Ajunsã reginã la doar şase ani, Cristina a fost crescutã la curtea Suediei într-o manierã nonconformistã, însã, când împlineşte vârsta consideratã de cancelar şi de înalţii demnitari potrivitã de a se cãsãtori, ea rosteşte un discurs surprinzãtor pentru secolul al XVII-lea, în care îşi afirmã dorinţa de a-şi trãi viaţa cu riscul de a greşi, de a provoca neînţelegeri, disperare şi poate şi fericire, dar cu convingerea cã este stãpânã pe destinul ei. Este o primã manifestare a libertãţii de a-şi alege un stil de viaţã, de a lupta pentru propriile convingeri, de a înfrunta jocurile politice sau alianţele fãcute pe seama sa de diplomaţi sau de slujbaşi care îşi motiveazã acţiunile sau aranjamentele meschine prin scuza cã sunt în folosul ţãrii. În plus, toţi cei din anturajul reginei îi subestimeazã inteligenţa, fãrã sã ştie cã aceasta fusese educatã aparte, într-un stil liber: fãrã nicio interdicţie de a învãţa limbi strãine şi de a citi chiar cele mai controversate cãrţi ale momentului în contextul în care educaţia femeilor nu era o prioritate pentru societate. Astfel, Cristina refuzã sã facã jocurile de la curte, sã se conformeze regulilor şi vrea sã fie liberã.
Cuvinte-cheie: libertate, feminitate, putere, convingeri, încredere.