Apariţie: 1930
Specia: roman psihologic, realist, subiectiv (unicitatea perspectivei narative, fluxul conştiinţei, memoria involuntară)
Orientare tematică: literatura autenticităţii şi a experienţei, anticalofilismul
Teme: iubirea şi războiul
Perspectiva narativă: Naraţiunea la persoana I aduce în prim-plan personajul Ştefan Gheorghidiu care trăieşte două experienţe: iubirea şi războiul. Evenimentele realităţii exterioare nu lipsesc, însă Camil Petrescu inserează proiecţii ale personajului-narator cu intenţia de a oferi autenticitate trăirilor. Prima parte a romanului este realizată prin rememorarea poveştii de iubire dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela, iar în a doua parte Camil Petrescu îi împrumută personajului jurnalul său de front din timpul Primului Război Mondial. La acesta se adaugă articole şi documente de epocă, aspecte care oferă textului autenticitate.
Acţiunea: Primul capitol, „La Piatra Craiului, în munte”, este un artificiu compoziţional în care autorul evidenţiază cele două planuri temporale din discursul narativ: timpul narării (prezentul frontului) şi timpul narat (povestea de iubire dintre Ştefan şi Ela). Este prezentată perioada neutralităţii (1914-1916) şi pregătirile pe care le făcea România pentru intrarea în război. La popota ofiţerilor se discută despre o poveste de dragoste, relatată în presă.
Capitolul al doilea începe cu o confesiune: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la universitate şi bănuiam că mă înşală.” Este un incipit „ex abrupto” în care cititorul află incertitudinile lui Ştefan cu privire la relaţia cu Ela, care începe să se schimbe după ce ei primesc moştenirea de la unchiul Tache.
Detaşarea lui Ştefan de povestea de iubire se întâmplă după ce acesta trăieşte experienţa războiului. Perspectiva asupra acestuia ilustrează dramele omeneşti şi lipsa pregătirii sau a armamentului. Frontul înseamnă ordine confuze, mizerie, haos, informaţii eronate, lipsa uniformei, a hranei, durere, moarte. Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” prezintă tragismul războiului: spaima de moarte, individul dominat de grija de a supravieţui, automatismul reacţiilor.
Rănit, Gheorghidiu revine acasă şi decide să încheie relaţia cu Ela: „I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă, de la obiectele de preţ la cărţi…, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul.”
Personajul principal: Ştefan Gheorghidiu, tipul intelectualului lucid. Prin intermediul monologului interior şi al introspecţiei, cititorul înţelege epoca şi trăirile sufleteşti, reflecţiile şi sentimentele lui Ştefan.