Testul 21

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

14 iulie 1943, Predeal

Dinu drag,

Sunt fericită că-mi scrii despre noile revelaţii pe care le ai în legătură cu romanul tău. Aceasta mă face să reînnoiesc ceea ce ţi-am spus într-o zi, că niciodată să nu disperi atunci când întruchiparea ideilor tale întârzie să vină, căci timpul şi viaţa trăită la rând îţi măresc puterea de înţelegere, îmbogăţindu-ţi sufletul, dându-i mereu posibilitatea altor renaşteri şi cuprinsul altor lumini.

Ţi-am mărturisit mereu că mă încred deplin în talentul tău şi afirmarea spuselor mele nu întârzie să vină. Aş prefera acum să ne plimbăm pe marginea lacurilor noastre şi să-ţi împărtăşesc descoperirile şi întrebările mele din ultimul timp.

Pentru că zilele acestea a plouat teribil, norii vătuindu-mi şi munţii, şi pădurile, am fost nevoită să stau în casă, să fac focul în sobă şi, instalată cât mai comod, să citesc ca să uit de timp. Am început bineînţeles cu L’Idiot*. Probabil că vei fi dezamăgit de felul în care am înţeles această carte şi de ecourile pe care le-a putut găsi în sufletul meu. Este totuşi foarte natural să fie așa.

Senzația pe care am simţit-o în decursul lecturii a fost aceea de chin, înăbușire, apăsare. Deseori simțeam nevoia să deschid fereastra şi să respir cât mai mult aer. Dostoievski probabil a coborât în iad să-şi adune personagiile, le-a botezat creştineşte şi apoi le-a dat drumul în lume. Şi recunosc că iadul este şi pe pământ şi că de cele mai multe ori îl descopăr şi în sufletul meu.

Prinţul Mîşkin nu a reuşit decât în parte să-mi elibereze sufletul de înlănțuirea suferinței şi a păcatelor celorlalte personagii. Şi aceasta din următoarele motive:

I. Am înţeles prea mult suferinţa şi structura sufletească a celorlalte personagii principale, Nastasia Philipovna şi Aglae, pentru ca să nu le aprob acţiunile. […]

De Mîşkin cred că m-aş fi îndrăgostit şi eu nebuneşte, dacă aş fi luat parte la acţiunea romanului lui Dostoievski.

II. În legătură cu Mîşkin am să-ţi pun câteva întrebări pe care nu ştiu dacă am dreptul să ţi le pun.

Dacă Mîşkin ar fi posedat o inteligenţă mai complexă decât inteligenţa sufletească, ar fi putut fi tot aşa cum era? Ce folos şi ce mângâiere au adus Mîşkin şi sacrificiul său sufletelor chinuite de celelalte personaje?

De ce Mîşkin şi toţi eroii romanului au trebuit să sfârşească aşa cum au sfârşit?

Probabil că nici Dostoievski nu a crezut în posibilitatea vreunei îndreptări sau a unui alt sfârşit pentru sufletul omenesc. […] Are o forţă şi o putere de pătrundere de parcă ar fi Dumnezeu.

Probabil că ceea ce ţi-am scris te va îndurera. Îmi pare teribil de rău că am simţit şi înţeles astfel romanul lui Dostoievski. De fapt, bănuiesc că nu l-am înţeles deloc şi mă întreb dacă voi ajunge să-l pătrund cu alt suflet şi altă minte vreodată.

Nelli

(Dinu & Nelli Pillat, Biruinţa unei iubiri)

*L’Idiot (limba franceză) – Idiotul, roman scris de F. M. Dostoievski. Ca majoritatea intelectualilor epocii, Nelli citeşte mai ales în limba franceză şi foloseşte ortografia franceză a numelor.

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.

1. Indică sensul din text al secvenței decât în parte. 6 puncte

2. Menționează numele a două personaje din romanul Idiotul de Dostoievski, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte

3. Precizează efectul pe care îl are lectura romanului asupra lui Nelli, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte

4. Explică motivul pentru care impasul creator nu ar trebui să-l descurajeze pe Dinu, în viziunea lui Nelli. 6 puncte

5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a expeditoarei scrisorii, aşa cum reiese din textul dat. 6 puncte

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă lectura este sau nu o modalitate de a te detașa de realitate, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Biruinţa unei iubiri de Dinu & Nelli Pillat, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte

– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte. 6 puncte

Notă

În vederea acordării punctajului, textul trebuie să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidenţiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.

Sunt solitarul pustiilor piețe

Cu tristele becuri cu pală lumină –

Când sună arama în noaptea deplină,

Sunt solitarul pustiilor piețe.

Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra

Ce sperie câinii pribegi prin canale;

Sub tristele becuri cu razele pale,

Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor piețe

Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;

Pălind în tăcere și-n paralizie, –

Sunt solitarul pustiilor piețe…

(George Bacovia, Pălind)

Notă

Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi de construcție a unui personaj dintr-un basm cult studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;

– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvenţe comentate;

– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale basmului cult studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de caracterizare, incipit, final, tehnici narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Notă

Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.