Lună: august 2020

Fotografiile incluse în volum datează din perioada 1869-2015, iar temele sunt diferite: aspecte de viaţă socială, războaie şi revoluţii, invenţii şi inventatori, mişcarea sufragetelor, expediţii la Polul Sud sau la Polul Nord, mijloace de locomoţie, exploziile de la Nagasaki şi Hiroshima, întâlniri dintre liderii politici etc. Este foarte frumoasã povestea construitã în jurul fiecãrei fotografii sau detaliile tehnice legate de perspectivă, încadrare, luminozitate, în condiţiile în care aceastã artă era la începuturi. Astfel, dintr-o imagine datată „Egipt, 17 noiembrie 1869“, care prezintă deschiderea Canalului Suez, cititorul pasionat de aceastã artă află: Tehnologia fotografică la vremea aceea era foarte laborioasă. Filmul, cum îl cunoaştem noi astăzi, nu se inventase încă. Fotografii foloseau negative pe sticlă, cu o emulsie de albumină (obţinută din albuş de ou) şi halidă de argint. Detaliile următoare descriu aparatul folosit şi perspectiva aleasă, semn că fotograful trebuia sã gândească dinainte ce anume dorea să imortalizeze, stătea în aşteptarea momentului potrivit ca luminozitate sau compoziţie şi nu putea face mai multe instantanee din cauza tehnicii, care era la început: Pentru a imortaliza momentul, fotograful necunoscut care a realizat această imagine a cărat, aşadar, un trepied greu şi l-a aşezat într-un punct mai ridicat, pe o terasă sau o schelă. Astfel, el a reuşit sã fotografieze succesiunea de vase împodobite de steaguri, care intrau în canal în ziua de 17 noiembrie, în prezenţa Împărătesei Eugenia, ultima suverană femeie a Franţei, şi a lui Ismail Paşa, Khedive al Egiptului. Iatã cât de subtil este plasată informaţia istorică, astfel încât volumul capătă aerul unei enciclopedii.

O biografie, dar şi o poveste de iubire dintre două personalităţi puternice. Ipek Çalişlar include în carte extrase din presa internaţională despre modul în care au fost interpretate mesajele transmise de cuplul prezidenţial din Turcia. Acestora li se adaugã scrisori, memorii ale celor care au fost în preajma celor doi, mărturii reticente ale familiei etc.

Autoarea nu şi-a propus să scrie o istorie romanţată, ci o carte foarte bine documentată folosind diverse surse oficiale sau particulare. Nu i-a fost uşor să ajungă la acestea, pentru că multe dintre documentele care ar aduce lumină în relaţia celor doi se află sub un termen de restricţie cerut de familie pentru a nu fi făcute publice. Nu e greu de înţeles această discreţie. Se pare că societatea încă nu e pregătită să judece echidistant relaţia celor doi şi rolul fiecăruia în modernizarea statului. Se caută întotdeauna un vinovat.

Despre rolul covârşitor al soţiei sale în viaţa şi în opera sa, Thomas Mann a vorbit într-un discurs rostit cu ocazia celei de-a 70-a aniversãri: Vom rămâne împreună, mână în mână, chiar şi în împărăţia umbrelor. Dacă eu, esenţa existenţei mele, opera mea va dăinui în posteritate, ea [Katia] va trăi concomitent cu mine, alături de mine. Iată o frumoasă declaraţie de dragoste faţã de o persoană căreia omul şi scriitorul îi datorează totul. Povestea lor cu bune şi rele, cu suişuri şi coborâşuri, cu tot felul de încercări şi de provocări, de succese şi de căderi constituie o modalitate de a te apropia de istorie şi de a înţelege cum s-au raportat la aceasta oamenii, cum poţi supravieţui în momente de criză, cum să-ţi construieşti un destin sau unde poţi găsi reperele pentru a identifica normalitatea. O carte frumoasă pentru cei interesaţi să vadă realitatea din spatele operei.

Cuvinte-cheie: destin, călătorii, familie, genialitate, sacrificii.

