Garabet Ibrăileanu îl defineşte drept roman de analiză, Nicolae Manolescu – ionic, iar Albert Thibaudet – erotic.
Este un roman proustian, care ilustrează o lume interioară, aparent incoerentă.
Accentul se deplasează dinspre lumea exterioară spre cea interioară. Asta nu înseamnă că realitatea exterioară încetează să mai existe, ci ocupă un loc secundar.
Cititorul ia cunoştinţă de fapte pe măsură ce personajul narator şi le reaminteşte, deoarece nu mai există cronologia, ci acronia. Ca atare, cititorul empatizează cu personajul narator, cu drama acestuia.
Structura romanului este arborescentă. Timpul real pare că se dilată, iar autorul inserează în roman, pentru a spori autenticipatea trăirilor, fragmente de jurnal, articole din presă, reproduce unor scrisori, documente oficiale. Uneori, experienţa personală îi este atribuită personajului principal. Ca atare, sunt frecvente digresiunile, rupturile de ritm, multiplicarea vocilor narative.
Incipitul este ex-abrupto (in media res), iar finalul deschis;
Naratorul este subiectiv, uniscient, pierde atributele globalităţii, viziunea sa este redusă la propriile trăiri, fragmentată.
Personajul principal este tipul intelectualului hiperlucid, hiperanalitic, care trăieşte o experienţă unică.
Tehnici narative: acronia, memoria involuntară, digresiunea, introspecţia, colajul.
Temă: Identifică trăsăturile romanului subiectiv în opera Maitreyi de Mircea Eliade.