Apariţie: volumul Poemele luminii (1919)
Specia literară: artă poetică
Tema: rolul poeziei şi misiunea poetului, atitudinea poetului în faţa misterelor lumii. Poezia înseamnă cunoaştere în viziunea lui Lucian Blaga.
Semnificaţii:
Blaga deosebeşte două tipuri de cunoaştere:
- paradisiacă, de tip logic, raţional;
- luciferică, misterul este sporit graţie imaginaţiei.
Lucian Blaga afirma: Veacuri de-a rândul, filosofii au sperat că nu vor putea vreodată pătrunde misterele lumii. Eu însă mă bucur că nu ştiu şi nu pot să ştiu ce sunt eu şi lucrurile din jurul meu, căci numai aşa pot să proiectez în misterul lumii un înţeles, un rost şi valori care izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi duhului meu. Omul trebuie să fie un creator, de aceea renunţ cu bucurie la cunoaşterea absolutului.
Opoziţii:
- lumina mea (protectoare, exprimată prin verbele nu strivesc, nu ucid) şi lumina altora (distructivă, sugerată prin verbul sugrumă).
- eu-alţii sugerează cele două tipuri de cunoaştere.
Corola de minuni a lumii este o metaforă revelatorie care surprinde frumuseţea lumii prin o serie de simboluri prezentate într-o enumeraţie ascendentă (flori, ochi, buze ori morminte) şi reluată în final pentru a arăta că, în faţa frumuseţii plină de mister, toate simbolurile sunt egale. Acestea sugerează:
- flori – lumea vegetală;
- ochi – cunoaşterea reflexivă;
- buze – rostirea şi sărutul;
- morminte – taina morţii.
Structura: o confesiune monobloc în care poetul afirmă că, potenţând misterele lumii, o protejează. Pronumele personal eu, alături de o serie de adjective pronominale (lumina mea, calea mea) şi de verbele la persoana întâi (nu strivesc, nu ucid, întâlnesc, îmbogăţesc, iubesc) sugerează atitudinea poetului în faţa actului de cunoaştere. Acesta iubeşte lumea în toată splendoara sa, chiar dacă nu o înţelege întotdeauna. Paralelismul sintactic arată diferenţa de atitudine în faţa lumii: contemplativă-distructivă.