În Antichitate, arta poetică era un tratat despre creaţia poetică în care apăreau notate o serie de reguli pentru scrierea unei opere literare. Aristotel este autorul lucrării Poetica, în care se referă la faptul că opera literară trebuie să încânte cititorul. El foloseşte termenul de mimesis. Alte arte poetice ale Antichităţii sunt semnate de Horaţiu şi de Quintilian.
Treptat, arta poetică a devenit o ramură a teoriei literare care se ocupă de creaţia poetică.
Începând cu clasicismul, scriitorii au anunţat în artele poetice un ansamblu de forme şi de principii poetice specifice unui curent literar sau unei epoci. Un exemplu este Arta poetică de Boileau, datată în 1674.
În literatura română, Mihai Eminescu a scris mai multe poezii care pot fi considerate arte poetice: Numai poetul…, Epigonii, Eu nu cred nici în Iehova etc.
În perioada interbelică, poeţii români au plasat, la începutul volumelor de debut, o creaţie care ilustrează o profesiune de credinţă, apartenenţa la un curent literar, teme şi motive care se vor regăsi în creaţia lor. Astfel, arta poetică a devenit un poem prin intermediul căruia scriitorul îşi expune opinia despre lume şi viaţă. Au scris arte poetice: George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu.