Scrisoarea de intenţie

Se redactează în urma citirii unui anunţ de angajare. De obicei, angajatorul solicită celor care doresc să participe la interviu un dosar care să conţină: cererea, curriculum vitae (CV), scrisoarea de intenţie şi copii după actele menţionate în CV (carte de identitate, certificat de naştere, diplome etc.)

Scrisoarea de intenţie conţine date care conturează profilul candidatului. Semnatarul va include informaţii care să-i stârnească interesul angajatorului: abilităţi, activităţi desfăşurate, performanţe, motivaţia avută în vedere pentru postul vizat.

Model:

Virgil Ioniţă

Bucureşti, strada Mircea Vulcănescu nr. 10, sectorul 3

Telefon: 021-3583729

Virgil.Ionita@hotmail.com

Domnului George Mărculescu

SC Cosmetics SRL

Bucureşti, strada Mărăşeşti nr. 48

Bucureşti, 17 mai 2017

Stimate Domnule George Mărculescu,

Oferta de angajare publicată de firma dv. în ziarul “Voinţa” m-a determinat să vă scriu. Am absolvit în 2004 Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Interesul meu pentru activitatea de marketing a apărut încă din anii de liceu când am lucrat pe durata vacanţei de vară la firma de cosmetice “Beauty” în calitate de merceolog, unde m-am ocupat de aprovizionarea cu materii prime şi de realizarea unui catalog publicitar. După absolvirea facultăţii, am lucrat, după cum reiese din CV anexat, la firma “Beauty”, însă posibilităţile de promovare în cadrul acesteia sunt reduse.

Menţionez că am urmat cursuri de operator pe calculator, iar cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat reprezintă un atu în stabilirea unor relaţii de colaborare cu parteneri externi şi, animat de dorinţa de afirmare după o vechime în muncă de 13 ani, pot să mă adaptez repede cerinţelor departamentului de marketing de la firma pe care o conduceţi şi să obţin rezultatele pe care le urmăriţi. M-aş bucura ca dosarul meu să vă atragă atenţia şi să putem stabili de comun acord un interviu.

Cu preţuire,

Virgil Ioniţă

Exerciţiu: Ai urmărit ofertele de lucru de la târgul care s-a încheiat recent în oraşul tău. Ţi-a reţinut atenţia un post de asistentă medicală la secţia de oftalmologie din cadrul spitalului judeţean. Redactează o scrisoare de intenţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.