Apariţie: 1877, revista Convorbiri literare
Specia literară: basm cult. Autorul are ca sursă de inspiraţie basmul popular, însă reorganizează temele clasice, antinomiile: adevăr-minciună, bine-rău. Astfel, se pot identifica următoarele teme: iniţierea, formare liderului/conducătorului, relaţia între iniţiator şi neofit, cunoaşterea sinelui, familia, prietenia, conflictul între generaţii etc.
Curentul literar: realismul. Acesta este evident prin umanizarea fantasticului, prin prezentarea unei lumi carnavaleşti, hiperbolizarea unor scene de viaţă tipic rurale.
Elemente folclorice: încercările grele la care este supus protagonistul, călătoria, supunerea prin vicleşug, probele, demascarea impostorului, personajele fabuloase, ajutoarele, elementele magice, cifrele magice, căsătoria.
Acţiunea: lineară, pe episoade, respectă momentele subiectului. Trecerea de la o secvenţă narativă la alta se face prin tehnica înlănţuirii.
Relaţia incipit-final: timpul şi spaţiul sunt vag conturate prin intermediul unor clişee compoziţionale, diferite de bamul popular.
Formulele specifice basmului: incipit (introducerea în fantastic), mediană (leagă episoadele), finală (revenirea in realitate).
Comicul: porecle (Buzilă, “ţapul cel roş”, “mangosiţi”), zeflemeaua (“Tare-mi eşti drag! Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi.”), ironia (“Dar nu-i împăratul Roş vestit prin părţile acestea pentru bunătatea lui nemaipomenită?”), proverbele şi zicerile tipice (“a umbla frunza frăsinelului”, “dă-i cu cinstea să treacă ruşinea”), portrele caricaturale ale celor cinci uriaşi.
Limbajul: vocabular cu specific moldovenesc, aluziv. Sunt folosite regionalisme, exclamaţii, interjecţii, expresii onomatopeice.