Apariţie: 1959, la Paris.
Specia literară: nuvelă fantastică.
Teme: destinul, moartea, camuflarea sacrului în profan.
Motive: ieşirea din timp, visul, călătoria, labirintul.
Universul operei:
- Cadrul real, cotidian, Bucureştiul interbelic din deceniul al patrulea.
- Cadrul ireal, fantastic, misterios, situat în bordeiul ţigăncilor.
Simboluri şi semnificaţii:
Ieşirea din timp. Înseamnă o ruptură între spaţiul real şi ireal, între cotidian şi fantastic, trecerea de la viaţă la moarte.
Bordeiul ţigăncilor. Intrarea lui Gavrilescu în spaţiul ţigăncilor reprezintă iniţierea acestuia în ritualul morţii. Cele trei fete sunt parcele, ielele sau ursitoarele. Baba este echivalentul cerberului, iar vizitiul – luntraşul Caron care duce sufletele morţilor.
Labirintul. Gavrilescu umblă printre paravane care sunt un spaţiu labirintic, un joc de lumini şi umbre în care eroul, înfăşurat în giulgiu, are impresia că visează.
Iubirea şi visul. Gavrilescu şi-a ratat destinul, deoarece, deşi o iubise pe Hildegard, s-a căsătorit cu Elsa. Visul că se întâlneşte cu Hildegard reprezintă o anticameră a morţii. Călătoria din finalul nuvelei şi replica lui Hildegard sugerează drumul lui Gavrilescu spre moarte.