A şaptea carte în Colecţia „Biografii”

A şaptea carte din Colecţia „Biografii”, apărută la Didactica Publishing House, a fost lansată la Gaudeamus, ediţia 2024. „Regina Maria. Viaţa şi opera” este o carte prin intermediul căreia am dorit să aduc în atenţia publicului personalitatea reginei nu numai în plan istoric, social, politic, ci şi cultural. Mi-am dorit ca ea să fie cunoscută şi ca scriitoare. Există mai multe voci care minimalizează talentul ei de scriitoare, însă regina ştie să înlănţuie episoadele narative, fascinând cititorul şi, mai ales, este talentată în conturarea portretelor.
Cartea evidenţiază modul în care se construieşte un lider sau în care se şlefuieşte o personalitate şi este structurată în patru capitole: „Viaţa”, „Aspecte din viaţa zilnică”, „Societatea românească în vremea Reginei Maria”, „Opera”. Această biografie de atmosferă este realizată în condiţii grafice de excepţie, conţine fotografii şi imagini de epocă din arhivele Muzeului Naţional de Istorie a României. Acestea conturează o epocă şi deschid un demers reflexiv.
La finalul cărţii, într-un buzunar, se află o broşură care conţine povestea „Insula şerpilor”.

https://www.edituradph.ro/regina-maria-viata-si-opera.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.