Trăsături generale:
- Este specific operelor literare.
- Genul epic: în versuri (specii: balada, epopeea, poemul, legenda, fabula) şi în proză (specii: basmul, schiţa, nuvela, povestirea, romanul).
- Genul liric (oda, imnul, pastelul, elegia, meditaţia).
- Genul dramatic (comedia, drama, tragedia, farsa, feeria)
- Limbajul este conotativ, expresiv.
- În acest stil se prezintă o realitate imaginată de autor, iar cititorul cunoaşte că, prin lectură, intră în ficţiune.
- Stilul este specific fiecărui autor care poate alege un registru stilistic în funcţie de tema tratată sau de tipul de personaj pe care îl creează.
- Are o funcţie estetică şi emotivă.
Exerciţiu:
Citeşte cu atenţie textul de mai jos şi demonstrează, în minimum 50 de cuvinte, că aparţine stilului beletristic.
Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nicio rudă care să-l ocrotească și să-l ajute.
Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos.
Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: „Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc”.
Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, și toate treburile și le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! Ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu știe. De-aceea alerga singur zi și noapte în toate părțile, cum putea, și muncea în dreapta și în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ș-apoi atunci, văzând și făcând.
(Ion Creangă – Povestea lui Stan Păţitul)