Apariţie: 1924 în Revista română şi inclusă în volumul Joc secund (1930).
Specia literară: baladă modernistă în care se îmbină povestirea în ramă cu liricul. Poate fi interpretată ca o legendă despre naşterea ciupercilor otrăvitoare, dar şi ca o alegorie despre condiţia omului de geniu, poetul însuşi declarând că este un Luceafăr întors, adică un poem despre două lumi incompatibile.
Titlul: referire la numele protagoniştilor în manieră clasică, la statutul social al personajelor şi trimite la tema iubirii. Crypto provine de la cryptogamă, un grup de plante inferioare care se înmulţesc prin spori, dar poate fi şi o trimitere la adjectivul criptic – ascuns, încifrat. Enigel ar putea fi asociat cu latinescul angelus – înger.
Tema: iubirea incompatibilă între reprezentanţii unor lumi diferite.
Motive: transhumanţa, visul, soarele, fântâna.
Structura:
Prima parte este o poveste în ramă. Menestrelul este rugat să povestească la o nuntă reală despre o altă nuntă care nu s-a putut împlini. Povestea este spusă la spartul nunţii, în cămară şi pe o altă tonalitate, într-un alt ritm (stins, încetinel), diferite de relatarea anterioară. Portretul menestrelului este asemănător trubadurilor din secolele XII-XIII: cu panglici, beteli cu funtă, trist, mai aburit.
A doua parte conţine mai multe secvenţe epice. Sunt prezentaţi protagoniştii: Crypto, stăpânul lumii vegetale, şi Enigel, lapona din ţările nordice, surprinsă într-un moment de transhumanţă. Dialogul lor are loc în vis. Lapona este chemată de Crypto în lumea sa. Ademenirea se face cu fragi, ţie dragi, însă fata îl refuză motivând că aparţine altei lumi şi are alte aspiraţii.
A treia parte prezintă un blestem în manieră populară care evidenţiază limitele erosului ca modalitate de cunoaştere a lumii.
Relaţii de opoziţie:
Masculin-feminin
Uman-nonuman
Regal-comun
Materie-spirit
Soare-umbră
Simboluri:
Cercul – în diferite ipostaze: roată şi inel. Roata albă este o aluzie la cunoaştere, specifică omului. Inelul – imaginea prin intermediul căreia Crypto îşi reprezintă soarele, lumea.
Nunta ratată – atragerea forţelor contrare, un semn al eşecului.
Prozodia: Strofe cu versuri de 8-9 silabe (asemeni poeziei trubadurilor), însă poetul nu rămâne fidel unui ritm pe care îl adaptează situaţiei dramatice la care se referă. Predomină rima încrucişată şi se adaugă rima interioară.