Apariţie: 1920, perioada interbelică.
Specia literară: roman obiectiv, scris de un narator obiectiv, omniscient şi omniprezent; roman realist, social şi de inspiraţie rurală.
Acţiunea: satul transilvan la începutul secolului al XX-lea, în care realitatea este prezentată ca o succesiune de evenimente imprevizibile. Faptele sunt credibile, verosimile, iar cititorul are impresia veridicităţii.
Tema: problematica pământului. Acesteia i se adaugă aspectele de viaţă socială, caracterul monografic prin: prezentarea obiceiurilor legate de ceremonialul de trecere (naşterea, nunta şi înmormântarea) sau etnografice (hora care apare şi la început şi la sfârşit, dar cu intensităţi diferite), stratificarea socială (ţărani săraci sau bogaţi şi intelectuali), relaţiile de familie.
Acţiunea: organizată simetric, deoarece în concepţia lui Liviu Rebreanu romanul este un corp sferoid. Metafora drumului îl introduce sau îl scoate pe cititor în ficţiune şi devine un simbol pentru destin care este pus pe seama unei teze morale. Toate evenimentele care s-au petrecut stau sub semnul faptului că omul l-a pierdut pe Dumnezeu. Acest aspect este vizibil prin imaginea Hristosului de tinichea. Drumul este descris cu detalii toponimice şi hidronimice care fac posibilă încadrarea acţiunii în zona Năsăudului.
Structura romanului: două părţi (Glasul pământului şi Glasul iubirii) care prezintă oscilaţiile personajului eponim, organizate simetric (primul capitol se numeşte Începutul, iar ultimul Sfârşitul).
Nivelul narativ: construit pe tehnica planurilor paralele sau a contrapunctului.
Conflictul romanului: exterior (de factură socială) şi interior (lui Ion i se pare nedrept că tatăl i-a decis soarta, vânzând pământul pentru băutură). Apar şi conflicte secundare şi acestea au în centrul lor tot problema pământului: Ion-Simion Lungu, Ion-George, preotul Belciug-învăţătorul Herdelea, Ion-Vasile Baciu.
Roman monografic: dincolo de destinele individuale, Rebreanu prezintă marile obiceiuri din viaţa satului (Crăciunul şi tăiatul porcului, hora, marea trecere). Căsătoria întemeiată în funcţie de avere era o trăsătură a satului arhaic. Încălcarea acestei norme are consecinţe tragice.
Personajul Ion este realizat prin tehnica basoreliefului, exponentul ţăranului sărac a cărui existenţă apare organizată pe principiul averii. Renunţă la Florica, la iubire, pentru că patima de avere este mai puternică şi se căsătoreşte cu Ana, gândindu-se că va scăpa de sărăcie. După moartea Anei, se simte liber şi crede că o poate recuceri pe Florica, soţia lui George. Naratorul îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în contexte dinamice, încordate şi descătuşarea energiilor le face verosimile.
Ion este impulsiv, violent, un temperament coleric. Deşi este respectat de oamenii satului, pentru hărnicie, asta nu-l mulţumeşte. Lipsa unei consideraţii faţă de semeni îl determină să se încaiere la cârciumă, pentru a-şi potoli frustrările. Vasile Baciu îl numeşte sărăntoc, iar lui i se pare de neacceptat acest aspect şi anunţă că se va răzbuna. Lăcomia de pământ şi dorinţa de răzbunare se manifestă nu numai în relaţia cu Vasile Baciu, ci şi cu Simion Lungu sau cu învăţătorul Herdelea. Este viclean. O seduce pe Ana şi apoi o alungă. Este naiv când crede că nunta şi pământul i se cuvin, fără să o ia în considerare pe Ana. Nu se gândeşte la sentimentele celor din jurul lui şi va muri din cauza dorinţei de a se îmbogăţi. Din conflictul între Ion şi Vasile Baciu va profita preotul Belciug care va primi pământurile pentru biserică şi va construi un nou lăcaş de cult.