Exerciţiul 16 – Literatura contemporană

Citeşte cu atenţie textul de mai jos:

„Dincolo de orice revista sau de cenaclul „matcă”, importantă este realizarea unei individualităţi poetice, capacitatea fiecaruia de a-şi construi un univers propriu, o retorică specifică (în interiorul noii paradigme pe care o aduce generaţia sa). Generaţia ’80 e bogată în personăliţăti poetice ireductibile. Ce uneşte însă această generaţie, ce dă specificul ei?

Pe lângă spiritul de frondă, de refuz al clişeelor de tot felul, descoperim, la cei mai valoroşi poeţi ai generaţiei ’80, câteva mize majore: (auto)biograficul, atenţia la realitatea înconjurătoare, dar şi conştientizarea faptului că poezia e un text, care se raportează nu numai la obiectele şi senzaţiile imediate, ci şi la tot ceea ce s-a scris (spus) deja, încercarea de folosire (inclusiv în poemele cu evidentă deschidere metafizică) a unui discurs apropiat de limba vorbită etc.

Esenţa noii paradigme poetice pe care o deschide generaţia ’80 o constituie răsturnarea relaţiei, care domina în modernism, dintre poet şi limbaj, dintre text şi realitate. Dacă pentru poezia interbelică şi pentru cei mai importanţi poeti postbelici (de la Ştefan-Augustin Doinaş la Virgil Mazilescu) poezia este limbaj, e text, iar poetul trebuie să „dispară” în spatele acestuia, să fie „impersonal”, pentru poeţii optzecisti poezia exprimă, comunică o realitate (textul poetic nu mai e o finalitate, ci un mijloc), iar persoana poetului devine sistemul de referinţă, instanţa ordonatoare, în locul limbajului sau al transcendenţei („goale” sau „pline”).”

(Alexandru Muşina, O poezie pentru mileniul III,

în Antologia poeziei generaţiei ’80)

Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:

  1. Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
  2. Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
  3. Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
  4. Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
  5. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.