Categorie: EXERCIŢII – 11

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Gazetăria eminesciană impresionează prin forţa cu care reuşeşte să îmbine – într-un aliaj original – trăsături ale fazei romantic-generoase a începuturilor cu habitudinile curente şi îndătinate ale ziaristului modern. Căci, se ştie, pentru mulţi dintre scriitorii paşoptişti, actul publicistic avea o funcţie ocazională şi oricum subordonată unei imediateţi pragmatice, fără a mai pune la socoteală – în afara excepţiilor cunoscute – un anume amatorism, o agitaţie de suprafaţă, potrivit dorinţei de a face câte ceva din toate […].

Continuă lectura „Exerciţiul 39 – Eminescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poetul nu va obosi să facă elogiul spiritului tolerant, al adâncii omenii vădite totdeauna de poporul nostru în modul de a convieţui cu cei de o altă naţionalitate. În noiembrie 1876,  în paginile Curierului de Iaşi, articolul [Se vorbeşte ca în consiliul…] dezbătea această problemă, pe larg şi cu evidenta combustiune interioară: Niciun neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Drept exemplu, el invoca faptul că din vremi străvechi fiecare a avut voie să se închine la orice D-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut. Spre deosebire de alte ţări, care au urmărit să-şi creeze, cu forţă, prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori limbă, la noi situaţia a fost cu totul alta. În Moldova, biserica catolică este atât de veche, şi nimeni nu i-a silit pe catolici să treacă la religia „orientală”, lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în colţul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vreo biserică sau vreo şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Niciuna.

Continuă lectura „Exerciţiul 38 – Eminescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Tânăra generaţie română se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere şi să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. […] De la 1860 încoace, datează îndreptarea; ea începe cu Vasile Alecsandri, care ştie să deştepte gustul pentru poezia populară, se continuă şi se îndeplineşte prin cercetarea şi înţelegerea condiţiilor sub care se dezvoltă limba şi scrierea unui popor.

Continuă lectura „Exerciţiul 37 – Eminescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Titu Maiorescu este primul polemist român a cărui armă principală e logica, o înşiruire strânsă de argumente; nu vrea să aibă dreptate decât când o are, dar atunci şi-o pune în valoare cu o stricteţe căreia nimic nu-i scapă. O astfel de polemică presupune o limitare a câmpului de operaţie; nu se luptă oricând şi pentru orice. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 36 – Maiorescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Ce a însemnat şi ce a reprezentat revista Convorbiri literare în cultura naţională în perioada ei junimistă – din martie 1867 până în decembrie 1894 când lacob Negruzzi consemnează: După doi ani de împreună lucrare, am dobândit încredinţarea că acei tineri vor şti să ducă cu succes opera începută de generaţia precedentă şi vin astăzi să trec asupra lor sarcina purtată de mine cu atâta dragoste timp de 28 ani! (nr. 1, an XXIX din 1 ian. 1895 al Convorbirilor literare)?

Continuă lectura „Exerciţiul 35 – „Convorbiri literare””

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În aparenţă, după statistica formelor din afară, românii posedă astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură, avem muzee, conservatorii, avem chiar o constituţiune.

Continuă lectura „Exerciţiul 34 – Maiorescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Direcţia cea nouă – ni se zice – nu putea să se introducă în conlucrare paşnică pe lângă cea veche? Trebuia oare o critică aşa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme şi autorităţi de astăzi? Admiţând chiar că transilvănenii scriu rău, că Barnuţiu nu e om de ştiinţă, că Şincai nu e istoric, că Societatea Academică Română e stearpă, că cele mai multe ziare şi poezii nici nu merită acest nume; de ce să fie totuşi aşa de amar combătute? Tot sunt creaţiuni de cultură, forme fie şi goale pentru primirea cuprinsului viitor, tot sunt ceva, sunt un semn de viaţă şi sunt mai bine decât nimic. La aceasta răspundem: Puterile unui popor, fie morale, fie materiale, au în orice moment dat o cantitate mărginită.

Continuă lectura „Exerciţiul 33 – Maiorescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Este dar, iubite coleg, îndoită mulţumirea cu care viu să te felicit pentru introducerea criteriului latin în cercetarea poeziei populare şi pentru vioiciunea stilului cu care ştii să ne împărtăşeşti convingerea d-tale. În această parte a discursului, ne putem uni nu numai voia cu cel ce are plăcerea de a-ţi răspunde în acest moment, dar probabil toţi colegii noştri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate ştiinţifică şi pot conduce la câteva dovezi convingătoare.

Continuă lectura „Exerciţiul 32 – Maiorescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Spirit mai mult empiric decât speculativ, Maiorescu trase imediat concluziile practice ale poziţiei lui estetice: arta îşi are scopul în sine, adică în emoţia estetică, si nu în altceva; arta este pentru artă. Şi, cum piesele lui Caragiale erau acuzate de imoraliate, greutatea apărării trebuia să cadă în această direcţie, adică asupra raporturilor dintre artă şi morală. Are arta vreo misiune morală? Se întreabă el: Da, arta a avut totdeauna misiune morală şi orice adevărată operă artistică o îndeplineşte. Rămâne însă de văzut în ce constă moralitatea artei… Morala rezidă în însăşi esenţa artei; din moment ce egoismul este principiul oricărui rău şi natura emoţiei estetice e de a ne ridica prin uitare de sine deasupra lui în lumea ficţiunii ideale, măcar pentru o clipă, atât cât ţine emoţia estetică, urmează de la sine că arta este morală prin însăşi definiţie.

Continuă lectura „Exerciţiul 31 – Maiorescu”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Adeseori, posteritatea este ingrată, iar formatorii de opinie, când nu sunt rătăciţi, par teleghidaţi. Desigur, receptarea operelor culturale, în general, şi a celor de artă, în special, cunoaşte o permanentă dinamică. Traiectoria este una ondulatorie, cu suişuri şi coborâşuri. Dar, valorile artistice şi culturale se află în raport cu destinatarii lor într-o relaţie complexă. O operă este asemeni unei ecuaţii ale cărei rezultate apar din jocul între o constantă şi o variabilă. Constanta este opera, variabila este destinatarul, contemplatorul, receptorul, o realitate practic infinită în succesiunea generaţiilor omeneşti. De aici rezultă, pe de o parte, convergenţa esenţială a tuturor asumărilor, dar şi variabilitatea lor fără de sfârşit.

Continuă lectura „Exerciţiul 30– Perioada paşoptistă”