Autor: Girmacea Gabriela

Exerciţiul 42 – Dezbatere

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Priviţi o clipă felul cum căutăm să ne înţelegem, priviţi cât de puţin conduita curentă a unui român, atunci când vorbeşte de oamenii, de instituţiile, de moravurile ori de cultura noastră. Veţi observa numaidecât două tipuri de apreciere bine caracterizate, dar, în acelaşi timp, perfect opuse. O categorie dintre conaţionalii noştri, dintre aceia care şi-au făcut studiile superioare în străinatate şi fac parte din clasa avută, ori de câte ori vor trebui să facă o judecată asupra vreunui fenomen românesc oarecare, vor lua aproape sistematic aceeaşi atitudine: scepticismul radical. Cunoaşteţi cu toţii acest monoton discurs: Suntem în urma tuturor popoarelor. Structura noastră etnică e inferioară şi niciun viitor mai bun nu e de aşteptat. Caracterul nostru e laş şi servil. Instituţiile noastre sunt simple maimuţăreli după străinatate. […] N-avem trecut, n-avem artă, n-avem literatură. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 42 – Dezbatere”

Exerciţiul 41 – Maiorescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Toţi cunoaştem importanţa teatrului pentru un popor, toţi ştim, de asemenea, că ne lipseşte acest element de cultură. Vom traduce dar dramele eminente din alte literaturi, vom încuraja începuturile noastre cele bune, dacă le avem, vom descuraja pe cele rele şi ne vom interesa, la timp oportun, de a forma actori adevăraţi… zeci şi zeci de ani vor trece înainte de a se putea compune o singură trupă de actori care să merite acest nume. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 41 – Maiorescu”

Exerciţiul 39 – Eminescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Gazetăria eminesciană impresionează prin forţa cu care reuşeşte să îmbine – într-un aliaj original – trăsături ale fazei romantic-generoase a începuturilor cu habitudinile curente şi îndătinate ale ziaristului modern. Căci, se ştie, pentru mulţi dintre scriitorii paşoptişti, actul publicistic avea o funcţie ocazională şi oricum subordonată unei imediateţi pragmatice, fără a mai pune la socoteală – în afara excepţiilor cunoscute – un anume amatorism, o agitaţie de suprafaţă, potrivit dorinţei de a face câte ceva din toate […].

Continuă lectura „Exerciţiul 39 – Eminescu”

Exerciţiul 38 – Eminescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Poetul nu va obosi să facă elogiul spiritului tolerant, al adâncii omenii vădite totdeauna de poporul nostru în modul de a convieţui cu cei de o altă naţionalitate. În noiembrie 1876,  în paginile Curierului de Iaşi, articolul [Se vorbeşte ca în consiliul…] dezbătea această problemă, pe larg şi cu evidenta combustiune interioară: Niciun neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Drept exemplu, el invoca faptul că din vremi străvechi fiecare a avut voie să se închine la orice D-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut. Spre deosebire de alte ţări, care au urmărit să-şi creeze, cu forţă, prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori limbă, la noi situaţia a fost cu totul alta. În Moldova, biserica catolică este atât de veche, şi nimeni nu i-a silit pe catolici să treacă la religia „orientală”, lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în colţul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vreo biserică sau vreo şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Niciuna.

Continuă lectura „Exerciţiul 38 – Eminescu”

Exerciţiul 37 – Eminescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Tânăra generaţie română se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere şi să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei române din zilele noastre. […] De la 1860 încoace, datează îndreptarea; ea începe cu Vasile Alecsandri, care ştie să deştepte gustul pentru poezia populară, se continuă şi se îndeplineşte prin cercetarea şi înţelegerea condiţiilor sub care se dezvoltă limba şi scrierea unui popor.

Continuă lectura „Exerciţiul 37 – Eminescu”

Exerciţiul 36 – Maiorescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Titu Maiorescu este primul polemist român a cărui armă principală e logica, o înşiruire strânsă de argumente; nu vrea să aibă dreptate decât când o are, dar atunci şi-o pune în valoare cu o stricteţe căreia nimic nu-i scapă. O astfel de polemică presupune o limitare a câmpului de operaţie; nu se luptă oricând şi pentru orice. […]

Continuă lectura „Exerciţiul 36 – Maiorescu”

Exerciţiul 35 – „Convorbiri literare”

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Ce a însemnat şi ce a reprezentat revista Convorbiri literare în cultura naţională în perioada ei junimistă – din martie 1867 până în decembrie 1894 când lacob Negruzzi consemnează: După doi ani de împreună lucrare, am dobândit încredinţarea că acei tineri vor şti să ducă cu succes opera începută de generaţia precedentă şi vin astăzi să trec asupra lor sarcina purtată de mine cu atâta dragoste timp de 28 ani! (nr. 1, an XXIX din 1 ian. 1895 al Convorbirilor literare)?

Continuă lectura „Exerciţiul 35 – „Convorbiri literare””

Exerciţiul 34 – Maiorescu

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„În aparenţă, după statistica formelor din afară, românii posedă astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură, avem muzee, conservatorii, avem chiar o constituţiune.

Continuă lectura „Exerciţiul 34 – Maiorescu”