Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„O lectură în ordine cronologică a poeziei lui Blaga arată că, în calitate de adevărat motiv liric, cuvântul nu apare la el decât relativ târziu, şi într-un moment determinat de logica internă a mitului poetic în ansamblul său. Ipostaza cea mai definitorie a omului blagian este, în primele două cărţi, aceea de fiinţă tăcută ce se dispensează cu uşurinţă de rostire, lăsând mai degrabă lumea să se rostească în ea.
Nu cuvântul este cel ce se impune acum, ci contrariul său, tăcerea, liniştea – o tăcere germinativă, străbătută doar de tulburările sevelor ori ale sângelui şi luminii, ce urmează căile ascunse ale impulsurilor vitale celor mai incontrolabile. Tăcerea-mi este duhul – se defineşte poetul în Stalactita, identificându-se unei realităţi elementare: zăcând în umbra gorunului, i se pare că stropi de linişte (îi) curg prin vine, nu de sânge, iar în Linişte: atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În cosmica tăcere, subiectul e, de cele mai adeseori un receptacul pasiv al mişcărilor lumii, în umbră şi tăcere; eul comunică în profunzime cu universul, devenind el însuşi un element printre elemente. Când apare totuşi, cuvântul se lasă doar şoptit, aproape inutil atâta vreme cât trăirea nemijlocită îi poate lua locul exprimând plenitudinea fiinţei; ori, dimpotrivă, devine strigăt, chiot, debordare sonoră a dezlănţuitei energii dionisiace, prelungire a marelui tumult al stihiilor.”
(Ion Pop, Lucian Blaga – universul liric)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?