Se afirmă când sunt analizate vânzările de carte sau tirajele că se citeşte puţin sau din ce în ce mai puţin. Nu este adevărat. Se citeşte. Cititorii contemporani sunt atraşi de romane şi îndeosebi de cele care răspund unei nevoi sau unei stări de spirit. Analizându-le comportamentul faţă de achiziţia de carte, am observat că unele titluri înregistrează tiraje fabuloase în străinătate şi am fost curioasă să aflu de ce. Astfel, mi-am cumpărat un roman scris de Raphaelle Giordano pe coperta căruia apărea menţiunea “peste un milion de exemplare vândute pe amazon.fr”. Informaţia mi-a stârnit curiozitatea şi am cumpărat romanul Noua ta viaţă începe când înţelegi că ai numai una, apărut la Didactica Publishing House.
Este un titlu lung, format dintr-o frază care atrage cititorul, deoarece transmite un mesaj simplu: trăieşte-ţi viaţa sau clipa, întrucât totul este trecător. Îndemnul nu este nou. Îl folosise în Antichitate Horaţiu: Carpe diem! Însă autoarea franceză Raphaelle Giordano îşi îndeamnă cititorul să-şi construiască întreaga viaţă pe analiza sentimentelor, a trăirilor dincolo de rutina care distruge.
Omul contemporan este profund ancorat în ambiţia de a-şi construi o carieră de succes, încât uită uneori să mai fie el însuşi. Pornind de la acest aspect al vieţii cotidiene, Raphaelle Giordano scrie un roman terapeutic. Acesta îşi propune să corecteze un tip de comportament, un stil de viaţă, să-l ajute pe cititor în diminuarea agresivităţii care se poate manifesta prin limbaj, atitudine, gesturi şi în reprimarea autorităţii excesive sau a tendinţei de a deţine controlul absolut într-o relaţie. Acest nou tip de literatură îl ajută pe cititor în rezolvarea unor probleme la nivelul relaţiilor fie dintre părinte şi copil, fie dintre doi adulţi care vor să-şi regăsească echilibrul în căsnicie sau care vor să-şi învingă anumite temeri în găsirea unui partener potrivit.
Personajul principal este Camille, o tânără de 38 de ani, a cărei căsnicie ajunge într-un impas. Cunoscându-l pe Claude, un rutinolog, viaţa ei începe să se schimbe. Camille iese din încorsetarea cotidiană acceptând noi experienţe propuse de rutinolog pentru a-şi găsi împlinirea alături de soţ şi copil. Aşadar, personajele trăiesc o criză existenţială, pentru că şi-au construit viaţa după o rutină care ar fi trebuit să le aducă un confort, dar care, încet-încet şi sigur, distruge. Alteori, personajele au o părere foarte bună despre sine şi, dacă ocupă o funcţie în fruntea unei companii, nu îşi mai înţeleg semenii, deoarece lucrul îi absoarbe şi uită că există o viaţă personală căreia trebuie să-i dedice timp. Acesta este un scenariu pe care Raphaelle Giordano îl foloseşte şi în cel de-al doilea roman: Chiar şi leii pot mânca salată.
Personajele se confruntă cu dificultatea de a lua decizii pentru a-şi schimba stilul de viaţă. Astfel, autoarea atrage atenţia asupra fricii de a ieşi din rutină, de a accepta alte persoane în viaţa personală sau de a extinde numărul de cunoştinţe, de a socializa, de a trăi bucurii în preajma celorlalţi. Preocupate de a-şi construi o carieră, personajele învaţă că isteţimea se poate situa deasupra puterii, că fericirea vine din lucrurile simple şi gesturile mărunte, înţeleg să-şi exprime nu să-şi reprime emoţiile din teama că celălalt ar putea găsi astfel un punct vulnerabil.
În al doilea roman, Raphaelle Giordano aduce în atenţia cititorului personaje care provin din diferite medii sociale, au variate dificultăţi în plan personal şi sunt supuse unor experimente psihologice din care reînvaţă că răul care li se întâmplă trebuie depăşit prin înţelegerea aproapelui şi orientarea spre un alt stil de viaţă sau spre alte activităţi, că bunătatea nu le face vulnerabile, ci este o calitate pe care trebuie să o arate în relaţiile cu cei din jur, că altruismul le face bine şi că este important să-şi conştientizeze calităţile şi defectele. Aducând alături personaje cu diferite dificultăţi, autoarea îşi propune să stimuleze empatia cititorului, pentru a-l determina să descopere astfel o soluţie la o problemă care-l preocupă.
