Apariţie: 1923, volumul Pe Argeş în sus.
Teme: iubirea, timpul, satul.
Viziunea despre lume: tradiţională. Satul este privit cu melancolie, un loc romantic al derulării unor poveşti de dragoste. Autorul alege prezentarea în paralel a două poveşti de dragoste trăite de două generaţii. Iubirea din prezent înseamnă retrăirea unei poveşti mai vechi, prilej de a medita asupra lumii ca teatru.
Motive: casa amintirii plasată în satul tradiţional. Pânza de păianjen arată scurgerea timpului. Clopotul din turnul vechi din sat arată că povestea de iubire se desfăşoară sub semnul trecerii. Acesta este un semn al vieţii, dar şi al morţii. Apar şi motive romantice: luna, noaptea şi trimiterile livreşti. Natura este ilustrată prin imagine plopilor care conduc trăsura spre casa în care cuplul îşi va trăi povestea.
Titlul apare reluat în primul vers şi conţine indici de timp şi de spaţiu: Aci şi pe vremuri. Se subliniază şi o opoziţie între trecut şi prezent într-un topos simbolic. Verbul la perfect simplu sosi este cel care face legătura între trecut şi prezent. Nepoţii reiau povestea de dragoste a bunicilor.
Structura: clasica, distihuri şi un vers liber care constituie cheia poeziei. Se identifică trei secvenţe poetice: iubirea de odinioară (primele trei distihuri), scenariul de iubire (următoarele şapte distihuri), legătura dintre prezent şi trecut, meditaţia pe seama scurgerii ireversibile a timpului.
Relaţii de opoziţie şi de simetrie: Iubirea este surprinsă în două impostaze simetrice. Satul conferă poveştilor de iubire o aură nostalgică şi intimă. Diferenţele ţin de portretele celor două iubite, modă, trimiterile livreşti. Casa este aceeaşi, la fel drumul.
Imaginarul poetic: Începutul este descriptiv, semn că spaţiul a fost părăsit o vreme, că timpul şi-a pus amprenta asupra oamenilor. Apoi, spaţiul prinde din nou viaţă graţie unei generaţii noi. Scenariul poveştii de iubire este romantic, iar poezia devine un mijloc de cunoaştere. Poezia se încheie cu o imagine auditivă care marchează marea trecere.