Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Dintre puterile exercitate social, singura care doreşte stabilirea unei mai mari puteri asupra celuilalt, singura care nu aspiră să se sporească pe ea în detrimentul celui asupra căruia se exercită, este puterea medicală. […] Că este aşa o dovedeşte acea particularitate a voinţei de-a îngriji, anume că reuşeşte să depăşească aspectele dezagreabile, uneori repulsive, ale activităţilor medicale. Tot aşa cum unei mame nu-i e silă să schimbe scutecele unui copil, nici medicului sau infirmierei nu-i repugnă cele mai dificile şi mai dezgustătoare aspecte ale profesiei. Fireşte, realitatea aduce multe corective acestei scheme ideale. Înainte de toate, profesiunile de îngrijire, şi mai cu seamă cariera de medic, aduc reputaţie şi sunt relativ bine plătite. „Doctorii fără arginţi” – Cosma şi Damian – au fost canonizaţi, ceea ce este o dovadă că nu-i găseşti pe toate drumurile.
Această atitudine premială faţă de medicină aduce alte motivaţii în profesie. Medicina este şi calea spre prestigiul social. În fine, medicina este şi, intelectual vorbind, o profesie excitantă şi va atrage pe cei care vor să rezolve misterele naturii. Aceste „impurităţi” nu sunt cu necesitate frâne către profesarea unei medicini oneste şi eficiente. Cu o singură condiţie: coexistenţa vocaţiei de-a îngriji. Inşii care nu au această fibră „maternă” nu au ce căuta în profesiile medicale. […] Pe de altă parte, puterea medicală întâlneşte dificultăţi legate de exercitarea ei în cadrul unor instituţii. Instituţiile – spitalele, în cazul dat – sunt medii în care se exercită numeroase competiţii pentru putere.
Voinţa de-a schimba ierarhiile stabilite, mişcările orizontale şi verticale în sânul echipelor sunt inerente profesiei. Ca şi în cazul cavalerilor Graalului, care uitaseră ţelul lor primordial (găsirea obiectului sfânt, a pocalului în care a fost cules sângele lui Cristos), acest ordin cavaleresc de tip special care este ordinul medical uită câteodată menirea lui particulară, îngrijirea, pentru a se epuiza în luptele instituţionale. Repet: îngrijirea, nu vindecarea. Orice medic bun ştie că nu trebuie să trăiască în obsesia vindecării bolnavului. Aceasta ar duce la o greşeală fatală, aceea că indivizii de la care nu se poate obţine o restitutio ad integrum ar trebui abandonaţi. Vindecarea este eventuală, rareori completă. Optica corectă este îngrijirea. După ea vine salvarea vieţii (de unde scepticismul medical faţă de eutanasie) şi numai la urmă vindecarea, adică recuperarea acelei normalităţi ideale care este sănătatea. M-aş bucura dacă aceste câteva rânduri ar cădea sub ochii celor ce încep să practice profesii ale îngrijirii sau se pregătesc să le studieze.”
(Ion Vianu, Despre puterea medicală în Dilema veche)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?