SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeşte următorul fragment:
„Cea mai veche amintire pe care am păstrat-o despre cel ce a fost sufletul „Junimii”, a rămas legată pentru mine de un eveniment însemnat – aș putea zice capital – din viața mea intelectuală. […]
Când am venit la București ca să-mi încep studiile universitare – ce trebuiau să-și găsească continuarea, după dorința familiei mele, într-o școală politehnică din străinătate – m-am înscris la Facultatea de Științe. În liceu mă interesase mai mult partea pozitivă a învățământului, îndeosebi matematica. În cursul superior, cel puțin, îmi întrebuințam o bună parte din timpul liber dezlegând probleme, de algebră mai ales. Redactasem chiar un curs de geometrie în spațiu și unul de trigonometrie, cu câteva încercări de a demonstra unele teoreme în alte moduri decât cele din manualele de care dispuneam. Orientarea mea inițială, la universitate, era astfel firească și aș fi mers desigur mai departe pe același drum, dacă întâmplarea nu m-ar fi dus, o dată, la cursul lui Maiorescu de la Facultatea de Litere. […]
Puțin timp însă după înscrierea mea la Facultatea de Științe, unul din noii mei prieteni, care, mai bine informat sau mai curios decât mine, urma, deși studia Dreptul, cursul de istoria filosofiei contemporane de la Facultatea de Litere, m-a luat într-o zi să-l ascult și eu […].
Sala cu numărul IV, pe care cursul lui Maiorescu o făcuse cunoscută, era plină de lume. Pe băncile din amfiteatru, studenți, îngrămădiți în mare număr: pe scaunele de jos, public străin, ușor de deosebit prin vârsta pe care o arăta: mi-aduc aminte, ca acum, de un bătrân mărunțel, cu părul alb. Și mai era în sală, ce nu se vedea, dar se simțea. Era o atmosferă particulară, anevoie de caracterizat: veselă și totuși concentrată, plină de reculegere și în același timp de nerăbdare. Într-un contrast izbitor cu dezordinea și gălăgia ce precedau începerea altor cursuri, în sala numărul IV toți stau, plini de cuviință, la locurile lor, cu grija parcă să nu tulbure cumva intrarea profesorului, ce se aștepta dintr-un moment într-altul, și să nu întârzie, nici măcar o clipă, primele cuvinte.
Cu o exactitate cronometrică, la orele cinci și un sfert Maiorescu a intrat pe ușă, cu pași mărunți și grăbiți, ținând în mâna stângă, cu brațul îndoit pălăria și câteva foi, de format mare. Întrucât îl vedeam pentru prima oară, m-a impresionat mai întâi, cum era firesc, înfățișarea lui fizică. Era un om robust și energic, care părea hotărât, serios, chiar aspru, un om care, desigur, nu se juca cu lucrurile de care se apuca și nu glumea cu datoriile vieții. Ținuta lui la catedră avea ceva încordat și stăpânit, ceva rigid și hieratic, ceva aproape solemn. Nu fără dreptate s-a zis că părea, câteodată, un preot care celebra un cult. Vocea lui era gravă și oarecum apăsată; cuvintele lui erau rare și parcă sacadate. Fraza lui curgea totuși plină, corectă, de o izbitoare structură literară. Iar gesturile lui plastice desenau parcă și pentru ochii celor ce-l ascultau contururile ideilor pe care le expunea.
Am înțeles atunci, mai întâi, ce însemna darul, marele dar, al vorbirii.”
(P. P. Negulescu, Ceva despre Maiorescu, în vol. Amintiri despre Titu Maiorescu)
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.
1. Indică sensul din text al secvenței aș fi mers […] mai departe pe același drum. 6 puncte
2. Menționează facultatea la care era student prietenul lui P. P. Negulescu, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează care era pasiunea autorului înainte de venirea în București, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care atmosfera din sala în care Titu Maiorescu își susținea cursul era greu de caracterizat. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Titu Maiorescu, aşa cum reiese din textul dat. 6 puncte
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă familia ne influențează sau nu în alegerea traseului educațional, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri despre Titu Maiorescu de P. P. Negulescu, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea. 6 puncte
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, evidenţiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
„Nu mai zăresc și-aș sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?
Și cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?
Nici apele, nici vântul n-o-ntrerup.
E pas de sfânt, e pas de lup?
Se duce, doar se duce și nu vine,
Cărare-aleasă numai pentru mine.
De când o umblu, fără de răscruce,
Nu vreau să merg și ea mă duce.
M-aș odihni… Secundă cu secundă
Poteca înapoi mi se scufundă.”
(Tudor Arghezi, Nu mai zăresc…)
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text narativ studiat, aparținând lui Mihail Sadoveanu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare cerinţă/reper). Pentru redactarea eseului, vei primi 12 puncte (existența părților componente – introducere, cuprins, încheiere – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.