Ce este o cronică de film?

În cronica de film este analizată o peliculă recent apărută în cinematografe. Criticul de film face referiri cu privire la regie, scenariu, jocul actorilor, costume, coloana sonoră, producător etc. Este foarte important ca acesta să fie informat cu privire la modul în care au decurs filmările sau locul în care s-a turnat pelicula, cum s-au ales actorii şi care a fost intenţia regizorului.

Pe parcursul analizei, se fac aprecieri referitoare la jocul actorilor, la modul în care a fost înţeles şi creat personajul, iar observaţiile vor fi exprimate obiectiv şi se recomandă să fie bine documentate. Sunt actori şi regizori care dau interviuri şi îşi prezintă viziunea sau dificultăţile avute pe platoul de filmare. Este bine ca aceste detalii să fie aduse la cunoştinţa publicului, întrucât stimulează interesul acestuia pentru vizionarea filmului.

Pentru că filmele sunt premiate la diferite festivaluri, este bine ca cititorul să găsească în cronică referiri cu privire la motivaţia juriilor care au remarcat regizorul, unii actori, costumele, coloana sonoră, producătorul etc. Premiile pot constitui un alt motiv pentru vizionarea filmului.

Exerciţiu:

Redactaţi cronica unui film recent vizionat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.