Iată o întrebare interesantă la care îşi propune să răspunda Mircea Cărtărescu. Cartea a înregistrat un tiraj record fapt care dovedeşte că autorul este unul de notorietate, iar subiectul atrage marele public.
Mircea Cărtărescu include în acest volum o serie de povestiri dintre care unele au fost publicate prin diferite reviste. Fiecare povestire aminteşte, prin maniera redactării, de literatura experienţei şi a autenticităţii tipică deceniului patru. Autorul aduce în faţa cititorului o naraţiune care poate pune anumite probleme cu privire la receptarea mesajului. Unii cititori nu ştiu dacă autorul şi-a gândit cartea ca univers fictiv sau real şi această confuzie este întreţinută de tonul confesiv pe care îl adoptă autorul.
Eu am regăsit în textele lui Mircea Cartarescu o abordare postmodernistă a convenţionalului, care m-a amuzat şi care poate constitui un răspuns la întrebarea care apare în titlu: Criticii îi împart pe scriitori în fel şi chip, după afinităţi, după generaţii, după familii de spirite şi după curente literare, dar în ceea ce mă priveşte cred că ei pot fi tot atât de bine clasificaţi în scriitori care au avut puţine femei şi scriitori care au avut multe femei. Fragmentul exprimă clar o opinie: autorul este împotriva clasificărilor convenţionale şi ironizează criteriul biografic aplicat unei posibile ierarhizări a scriitorilor.
Cel mai mult mi-a plăcut episodul în care autorul povesteşte istoria unui cântec încă la modă: Zaraza. Mircea Cărtărescu dovedeşte că ştie să recompună atmosfera epocii, iar destinul lui Cristian Vasile seamănă cu cel al unui personaj romantic plin de mister.
