Exerciţiul 6 – Iubirea

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Departe sunt de tine şi singur lângă foc,

Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,

Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,

Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.

Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri

Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;

Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,

Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,

Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci

Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;

Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini

Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…

Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,

În sărutări unim noi sărmanele vieţi…

O! glasul amintirii rămâie pururi mut,

Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,

Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…

Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!”

(Mihai Eminescu, Departe sunt de tine…)

1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor clipă şi pururi.

2. Explică utilizarea cratimei în structura „parc-ai vrea”.

3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele foc şi ochi să aibă sens conotativ.

4. Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite.

5. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în textul dat.

6. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date.

7. Indică sensul din text al secvenţei glasul amintirii rămâie pururi mut.

8. Menţionează două sentimente ale poetului.

9. Precizează ce rimă şi ritm identifici în poezie.

10. Explică de ce foloseşte poetul cuvântul smult în poezie?

11. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, ce emoţie ai trăit la lectura poeziei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.