Literatura religioasă

Mitropolitul Dosoftei (1624?-1693)

Cărturar şi mitropolit al Moldovei, Dosoftei a studiat elina, latina, slavona şi polona. A adus la Iaşi o tipografie pentru a tipări principalele cărţi religioase, necesare scopului său de a introduce limbii române în biserică. A fost primul traducător al cărţilor de slujbă în româneşte din Moldova.

A fost primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox. Psaltirea pre versuri tocmită a fost tipărită la Uniew (Polonia-1673), conţine 151 de psalmi din Vechiul Testament şi a fost printre cele mai răspândite cărţi bisericeşti, folosită în biserică, dar şi ca abecedar în şcolile întemeiate pe lângă biserici.

Mitropolitul Varlaam (n. ? – d. 1657)

A fost mitropolit al Moldovei (1632-1653), în timpul domniei lui Vasile Lupu. Cazania (1643) lui Varlaam conţine primele versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei Moldovei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea cărţii.

Cazania are două părţi: Partea I cuprinde extrase din Evanghelie şi comentariul lor pentru 32 de duminici. Partea a II-a povesteşte vieţile sfinţilor, ordonate calendaristic, de la Simion Stâlpnicul (1 septembrie) până la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Antim Ivireanul (n. circa 1650, Iviria – Georgia – d. asasinat 1716)

A fost luat de tânăr în robie de turci şi dus la Constantinopol, unde a trăit în preajma Patriarhiei şi a învăţat: sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile: greacă, arabă şi turcă;

A fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah. A fost adus în Ţara Românească de Constantin Brȃncoveanu în Țara Romȃneascǎ şiá a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. I s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat patru cărţi. A avut un rol însemnat în introducerea limbii române în slujbă şi a creat o limbă liturgică românească, care a fost înţeleasă şi folosită până azi.

Opera sa omiletică, Didahiile, are 28 predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale; conţine sfaturi pentru credincioşi.

Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria mitropolitului

Exerciţiu:

Caută la bibliotecă Dicţionarul literaturii române de la origini la 1900 şi citeşte capitolele dedicate celor trei mitropoliţi. Ce informaţii noi ai aflat despre aceştia? Prezintă-le colegilor tăi într-un discurs de minimum 5 minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.