Acţiunea romanului terapeutic este construită cu ajutorul verbelor: a simţi, a vrea, a putea. Primul verb arată că personajele sunt circumscrise unor situaţii pe care le percep la nivel senzorial, conştientizează o experienţă pe care ar vrea să o depăşească, însă acest lucru este posibil prin intermediul raţiunii. Al doilea verb arată decizia, însă dorinţa de a schimba percepţia senzorială a experienţei prin raţiune aduce o îndoială: Oare pot? Verbul a putea sugerează forţa fizică, morală şi intelectuală de a înfăptui ceva. Şi astfel apare îndoiala în mintea personajelor care vor să se schimbe ceva în existenţa lor, pentru că un anumit lucru le nemulţumeşte, dar se tem, întrucât există ceva ascuns care nu le ajută: teama de ceea ce va aduce noul. Rutina zilnică aduce un anumit confort mental, dar, în acelaşi timp, înăbuşă creativitatea, bucuriile simple, afectivitatea. Confortul mental al personajelor a dus la blocarea unor mecanisme psihologice de apărare, iar personajul are nevoie de o serie de contexte care să-l ajute să-şi depăşească frica.
La nivelul relaţiilor, personajele învaţă lecţia de a conştientiza ceea ce pot schimba şi cum să o facă: prin încredere în sine şi în celălalt, prin cultivarea curiozităţii de a cunoaşte şi de a se implica în experienţe noi, de grup. Astfel, romanul terapeutic îl ajută pe cititor să se detaşeze de cotidian, să empatizeze cu unul dintre personaje şi să aducă schimbări în comportamentul personal, văzând soluţia oferită ca potrivită pentru situaţia sa.
Personajele lui Rapaelle Giordano sunt puse să acţioneze pentru a-şi reactiva unul dintre cele mai mari blocaje: creativitatea. Plasate în contexte creative pentru a accepta ieşirea din rutina distrugătoare, personajele trebuie să facă faţă amintirilor sau noilor contexte de viaţă, adică să găsească punctul vulnerabil şi să-şi asume temporar alte roluri. Astfel, personajul-iniţiator, Romane din Chiar şi leii pot mânca salată, după ce a identificat situaţia problemă, definită drept burnerie, stabileşte o strategie de rezolvare şi îşi va plasa cursanţii în diferite contexte pentru a produce anihilarea fricii şi dezvoltarea curajului de a experimenta, de a avea iniţiative, de a crea. Burneria este un tip de comportament care arată dorinţa de a deţine controlul absolut al unei situaţii sau de a-şi exercita puterea asupra celor din jur, egocentrismul.
Romanul terapeutic propune cititorilor săi experienţe de viaţă şi soluţii pentru rezolvarea problemelor emoţionale, de comportament sau de mentalitate. Acesta a apărut din nevoia adulţilor de a face faţă unor dificultăţi ale vieţii contemporane. De aceea, personajele acestui nou tip de roman vor fi individualizate prin frici şi emoţii, iar psihologul devine o necesitate în viaţa lor. Discursul epic este construit linear, simplu, urmează o logică a înlănţuirii faptelor, cititorul fiind astfel supus unei iniţieri în aflarea soluţiei, pentru ca astfel să poată descoperi ceea ce poate schimba în existenţa proprie. Subiectul romanelor este captivant, lectura – uşoară, deconectantă şi plăcută, o alegere pentru momente de relaxare sau pentru vacanţă. Mesajul romanelor lui Raphaelle Giordano constituie o pledoarie pentru redescoperirea valorilor umane într-un context destul de sinuos, când cititorii caută soluţii la dificultăţile lor existenţiale. Autoarea îşi invită cititorii să se autoevalueze şi să mediteze la sensul profund al unor cuvinte ca: bucurie, atitudine, destin, emoţie, iubire sau înţelegere.