„Howards End” de E. M. Forster

Acest roman a fost ecranizat cu succes. Nu-mi aduc aminte dacă filmul a fost nominalizat la Oscar, însă distribuţia a fost una de excepţie: Anthony Hopkins, Emma Thompson. Filmul mi-a plăcut pentru atmosfera pe care o reconstituia, pentru costume şi jocul actorilor. Apoi am citit şi cartea cu teama că voi fi dezamagită, că nu voi regăsi aspectele care mi-au plăcut în film. N-a fost aşa. Am selectat nişte pasaje care mi-au plăcut din carte şi sper să-i încânte pe cei care-mi citesc observaţiile astfel încât să caute cartea.

  • Cu cât cineva cunoaşte mai mulţi oameni, cu atât îi este mai uşor să-i înlocuiască.
  • Omul care ocupă o poziţie, când îşi caută alt loc, are mai multe şanse, atunci este într-o situaţie mai avantajoasă decât cel care este şomer.
  • Mila, dacă se poate generaliza, este temeiul femeii. Când un bărbat ne preferă, este din pricina calităţilor noastre superioare şi, oricât de tandră este această preferinţă, nu îndrăznim să ne arătăm nedemne de ea, sau ei ne vor înlătura în tăcere. Dar mila o stimulează pe femeie. Îi scoate la iveală natura cea mai profundă, la bine şi la rău.
Pe coperta cărţii apare o secvenţă din film cu Emma Thompson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.