Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Diferenţa esenţială dintre Est şi Vest este – cred – diferenţa dintre mânie şi calm, dintre tensiune şi destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul sufletesc al vieţii zilnice. Există şi în Occident enervări, insatisfacţii, răsteli şi chiar atacuri de furie. […] În genere însă, strada, magazinele, instituţiile, mijloacele de transport, scena politică, ziarele nu sunt locuri ale conflictului. Nu se vociferează, nu se schimbă injurii şi îmbrânceli, nu se caută harţagul cu orice preţ. În Răsărit, dimpotrivă, aerul e apăsător, ca deasupra unui câmp de luptă. S-ar zice că toată lumea urăşte pe toată lumea. Cearta este un mod de viaţă. Trăim din resentiment. Lupta politică vizează exterminarea adversarului, gazetăria e un apogeu al nervozităţii ofensive. Intelectualii se ceartă între ei, societatea civilă e o simplă manufactură a protestului, guvernul, preşedinţia şi parlamentul se epuizează în purulente manevre de gherilă. Clienţii îi detestă pe comersanţi şi comersanţii, pe clienţi, poporul s-a săturat de politicieni şi politicienii de popor, cultele religioase se excomunică reciproc. La volan te înfurii, în staţia de autobuz, la gară şi la aeroport te înfurii, la slujbă te înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiţie, mânios. […]
Se vor găsi destui care să caute acestei epidemii de bilă galbenă justificări contextuale. Cum să nu fii mânios? Ţărişoara e enervantă la maximum. Totul – de la politică la presă, de la birocraţie la preţuri, de la maniere la moravuri – te poate scoate din minţi. Dacă eşti cât de, cât normal, îţi ieşi din fire. Vorba lui Teofrast: „E cu neputinţă ca un om bun să nu fie cuprins de mânie când are de a face cu oameni răi”. Un comentariu al lui Seneca pune însă această frază într-o altă perspectivă: s-ar zice că, dupa Teofrast, cu cât cineva e mai bun, cu atât e mai irascibil. La limită, omul perfect e un soi de nebun furios, lovit, clipă de clipă, de mizantropie. […] Antichitatea ştia că mânia e, adesea, opusul curajului, chiar dacă (şi tocmai pentru că) împinge spre temeritate. Mânia e nebărbătească. Sintagma „popor vegetal” nu exclude (ba dimpotrivă!) nervozitatea şi gâlceava.
Tranziţia e, prin excelenţă, o perioadă nevrotică, născătoare de nevricale şi de nevricoşi. Vom fi scăpat de ea, când străzile noastre vor fi mai puţin zgomotoase, când oamenii vor vorbi mai puţin şi mai aşezat, când politicienii vor reuşi prin inteligenţă ceea ce azi reuşesc (iluzoriu) prin strictă valorificare a bojocilor. Ca să fiu cinstit, ideea că o astfel de perspectivă e încă foarte îndepărtată mă irită…”
(Andrei Pleşu, Despre mânie în Dilema veche)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?