Citeşte cu atenţie textul de mai jos:
„Poetul nu va obosi să facă elogiul spiritului tolerant, al adâncii omenii vădite totdeauna de poporul nostru în modul de a convieţui cu cei de o altă naţionalitate. În noiembrie 1876, în paginile Curierului de Iaşi, articolul [Se vorbeşte ca în consiliul…] dezbătea această problemă, pe larg şi cu evidenta combustiune interioară: Niciun neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Drept exemplu, el invoca faptul că din vremi străvechi fiecare a avut voie să se închine la orice D-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut. Spre deosebire de alte ţări, care au urmărit să-şi creeze, cu forţă, prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori limbă, la noi situaţia a fost cu totul alta. În Moldova, biserica catolică este atât de veche, şi nimeni nu i-a silit pe catolici să treacă la religia „orientală”, lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în colţul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vreo biserică sau vreo şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Niciuna.
Astfel de idei punctează – ca nişte dâre de foc – întregul traiect al gazetăriei eminesciene. Căci să nu uităm, dincolo de excesele polemice din unele articole, există în universul gândirii poetului un nucleu solar către care aspiră toate elementele ideatice, polul magnetic mereu indicat de acul busolei sale spirituale – oricât s-ar agita sub imperiul unor furtuni trecătoare – şi care, se ştie, este reprezentată de concepţia democratică, potrivit căreia naţiunea înseamnă clasele muncitoare, şi, în primul rând, ţărănimea. Nu a afirmat el, cu un patos inegalabil, că e poate singura chestiune în care am scris cu toată patima de care e capabilă inima noastră, cu toată durerea şi cu toată mila pe care ne-o inspiră tocmai ţăranul, acest unic şi adevărat popor românesc? […]
Pe această platformă a ideilor se sublimează toate contradicţiile, se decantează toate reziduurile unei sensibilităţi ultragiate de spectacolul orânduirii cea crudă şi nedreaptă, pentru a rămâne, pură şi incandescentă, expresia dragostei de ţară, ca în această spovedanie de o mişcătoare şi neascunsă superbie: Iubim ţara şi naţia noastră astfel cum n-o iubeşte nimeni, cum nimeni n-are puterea de a o iubi.”
(Al. Oprea, Studiu introductiv la Mihai Eminescu,
Opere, IX, Publicistica 1870-1877)
Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul citat:
- Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenţii)?
- Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? Argumentează-ţi răspunsul.
- Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
- Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? Menţionează două caracteristici formale sau de conţinut.
- Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?