Renaşterea

Este o mişcare ideologică şi culturală care s-a manifestat în Europa occidentală între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea. Mişcarea s-a manifestat pe fundalul unor condiţii sociale şi istorice ca:

  • apariţia unor mari invenţii şi prin descoperiri geografice;
  • înflorirea artelor şi a ştiinţelor;
  • descoperirea culturii antice;
  • dezvoltarea burgheziei;
  • inventarea tiparului;
  • reforma religioasă.

Un loc deosebit în preocupările renascentiştilor l-a avut omul, văzut ca o personalitate multiculturală. De aceea, mişcarea culturală europeană din perioada Renaşterii se numeşte Umanism. Acesta promova o cultură laică în opoziţie cu ideologia şi cultura medievală, şi milita pentru dezvoltarea multilaterală a personalităţii, apelând la tradiţiile culturii clasice greco-latine.

Caracteristici:

  • încrederea în libertatea şi demnitatea fiinţei umane;
  • cultivarea armoniei dintre om şi natură;
  • preferinţa pentru educaţie, cultivarea fiinţei umane;
  • natura ca model al artei;
  • anticlericalismul.

Reprezentanţi:

ITALIA: Francesco Petrarca, G. Boccaccio, N. Machiavelli, L. Ariosto.

FRANŢA: Fr. Rabelais, M. Montaigne, Pierre Ronsard.

ANGLIA: Thomas Morus, William Shakespeare.

SPANIA: Miguel de Cervantes, Lope de Vega, Calderon de la Barca.

ŢĂRILE DE JOS: Erasmus din Rotterdam.

Exerciţiu:

Alege o personalitate a Umanismului, dintre cele enumerate de mai sus, şi prezintă şase aspecte definitorii ale gândirii acesteia, folosind o hartă mentală în formă de fular, într-un discurs de cinci minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.