Apariţie: 1920, la începutul perioadei interbelice.
Specia literară: roman realist de tip obiectiv, de inspiraţie rurală, cu narator obiectiv, omniscient şi omniprezent. Evenimentele sunt verosimile, iar efectul acestora asupra cititorului este de iluzie a vieţii (veridicitate). Romanul are caracter monografic, deoarece surprinde anumite momente din viaţa satului: obiceiuri ale ritualului de trecere (naşterea, nunta, înmormântarea), stratificarea socială, relaţiile de familie, momente etnografice (hora), relaţiile oamenilor cu autorităţile.
Teme: pământul, iubirea, zestrea, condiţia intelectualului în Imperiul Austro-Ungar.
Concepţia autorului despre roman: corp sferoid. Rebreanu îşi construieşte romanul circular, în două părţi (Glasul pământului, Glasul iubirii), simetric prin imaginea drumului care apare în incipit şi în final. Romanul are 13 capitole cu titluri simbolice.
Planuri narative: Autorul foloseşte tehnica contrapunctului prin intermediul căreia urmăreşte acelaşi eveniment în viaţa ţăranilor, dar şi a intelectualilor. Astfel, el trece de la un plan la altul prin alternanţă, iar secvenţele narative sunt redate prin înlănţuire.
Acţiunea: Autorul începe romanul prezentând satul într-o zi de duminică. Sătenii participă la horă şi momentul este potrivit pentru a ilustra stratificarea socială din satul Pripas, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Conflictele romanului: Rebreanu creează în jurul personajului Ion conflictul central al romanului. Pământul, în viziunea oamenilor, dă un statut social înalt şi respect în ochii comunităţii. Prin intermediul lui Ion, autorul aduce drama ţăranului sărac. În jurul personajului central şi eponim, apar mai multe conflicte: Ion-George, Ion-Ana, Ion-Vasile Baciu, Ion-Simion Lungu, Ion-Herdelea etc. Se poate afirma că în roman există un conflict social (între ţăranul sărac şi cel bogat) şi un conflict interior (chemările lăuntrice între glasul pământului şi glasul iubirii).