm de public şi mai ales de cea mai ignorată trăsătură a poeziei în modernism: o voce, de vocea celui care a creat poezia. Nimeni nu ar putea scoate mai mult dintr-o poezie de-a mea decât scot eu, într-o lectură publică (fireşte, folosesc un „eu” generic). Un volum de versuri al unui poet din generaţia mea îşi atinge scopul când îşi determină cititorul să recite cu voce tare. Elementul vizual nu lipseşte, desigur, dar el încearcă să se armonizeze cu vocea, să o ajute să se înalţe.

Continuă lectura „Exerciţiul 25 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Scriitorul postmodern scrie într-o epocă în care mass-media produce propria cultură, o cultură în care realul nu poate fi deosebit de imaginar, adevărul de ficţiune. O cultură a simulacrului, repet formula. O cultură – în cea mai mare parte – de consum, o cultură a imaginii înghiţită a doua zi de alt rând de imagini.

Continuă lectura „Exerciţiul 24 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„După cum se ştie, problema „tradiţională” a culturii române a fost, de-a lungul secolelor XIX-XX, retardarea [rămânerea în urmă] faţă de marile culturi occidentale. Din acest punct de vedere, proiectul paşoptist n-a fost altceva decât un efort de recuperare a decalajului. În modernism, Lovinescu l-a conştientizat, l-a teoretizat şi, susţinut de o întreagă mişcare literară l-a văzut dând rezultate. „Sincronizată” n-a rămas – însă – literatura română postbelică din cauza episodului proletcultist şi – în general – regimului comunist, care a oprit evoluţia şi a dat ceasul culturii înapoi. O nouă sincronizare se va produce abia în anii ’80- ’90, odată cu apariţia unui postmodernism românesc.

Continuă lectura „Exerciţiul 23 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„O linişte imensă, suspectă, emană din întreaga poezie modernistă în acest secol neliniştit. Astăzi, caracterul dictatorial al văzului cu tot ce implică el (renunţarea la umanism, la comunicare, la plăcerea lecturii, la căldura şi catifelarea vocii) a căpătat proporţiile unui dezastru. Poezia a rămas fara public, iar poetul a ajuns să nu se mai poată exprima pe sine însuşi în propriul său text, să produca lucruri straine de persoana sa reală. Din poemele unui modernist,  chiar remarcabile estetic, nu putem şti cine este de fapt acel poet, cum trăieşte, ce gândeşte despre viaţă. Frângerea punţii dintre text şi referent, salutară la sfârşitul secolului trecut, a devenit azi insuportabilă. Nu se mai poate respira în nişte tipare poetice care pierd denotatul într-o pulbere de conotaţii. Rimbaud a scris în „Alchimia verbului” că, prin dereglarea tuturor simţurilor, reuşea sincer să vadă în loc de o fabrică nişte turnuri de minaret. Astăzi, poeţii de pretutindeni se străduiesc să vadă fabrica şi nu mai reuşesc să vadă decât turnurile cu semilună.

Continuă lectura „Exerciţiul 22 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poetul modern spune ceea ce spune literal şi în toate sensurile. Aceasta presupune, credem, o mare răsturnare, dacă nu chiar o revoluţie în imaginaţia lecturii. De aici – cel puţin statistic vorbind – complicata problemă a receptării poeziei moderne. Cititorul este obişnuit (educaţia literară predominant clasică a şcolii contribuind nu puţin în această privinţă) să creadă că un text spune totdeauna şi altceva decât spune în mod direct; iar acest altceva i se pare esenţial. El poate, eventual, accepta ca accesul la acest altceva să fie dificil ca, spre a ajunge la el, să facă eforturi, să-şi însuşească o cantitate mare de informaţii (istorice, biografice, literare), să înveţe a folosi coduri care-i erau, până atunci, necunoscute.

Continuă lectura „Exerciţiul 21 – Modernism”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Revenind pe meleagurile natale, să inventariem pentru început substituenţii terminologici ai postmodernismului, propuşi de literaţii români. O facem cu tristeţea lucidă a celui care îşi vede bietele fise strânse de-a lungul anilor anulate de acelaşi spirit sintetic şi ordonat până la pedanterie care este Corin Braga: „o nouă sensibilitate” (lon- Bogdan Lefter), „antropologism” (Mircea Nedelciu), „nou antropocentrism” (Alexandru Muşina), „romantism întors” (Radu G. Ţeposu), „antimodernism” (Simona Popescu) sau „epistema culturală” (Gheorghe Crăciun). Lista nu s-a terminat, căci Mihaela Ursa reaminteşte despre „nou-hermetism ” (Corin Braga) şi „psiheism ” (Călin Vlasie).

Continuă lectura „Exerciţiul 20 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Am fost într-o vreme, pe când viaţa începuse să mi se pară atât de cenuşie încât nu mai merită trăită, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de vreun an, am avut nevoie de doza zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunţasem la mâncare şi la somn şi îmi tremurau mâinile după claviatură şi mouse. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 19 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Simptome ale atitudinii postmoderne detectabile în literatura română a anilor ’80-’90: „întoarcerea autorului” în text, rebiografizarea persoanelor gramaticale printr-o nouă angajare existenţială, implicarea mai acută în realitatea cotidiană, de aici şi acum, evitarea capcanelor „naivităţii” confesive prin deconspirarea mecanismelor textuale şi atingerea – prin atare deconspirare – a unui patetism mai profund.

Continuă lectura „Exerciţiul 18 – Literatura contemporană”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Spre sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 apare, mai întâi în cenaclurile şi cercurile literare studenţeşti, apoi sporadic în reviste, o nouă generaţie de poeţi, prozatori şi critici care încep să pună în discuţie modelele literaturii.

Continuă lectura „Exerciţiul 17 – Literatura contemporană”