Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, realizată pe un singur fir narativ, având un conflict puternic, concentrat în jurul personajului principal Ghiţă. Structura acesteia este riguroasă, stilul – obiectiv, bazat pe surprinderea personajului în situaţii-limită. G. Călinescu a apreciat că opera este o nuvelă solidă cu subiect de roman.
Moara cu noroc este o nuvelă realistă prin perspectiva obiectivă şi veridică a realităţii din satul ardelenesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când relaţiile capitaliste încep să pătrundă la nivel rural. Realismul mai este prezent prin analiza şi detaliul semnificativ, stilul neutru în care sunt prezentate personajele.
Structura nuvelei aminteşte de o piesă de teatru, deoarece are un prolog şi un epilog. În prolog, construit pe baza dialogului dintre bătrână şi Ghiţă, este evidenţiat conflictul dintre generaţii. Ghiţă îşi doreşte să ia în arendă Moara cu noroc pentru a face stare. El este de profesie cizmar, iar banii pe care îi câştigă nu îl mulţumesc. De aceea, el speră că în scurt timp, va câştiga mai mult la Moara cu noroc, practicând o profesie pe care nu o cunoaşte. Bătrâna este un personaj episodic ce întruchipează morala scriitorului. Ea îşi urmează copiii, deşi nu crede că „norocul nou”, despre care îi vorbeşte Ghiţă, le va aduce fericirea.
Acţiunea nuvelei se desfăşoară într-un timp scurt: de la Sf. Gheorghe la Paşte. La începutul şederii la moară, lui Ghiţă i se pare că îi merge bine, însă venirea lui Lică Sămădăul, stăpânul ilegal al drumurilor, va tulbura liniştea familiei. Pentru a supravieţui la cârciumă, Ghiţă trebuie să-i facă jocul lui Lică şi să devină „omul lui”. Cârciumarul acceptă, crezând că poate să scape de sămădău, însă se va înşela. Ghiţă se dezumanizează, îşi ucide soţia şi este ucis de oamenii lui Lică. Deznodământul prezintă moara care arde, focul purificând locul. În epilog, Ioan Slavici aduce din nou bătrâna care ia copiii şi merge mai departe. Replica ei evidenţiază experienţa de viaţă: „Ştiam că nu are să iasă bine, dar aşa le-a fost data.”
Din punct de vedere tematic, Ioan Slavici aduce în discuţie aspectele de viaţă socială specifice satului ardelenesc (luarea în arendă a cârciumii, dorinţa lui Ghiţă de a-şi deschide propria afacere, existenţa lui Lică Sămădăul ca stăpân al drumurilor, traficul de influenţă, posibilitatea îmbogăţirii prin artificii economice) şi trăsăturile psihologice ale lui Ghiţă care se află între dragostea pentru Ana şi dorinţa de a se îmbogăţi. Aşadar, nuvela prezintă un conflict social, exterior, şi un conflict interior al lui Ghiţă, între fondul lui cinstit şi dorinţa de a face stare. El va fi înfrânt pe de o parte de Lică, ce-i va specula slăbiciunile pentru Ana şi pentru bani, şi, pe de altă parte, de dorinţa de a acţiona în funcţie de falsele valori promovate de societate.
Titlul nuvelei este simbolic. Acesta se referă la moara care şi-a pierdut funcţia iniţială de a aduna satul şi a devenit cârciumă. „Cu noroc” este un atribut care arată o ironie a sorţii. Locul nu este favorabil lui Ghiţă, deşi, după câteva săptămâni, pentru drumeţi, părea o binecuvântare.
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt bine precizate, în manieră realistă, amintind de sărbători religioase sau de anotimpuri de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în zona Aradului: Ineu, Fundureni, Arad, Salonta. Prin compoziţia clasică, riguroasă, viziunea obiectivă şi introspecţie, cu ajutorul căreia personajul central este prezentat în cele mai profunde trăiri lăuntrice, prin firescul limbajului care creează un efect de autenticitate specific realismului, nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este psihologică şi reprezentativă pentru concepţia despre viaţă a autorului moralist exprimată prin intermediul bătrânei: Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.