Lapte negru a apărut în 2007 şi este o autobiografie romanţată, scrisă asemenea unui puzzle care ilustreazã trăirile interioare ale personajului central aflat în depresie după naşterea primului copil. Afirmând că: Această carte înfăţişează felul cum mi-am acceptat diversitatea interioară şi apoi am învăţat să fiu una, Elif Shafak discută tema libertăţii sub mai multe aspecte: de asumare a deciziilor, de imaginaţie, de exprimare, de gândire etc., analizând literatura universală feminină şi trecând cu uşurinţă de la factorul biografic sau al operei unei scriitoare la capitole în care se foloseşte de introspecþie sau de stilul publicistic: Vreme de săptămâni, luni şi uneori ani la rând, noi ne retragem în romanele pe care le scriem; rămânem în acel cocon imaginar, înconjuraţi de personaje fictive, trasând destine, crezându-ne Dumnezeu.

Bastarda Istanbulului este cartea pentru care lui Elif Shafak i s-a intentat un proces pentru anumite replici. Mărturiseşte acest aspect în volumul Lapte negru, dar şi în o serie de interviuri, în care califică procesul ca fiind oarecum suprarealist, căci pentru prima dată în istorie vorbele unui personaj fictiv au fost folosite ca probe în instanţă. Scriitoarea aduce în discuţie prin acest roman un subiect delicat cu privire la minoritatea armeană, despre care personajul Aram afirmă: Armenii aparţin Istanbulului, la fel ca şi turcii, kurzii, grecii şi evreii de aici. Mai întâi am reuşi să trăim împreună şi apoi am eşuat lamentabil.

Personajul acestui roman se numeşte Antoine şi are 25 de ani. El se gândeşte cã proştii sunt fericiţi, duc o existenţã confortabilã şi vrea sã profite de acest avantaj. De data aceasta, autorul mânuieşte cu pricepere un comic al situaţiilor care face lectura plãcutã şi care m-a dus spre o altã carte, de data aceasta un volum colectiv, coordonat de Jean-François Marmion: Psihologia prostiei. Nu este o lucrare de ficţiune, ci un demers ştiinţific fãcut de psihologi, sociologi, filosofi şi scriitori, prin intermediul cãrora cititorul se poate familiariza cu tipologia proştilor, cu teoria tâmpiţilor, cu prostia în cunoştinţã de cauzã, cu limbajul prostiei etc. Cartea este editatã frumos şi ne anunţã cã nu avem nicio şansã de a învinge prostia dacã ne propunem sã o combatem.

Cuvinte-cheie: prostie, existenţă, relaţii, situaţii, stil de viaţă.

Toată lumea ştie că nu există perfecţiune şi că viaţa are suişuri şi coborâşuri. Personajul pe care îl propune Martin Page este lipsit de imaginaţie şi de înţelegere a lumii din jurul său. El încearcă să se conecteze la ritmul vieţii exterioare. Poate părea stupid, dar personajul nu înţelege ce se petrece în jurul său: de ce circulă multe maşini pe drum, de ce lumea crede în ceea ce există, cum se nasc teoriile, cum ar fi să ducă o viaţă de laş etc. Gândindu-se să devină un om ca toţi ceilalţi, apelează la şedinţele de teleterapie şi constată cu uimire: Îmi lipsea curajul pentru a duce o viaţă de laş. Voiam doar să mă ameliorez ca fiinţă umană.

Cuvinte-cheie: viaţă, aspiraţii, perspective, viziune, adaptare.

Autorul aduce în discuţie înstrăinarea. Bloch, personajul principal, este un fost sportiv care ajunge sã ucidă. Este interesant că romanul a fost construit nu pe analiza stărilor interioare ale personajului, ci pe determinarea acestuia de a-şi construi în continuare o viaţă printre oameni normali şi anonimi, preocupaţi doar de lucruri mărunte şi lipsite de semnificaţii, care nu conştientizează alienarea lui Bloch.

Cuvinte-cheie: alienare, viaţă, anxietate, rememorare, stări de conştiinţă.